Născut din nimic pe pământ,

Întâia lumină este-n cuvânt,

O vorbă-i prescură cu apă

Și tunet ce saltă din groapă.

Te-ridică și umblă- E avuție,

E-ofrandă-cerească-ntru mie și ție,

Povața-i povară de neînțeles

Căci patima zace în tâlcul ales,

Așa graiul desparte frate de frate,

Îi muta din casă în suflet departe,

Iubirea e cea de ne leagă

Fără de voce, să înțeleagă

Fiece viață că-i firul din noi,

Dar…

De-a singurării năpastă
Să îl scape, i-a dat soață,
I-a cioplit-o dintr-o coastă
Domnul, și-a suflat cu viață.
I-a pictat chipul de înger,
Trupul mic, putere-anume,
Iar în pântec i-a pus cer,
La piept să țină o lume
I-a pus brațe de oțel.

E primăvară. Nu mai e scăpare, 

Căci, prin invazia de ghiocei,

Se întrevăd și gândurile-amare,

Singurătățile de pe alei.

.

Se dezgolesc în nunta fioroasă,

În infinitul împletit în opt,

Se scurg din amorțirea care-apasă

Și străjuiește sufletul necopt.

.

E primăvară. Nu e nicio șansă 

De-a zăbovi, ascuns între pereți,

Când florile pe stradă se revarsă 

Și totuși simți că încă mai…

Erau acolo armurari, coșmaruri, andrele;

dacă priveai cu atenție, găseai spini de trandafiri

și cioburi de sticlă care te invitau să le calci…

Nu găseai ce nici prin cap nu-ți trecea să…

Într-o zi

Într-o zi voi pleca

Cerul mă va chema

Harpa îmi va cânta

Sufletul va zbura

Voi pleca și eu

Ca toți ceilalți

Am plecat să te iert

Și-n urmă or rămâne

Umbra pașilor

Prin curtea casei

Umbra respirației

Și-a vorbele tăcute

Cărți și reviste

Scrise cu lacrimi

Și doruri de viață

Mă voi întoarce

Să văd ce mai faci

Cum respiri, cum…

Mi-am pus masca fricii pe figură

toți mă recunosc sunt de-al lor

am buzunarele burdușite cu pietre de moară

să nu mă ia vântul zâmbesc în toate direcțiile

de la nord la sud dar mai ales pe direcția est-vest

pământul se hurducă la mine-n cap

e ziuă și noaptea…

puncte puncte

decor sfâșiat de absențe

absențe diverse

grupate sub numele tău

și-acum 

construiesc această filă

o fereastră…

Alt poem

se pierde

în

noapte

ce păcat

că

ecoul poemului

n-a adormit

niciun cititor

niciun

critic…

În al meu jilț din odaie

Meditând la ce-am pierdut,

Încă simt acea văpaie

A iubirii din trecut!

De-am pierdut a ta iubire

De-a trăi mai are-un rost?

Eu crezând în nemurire…

E veche povara pe umeri purtată

Din nouă ceruri venită treptat,

Imensă-n miez și neașteptată,

Ca visul de noapte devoalat,

Trecutul mă doare, vreau să plec,

Spre margini de ape, într-un izvor,

Munții să-i urc și coșmare să trec,

Să iau lumină, culmi să dobor,

Vin de departe, din știut Orion,

Sunt sufletul ce nu se mai zbate,

Levantul se-nchină, amfitrion,

Doar umbra prin mine…

Un murmur tresare la margini de crâng,

O rază de soare aprinde tăceri

Pe umeri de ramuri punând mângâieri,

Prin văi și pe dealuri zăpezile plâng.

Un zvon din înalturi coboară-n zăvoi,

Dar nori de balauri pe culme se strâng

Și-ar vrea peste plaiuri să…

ecranul ne digeră încet

și eu îți cos umerii din umbre 

mobile

you're the one that i want

.

un bărbat fără trecut

aer cald care îmi apasă sternul

.

te simt – o pulsație străină pe cearșaf

ecoul care nu a bătut niciodată la ușă

.

barba ta îmi zgârie obrajii

în timp ce pe fundal se cântă

despre nopți de vară

.

adolescenți bătrâni 

și pescărușii latră…

Uneori sunt verdele ierbii

Prin care arunci furnicilor

Boabele secundelor nocturne,

Uneori tremur ascultând

Respiraţia frunzelor

Ce şoptesc povești despre noi

Când descoperim la un colț de stradă

Intrarea spre rai,

Atunci ne strigase un înger

Trecând în fugă

Spre măcelul ce începea

Dincolo de munți,

Uneori am senzația de carmin

Când îți muști buzele

Ce nu mai vor să…

Am adormit târziu, cu gândul la tine,

și-n somn s-a stins lumina, dar în suflet mă mistuia dorul,

Tu erai condorul ce mă purta spre zări de vis,

unde norii se împleteau cu iubirea noastră-

o iubire fără început și fără de sfârșit

ca un ocean fără țărm în care sufletele noastre se pierdeau și mereu se regăseau;

Ne-am cufundat într-o pădure adâncă, unde copacii înălțau rugăciuni către cer

și parcă ne-am pierdut urmele,

dar în inimi ne-am regăsit, într-un…

Tu calci prin sufletul meu

cu tălpile goale

și, dintr-odată,

vechile podele de lemn

cu iz de ceară și pași absenți

nu mai scârțâie a singurătate,

ci cântă.

Ecoul fiecărui pas

vibrează ca sufletul plin

al unui violoncel

trezit în cutia de rezonanță

a pieptului.

Îți simt atingerea fără mască-

o fărâmă de tihnă

cu iz de lemn descântat

unde zgomotul de ieri

s-a topit într-un adagio

al…