nu știam cine ești și nici unde să te caut

dar trebuia să te găsesc

aveam ceva ce-ți aparținea – câteva clipe din mine

și niște ani

mânată de amintirea unei străvechi adorații

îmi îmbrăcasem simțurile în rochii de seară

pășeam spre tine

cu setea de aer a spânzuraților

dorința lăsa urme însângerate pe piele

flori roșii ca nerăbdarea

când te-am găsit era deja toamnă

totul începea să…

să fi primit vestea la timp

spre mirarea mea

nevinovat te pot declara numai cuvintele

asta mi-ai spus deunăzi, crezând că dragostea

îmbunează sufletele oamenilor:

„trebuiesc doar folosite,

pentru a reda viața atât cât a fost”

părea o răutate tot ce ai spus

și mi-e teamă că nu o să ajung vreodată să-ți spun:

„omul nu mai este,

dar povestea lui a rămas într-o carte;

ca să înțelegi trebuie…

Un poem ca o lovitură de tun

toată lumea-l aude

însă nimeni nu-l vede

numai poetul

se trezește

scriindu-l

crezi că se poate

dragă Kitty

nu știu

eu…

printre funii de lumină ziua în amurg coboară

colecţionar de umbre am ajuns fără de voie

lira lunii argintie îmi îngână cântul serii

şi-mi alungă depărtarea dincolo de înţelesuri

margini crude de tăcere răscolesc iarba cântării

iar ecoul se…

dimineața se-ntinde leneșă fără idei

ne consumăm ultimul rest de iubire

fericirea are viață scurtă îți spun

ea se întâmplă o dată

numai durerea de mai multe ori

o geometrie a infinitului din tine

prinde contur pe gleznele mele

ceasul de la palat bate de șase ori

de ce ți-e teamă

lasă viața să te rupă în bucăți

privește-le apoi cum dansează în aer

te voi iubi cum nu te-a…

în tainicul ceas al amurgului 

umbra ta alunecă spre abisuri albastre



un gest născut dintr-un alt cer,

o privire ce alintă gândul

iți cântă durerea într-un vals târziu



iubirea născută din șoaptele norilor,

în toamnă eternă rătăcind printre sori

se pierde încet

în freamătul frunzei căzute



absența ta – prezentă peste tot

plutește în aerul dintre lumi,

ca o vibrație fără sunet

acolo unde ideea se frânge

și…

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,

simt clipele prin amintiri cum zboară

din câte-au fost, din câte-au mai rămas

duc mai departe-a timpului povară.

Și nu mă plâng, și nu regret nimic,

las timpului destinul să mi-l treacă –

din ieri, din azi, din mâine mă ridic

chiar dacă-ar fi să sap și-n piatră…

coperta cărții care se scrie în mine

e un fluture albastru cu aripi fără margini…

S-a liniștit pădurea, gândește cum să ardă,

Și roșii sunt toți macii, ca soarele-n apus,

În suflet se strecoară o nevăzută coardă

Un straniu și becisnic izvor de nesupus, 

Vise încăierate își plimbă-n drum culoarea

Iar în văzduh miroase a sânge de titan,

Plutesc pe bolta albă, încercuind cărarea

Nori rupți din străvezie pecete de sultan

Eu doar mă las în voia impulsului intern

Ce îmi coboară fruntea spre…

Aștept zadarnic

adio Europa

vecinul paharnic

cântă ca popa

Adio Europa

adio America

vine sincopa

începe predica

Adio…

(baladă lucidă pentru zile fără ieșire)

de la minte la suflet

e-un drac de pas

cât o eternitate cu mahmureală,

sau cât o noapte

într-un pat străin,

dintr-o cameră goală.

te pierzi în abisul ăla,

ca-ntr-un rahat dulce și lipicios,

te sufoci,

te îneci.

e o prăpastie cât toate păcatele

și tu

sari.

cazi cu toată cinstea ta de doi bani

atârnată de gât,

ca un lanț ieftin de la second.

