Prima pâine de poezie

prima pâine de noapte

prima pâine fir-ar să fie

împletită din șoapte

Prima pâine de noapte

prima pâine de femeie

amestecată cu fapte

 fulgerele s-o încheie…

Caut urzici

cu

lumânarea

caut

primăvara

pe

întuneric

Costel Zăgan

Fachir printre cuie-ascuțite și jar,

Am căzut în brațele tale cenușă

Pârâu răsfirat printre-al mâinii mojar,

O clipă sunt straiele tale, mănușă.

Mă sufli, nu mă lași pe tine să mor,

Mă-nlături, cu palma mă-ntinzi,

Pe pielea-ți lumină sunt mortul amor,

În degete milă e când nu pretinzi,

Acum, fără trup, nu mai doare…

 praf de aur îi ieșea din aripi,

intră-n mini de mă purta să alerg pe toloacă precum o potârniche aleargă,

închideam ochii, ridicam brațele 

                              deasupra capului țineam un batic de mătasă, iar vântul

                                                                                                                       îl flutura 

în neștire,

lumina din piept îmblânzea zborul,

cea din tălpi mângâia pământul,…

            în primăvară -

              de-l vei privi

                      martie-i

                           vesel

                              gri

                                   în primăvară -

                                  sub vânt din sud

                                  martie-i

                                  verde

                                 …

Caise din alfabetul unei erori

și oricât alergi

prin amnezia cerurilor încrucișate

o atingere plisată oval

de automatul cu procente albe

cine știe când

regula de trei îngeri aproximați

pentru rictusul de cretă al fachirului

cine știe cum

frenezia disperărilor conceptuale

despre sârma ghimpată cu plasturi virtuali

și conjugarea de aur a coliviilor tandre

și farmecul cucutei sub unghii de…

Suflete, umbli năuc,

Prins în frunzele de nuc,

Te văd, nu te pot atinge,

De când mie îmi tot ninge,

Carnea toată se frământă,

Cucul doar mă mai ascultă,

Aburul gheții…

                          zi de februar’

                       soare-n zăpezi

                              om de nea

                                         ai să

                                          vezi

                                                 zi de februar’

                                                 în Cişmigiu

                                                 muguri fac

                       …

Și-mi rog inima să fie

dram cu dram o poezie

dar inima-ncăpățânată

răspunde numai o dată

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

Se îmbrăcase de gală

vers clasic

iar sora ei

afișa o ținută modernă

vers alb

într-o parte

gulerul ei

atingea cerul…

regretele-mi bat ritmic în tâmple

ca roțile unui tren ce nu mai oprește

iar eu rămân tot mai mult în urmă

cu buzunarele grele și pline

de „poate”, „cândva”, „ar fi fost”...

pe străzile pustii în noaptea târzie

un duh nevăzut mă poartă de mână

arătându-mi vitrinele viu colorate

decorate cu scene de altădată

pe care n-am știut să le trăiesc

le privesc... și-mi par clișee de mult expirate

dar încă vii și atât de…

Șoaptele primăverii îngână încă vers rece –

Soarele e palid, frigul nu mai trece.

Cresc în mine minutele de dor –

Clepsidra mi se cerne, se stinge scump odor.

Stă mugurul gata să pleznească –

Magia-i e legată, nu este să-l trezească.

Înverzește iar pământul în strai tulburător –

Sărutul cerului e strălucitor și amăgitor.

Efluviile pădurii își așteaptă revărsarea –

Se simte greu…

                 zi de martie

            în parc pe-alei

                         zăpada

                          cea de

                             miei

                                     zi de martie

                                     raţele-n parc

                                     trec pe sub

                                     podu-n

                                     arc

       …

Duh Sfânt – esență, existență, sămânță, Pământ

Trec florile prin soarele de april
În nesfârșita lor singurătate se închid
Se pierde frumusețea-n chip umil
Prin Universul straniu și perfid...
În fructe stropi de soare cad
Luminile din ceruri lin coboară
Semințe se rostogolesc spre nou răsad
Trec alte flori,  în altă primăvară...

S-a-ntâmplat odată, de nu-ți fi aflat,

Măgarul s-ajungă mare împărat.

Și cum bănuiți, în împărăție

Permisă era orice măgărie.



Iată că pe dată a aflat şi leul

Şi s-a-nfuriat: "Cine-i derbedeul

Care a-ndrăznit azi să se proclame

Rege-n locul meu?" Şi-azvârlind sudalme:

"Aduceţi pe-acel ce pe jilţu-mi urcă

Şi fără obraz  onoarea mi-o spurcă!"



Fu adus în chingi mai pe la chindie.

"Cum ai cutezat în împărăție

Onoarea să-mi…

...îmi pot prinde urmele prin zăpada moale și albă 

când

clipele își fac loc printre copacii înalți și uzi de 

negri,

parcă vor să-mi aducă aminte de adâncul apei 

ascunse

printre gene,

copacii sunt copaci, cele mai ciudate ființe,

nu-i poți compara cu fulgii, dar nici cu bătăile inimii... 

de veacuri stau așa nemișcați, fără…