Streașină-n cer, ploaie obsesivă

Trimite mistic  semnal așteptat,

Scoală, femeie, deja-impulsivă

Ești unica-n slavă, prunc de-mpărat,

Ridică-te, umblă, împrăștie ceața,

Și multele pulberi din sufletul tău,

Strânse  febril în anii când gheața

Izvora din icnet de plâns și de hău,

Zdrobește șarpele ce te înfășoară

Trezește zorii să vină mai grabnic,

Clepsidrele vechi acum să…

Decalaju-i deviza contemporanilor mei

frică tensiune disperare

Domnul K -i mereu lângă tine

încălțându-ți toate drumurile

singura cale de acces rămâne poezia

nu vreau ca moartea

să-mi termine fraza

viața mai are atâtea de…

Voi ştiţi ce este teama de lipsa de secunde?

Timpul încet se pierde

Dar nu mai ştim pe unde,

O secetă de ore, de clipe cruciale

Trăim în intersecţii,

Închişi în mahalale

Cu dimineţi prea gri când soarele coboară

Văzându-ne constrânşi

A sta bară la bară

Pe drumul spre infern

Când nu mai este semn,

Ori înspre rai cu teamă de judecăţi postume,

Suntem aleşii sorţii ce ne aruncă-n…

Ce bine-ar fi să ningi,

cu ochii tăi sau albul tău de față,

să mă prefaci troiana-n umbra ta

ca un delir de nea imaculată.



Frumos ar fi să calci

pe pieptul meu și să răsară iarbă,

suflarea să mi-o cânți mai sacadat

și ca-n peron să stai pe fruntea-mi caldă.



Iar tot privind, să taci –

un vânt arid să-ți rătăcească-n plete,

doar buzele să…

iarna în poem

poetul de zăpadă

viscolește în scris

Costel Zăgan

Îmi port visele golașe
în brațe, fără curaj,
doar cu grija unui părinte,
gata oricând,
dacă pâinea e puțină,
să rămână o vreme
flămând.

Visele cresc,
hrănite din patima
veșniciei,
iar mâinile-mi uscate,
din care s-au înfruptat
anotimpurile,
obosesc.

Sub privirea mea,
timpul
sugrumă secundele.
Noi chipuri
îmi privesc ridurile,
lăstari din visele mele
rup scoarța.

Se ridică ceața  ca-ntr-o răzvrătire

De muget de zimbri și oftat de brazi,

Mă îndrept spre cerul fără strălucire,

Îngeri mă-nconjoară, ca și camarazi

Sufletul palpită, între tonuri blânde

Număr note false,…

                                   voi fi din nou singură în întuneric,

din nou singură în întuneric      gândurile    împletite-n

țesătura nopții lichide,

și din nou dragostea cade din cer

cade,

dragostea se lasă din…

Se așterne-ncet uitarea,

În al meu Suflet cernit!

Azi îmi e mai bună starea

Și mă simt mai liniștit!

Până dincolo de stele

Flacăra Iubirii mele

Pentru…

LA LIMITA REALULUI

MOTTO: ,Nu e nimic și totuși e!

Mihai Eminescu 

A gândi la ce nu se poate gândi real

Începutul și sfârșitul

Dincolo de un punct primordial

Finitul nu poate să cuprindă infinitul!

Și totuși dincolo ca-ntr-o oglindă

Se năruie speranța unui sens

Stropi de lumină caută să cuprindă

Dimensiunea sacră a unui Univers…

Ne-am întâlnit din întâmplare, 

Eram doar doi necunoscuți.

Tu mă priveai din depărtare 

Și îți doreai să mă săruți. 

Dar drumul nostru n-a fost lin,

Părea că nu e pentru noi.

Cu sufletul de doruri plin

Ne rătăceam ades prin ploi.

Și lungă ne-a fost așteptarea, 

Și lungi tăceri ce ne dureau,

Căci nu ne-nțelegea nici marea,

Nici stelele ce ne priveau.

Dar, într-o zi , ca-ntr-o…

Cu rădăcina-nfiptă-n cerul rece,

Un arbore coboară spre pământ,

Și-n noaptea care nu mai vrea să plece

Se caută pe sine-n plâns de vânt.

Scurmă prin ierburi, cu disperare,

După mugurii verzi, în primăveri pierduți,

Ca o măicuță-n prag, de supărare,

Ce-și strigă copiii flămânzi și desculți.

Îl văd și tac, cu mină vinovată,

Că-i adunasem în pumnii mei pe toți;

Presați în carte cu pagină curată,

Ca niște sfinți frumoși…

Am trăit într-o vreme în care

frigul ne aduna,

iar zăpada nu era dușman,

ci o probă de răbdare.

Casa mică respira odată cu noi,

iar seara încăpea între două palme

întinse spre focul din vatră.

Dragostea nu se spunea,

dar era pusă în lucruri

în pâinea caldă, închinată

înainte de a fi împărțită

în covorul țesut cu migală

în ciorapii tricotați

în icoana la care ne închinam

seară de…

Când bate-orologiul în dangăt prelung,

Se scutură munții, ies urșii pe drum

Tremură frunze rămase, se strâng

Și le suflă ecoul ce umblă postum

Sunt singură pe o plajă demult părăsită,

Mă fură mereu un…

am așa zile când îmi e dor de mama

de mama pe care aș fi vrut-o

care m-ar fi alintat și mi-ar fi oblojit rănile

care ar fi sărit în sus de bucurie pentru orice fleac care m-ar fi bucurat

și mi-ar fi adus o ciocolată sau o rochiță ori niște pantofi

mi-e dor de mama așa cum…

Ninge. Sublim

îmi îngrop păcatele

sub stratul fin

de mătase.

Uit viitorul,

respir libertatea

și dorul copilăriei.

Liniștea inundă.

Trupul firav,

cuprins de bunătatea

zăpezilor curgătoare,

strivite lacom

de aburul cald,

stă potolit,

lingându-și rănile.

Pașii s-au supus

potopului

și nu mai lasă urme,

mâinile au încremenit,

lipite de trup,

fruntea crestată

își vede, în…

Acest ocean de emoții, cum aș putea să-l stăpânesc,

Sunt în flăcări iubite și ele mereu mă ademenesc

Acolo unde valurile dispar în larg și orizontul se ascunde în mare

Ne reîntâlnim anonimi și nu-i deloc o întâmplare!

Iubite, te strig din nou și iarăși dorul nu îmi ajunge,

Nu mă înec, inima-mi nu tace, dar nici nu plânge,

Sunt doar la intersecții de atomi și sânge,

O mare de emoții în depărtări mă…

În ultimul timp, somnul mi-e un drum

cu gropi și ocolișuri.

Când reușesc să adorm,

dau peste vise atât de grele

că mă trezesc din ele

ca dintr-o mină.

Unele se pierd pe…