îți…

Aș vrea să fug din amintiri

Cu felinarul prins la gleznă,

Să-mi iau și ultime rostiri,

Pășind ușor prin a lor beznă

S-adun din sfere conștiente

Renașterile-ntr-u Hristos

Și să citesc în documente

Că n-a fost El cel păcătos.

Îl văd venind an după an,

Purtând povara lumii toată

Plutind întâi peste Iordan, 

Chemându-mă la judecată

Când zorile se năpădesc 

Și…

sub ochii noștri mirați

când Raskolnikov îi spunea Soniei

că „poate nici nu există Dumnezeu” -

nu știu să fi fost un om mai nefericit

pe lume.

cu Sonia, însă, era altceva

„într-o zi o să afli ce-ai pierdut”, îi spunea la plecare

și el chiar a iubit-o atunci

deși troica spre Siberii pornise și fără ea

vezi, dragul meu! mi-ai spus, foarte curând

tu nici nu știi

cum oamenii se…

Trăim în ultima eră a păsării de ametist,

Nu mai sunt mut, nu mai sunt trist,

Îmi pun aripile şi plec pe diagonala de umbră,

Dragostea face o tumbă,

Tu este femeia dresoare,

Ne crucifici în clasoare,

Un matriarhat dat cu ruj

NE învaţă să facem sluj

Să-l jucăm pe Moliere în chiloţi tanga,

Luna pe steroizi ridică ranga

Şi sparge amurgul ca pe o nucă de cocos,

Ce haios, ce păcătos

Să-ţi dea Victoria…

De ce te mai întorci acasă, tată? –

doar știi prea bine, casa-i dărâmată,

în locul ei găsești o altă casă,

solidă-n ziduri, mult mai arătoasă,

dar nu este la fel de primitoare…

                                                          Domestic licăr de viaţă

                                                                  împrejurul tâmplelor mele

                                    la sfinţit...

                                                                     Cristian Boroş



Caut blândeţea s-o aşez fin aşternut gândului meu,

odihnă-n clipă să-i găsesc, reîntoarcere în sine,

din…

un prea lung coridor

la microfoane se anunța plecarea trenului

apoi doar acel vuiet ca al mării la ureche,

iar din acel vis ce ne arăta cât de minunată e lumea

nu se poate ieși, spuneai tu.

există o ușă, insistam eu -

dar ce ușă te mai poate scoate

dintr-un câmp ca de luptă, părăsit?

eram amândoi atenți doar la plecarea trenului

eu o umbră, tu biserica acelui vis

și se cernea…

Lin, din genele alb-făină izbăvi

Un bob de suflet, în gât noduri,

Lung șirag de jinduri, acu’ otrăvi

De gânduri, neînălțate poduri,

Prăpăstuiră chipul cald-pământiu.

Înfăptuire aievea ori a judecății

Rătăcite închipuire și el era viu,

Limpede îl trăia, respira rodul dălții

Dorințelor toate, marea dragoste,

Bărbatul real, anume și doar al ei.

De-a iubit-o cum crucea pe staroste

‘N har, cum aura lor pe sfiții evrei.

El îi era răsfăț și umăr,…

Câteodată, sparg viața în dinți,

ca pe o nucă, tare și amară,

până ajung la miez.

De acolo încep alegerile,

totul se colorează și dansează

într-un stroboscop permanent.

Vreau să cobor, nu pot

decât cu misiunea încheiată.

Nu mă aflu între îngeri și arhangheli,

nu cobor din mers, nici de frică,

și, mai ales, nu cobor fără bagaje.

Linia orizontului îmi e azimut și fac salturi

pe o scară al cărei…

Cânta deasupra pasărea măiastră,

pădurea tremura cuprinsă de fiori,

iar vântul, răscolind frunzișu-n creastă,

se rătăcea prin teii încărcați cu flori.

Creștea în zare luna…