Caut blândeţea

[Stanescu Valentin]

                                                          Domestic licăr de viaţă
                                                                  împrejurul tâmplelor mele
                                    la sfinţit...
                                                                     Cristian Boroş

Caut blândeţea s-o aşez fin aşternut gândului meu,
odihnă-n clipă să-i găsesc, reîntoarcere în sine,
din tumultu-ncrâncenat, de la greu către mai greu,
după altă zi pierdută prin iluzia de bine...

Vibrânde unde din stele îmi mângâie fruntea-n amurg,
licărul de aşteptare se-nfiripă şi mă trece
peste ne-nţelesuri multe izvorânde, ce se scurg,
din Mintea-mi întunecată, polul vieţii mele, rece.

Inima-mi saltă-n drumul ei spre înaltele vibraţii,
căutând înariparea Minţii logice-n simţire,
ca fiinţa mea curată să păşească-n alte spaţii.

Unda-n undă se-nfăşoară, disipând condensul rece,
trecând de realitate, dincolo de văl subţire,
unde toate-s întru totul, clipa-n clipă nu mai trece.

 

 

[Stanescu Valentin]

Mulţumesc unei Doamne cu poezia în suflet pentru acesta cuvinte Versuri care mângâie și vindecă. Nu ştiu cum s-a făcut că versurile următoare m-au dus către Blândeţe. Am scris cu litera mare pentru că alături de sora ei Răbdarea sunt cele care ne mângâie sufletul încercat din ce în ce mai mult cu trecerea timpului.

 

Cărarea cea dreaptă

 

Cărarea cea dreaptă se stinge în zare,

prin iarba în rouă tălpile-mi ud,

deasupra e golul, mai jos iar apare.

Sunt singur, mă strigi, nu te-aud.

 

Înainte-nainte! Nu-i drum înapoi...

În frunza de toamnă culoarea păleşte

şi floare visează Speranţa din noi.

Te-aud, nu mă strigi, doar codrul doineşte!

 

Cărarea cea dreaptă se rupe în două:

ce să aleg? La stânga DA, la dreapta NU,

la stânga NU, la dreapta DA, apoi altă cărare nouă!

Te văd, nu eşti, dar cel de-acum sunt eu sau tu??

 

Privirea se zbate, dar merg înainte,

mai curge Credinţa prin vene, artere,

voi trece cărarea cea dreaptă cuminte.

Te chem, mă auzi şi te-aştept în tăcere...

Doamnei aDa Nemescu

[Ada Nemescu]

Am recitit despre blândețe ( nu slăbiciune, cum este înțeleasă azi, într-o lume din ce în ce mai dură) , sentiment nobil și special.

Blândețea, ca și inteligență nu se poate truca!

Există, sau nu există! 

Versuri care mângâie și vindecă.

aDa

[Stanescu Valentin]

Domnule Nechita, vă mulţumesc pentru trecerea cu blândeţe printre cuvintele mele cu tristeţe.

[C.Titi Nechita]

,,Blândețea"... O liniște a sufletului ce-și caută hodină

                            Într-o realitate ce pare mult prea plină!

[Stanescu Valentin]

Grig, eram sigur că are să îţi placă Blândeţea căutată de versurile mele. Ai citat versurile finale pe care le îndrăgesc foarte mult. Lupta dintre Inimă şi Minte este permanenta căutarea a echilibrului interior. Mi-e dor de versul tău plin de subânţelesuri. Îl aştept!

[Grig Salvan]

Așa ne-a îndemnat cândva Iisus, „căutați blândețea!” Ea e hrana și liniștea sufletului, e semnul nostru divin într-o lume diabolică, e lumina și căldura noastră înr-o lume tulbure, agresivă, rece și întunecată... Prin spirit vom trece dincolo de lumea pieritoare, dicolo de zbaterea fără sens, în lumea eternității „trecând de realitate, dincolo de văl subțire/ unde toate-s întru totul, clipă-n clipă nu mai trece.”

[Stanescu Valentin]

Doamnă Mihaela, mulţumesc pentru această nouă vizită în pagina mea de cenaclu. Seara bilanţului zilnic negativ caută izvorul de linişte sufletească spre refacerea trupului prin darul numit somn. Ce puţin ştim despre noi cei diurni şi cei nocturni!

[Mihaela Popa]

aforistic, plin de miez

"Unda-n undă se-nfăşoară, disipând condensul rece,
trecând de realitate, dincolo de văl subţire,
unde toate-s întru totul, clipa-n clipă nu mai trece."

[Stanescu Valentin]

Doamnă Vasilisia, vă mulţumesc pentru faptul de a analiza aşa de amplu încercarea mea de poezie, aproape de sonet. Voi folosi puncte de suspensie pentru titluri care se regăsesc la începutul poeziei

[Vasilisia Lazăr]

Poemul de față exprimă o căutare profundă a liniștii interioare și a înțelegerii de sine, o dorință de odihnă și reîntoarcere în sine, după tumultul vieții, sugerând că adevărata pace se găsește în interior, dincolo de zbuciumul cotidian, într-o adâncă conexiune cu universul. Poemul are un ton meditativ și contemplativ, folosind imagini poetice și simboluri pentru a exprima dorința de transcendere și înălțare spirituală. Limbajul este delicat și plin de sensibilitate, creând o atmosferă de introspecție profundă.

Cred că acest gen de poezie s-ar fi pretat mult mai bine versului liber, dar este alegerea autorului. Am citit cu plăcere.

După titlu, trebuie puncte de suspensie, deoarece acesta se repetă în primul vers.