S-a liniștit pădurea, gândește cum să ardă,

Și roșii sunt toți macii, ca soarele-n apus,

În suflet se strecoară o nevăzută coardă

Un straniu și becisnic izvor de nesupus, 

Vise încăierate își plimbă-n drum culoarea

Iar în văzduh miroase a sânge de titan,

Plutesc pe bolta albă, încercuind cărarea

Nori rupți din străvezie pecete de sultan

Eu doar mă las în voia impulsului intern

Ce îmi coboară fruntea spre jertfele apuse,

Gândind spre amintire ce vorbe să aștern

Și câte simțăminte, la rând să fie spuse

Dar teama se așterne în ochii tuturor,

Și ține strâns în mreje cuvântul, libertate,

Ne spulberă haloul etern de creator,

Suntem bătrânii gliei și ne dorim dreptate

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Grig Salvan Duminică

Teama e o constantă a vieții noastre, mai cu seamă în vremurile tulburi pe care le trăim. Dar poeta, vajnică și luptătoare cum o știm, mânată de „impulsul intern” spre nesupunere și revoltă, nu se lasă învinsă și cel puțin duce lupta prin intermediul cuvântului. Îmi place ritmul prozodic ales, deși „vise încăierate” iese puțin din ritm prin felul cum cade accentul.

Comentariu publicat de Monica Pester Sâmbătă

Nicoleta, mă bucur mult că citești cu plăcere ce scriu.

Mulțumesc frumos.

Comentariu publicat de Monica Pester Sâmbătă

Dle Katin , vorbele dumneavoastră mângâie sufletul meu liric.

Mulțumiri  sincere.

Comentariu publicat de Monica Pester Sâmbătă

Sunt absolut încântată și onorată de cadourile pe care mi le faci prin astfel de comment-uri

Mulțumesc din suflet, dragă Lisia, promit că mă voi strădui mai mult.

Comentariu publicat de Cornaciu Nicoleta Ramona Vineri

Versuri ce descriu teama de a se exprima cu trecerea timpului ” suntem batrânii gliei și ne dorim dreptate.

Am citit cu placere.

Comentariu publicat de Mihai Katin Vineri

S-a liniștit pădurea, gândește cum să ardă,

Și roșii sunt toți macii, ca soarele-n apus,

În suflet se strecoară o nevăzută coardă

Un straniu și becisnic izvor de nesupus,...l-as numi catren pentru cei nu  ne vor uita.....

Eu doar mă las în voia impulsului intern

Ce îmi coboară fruntea spre jertfele apuse,

Gândind spre amintire ce vorbe să aștern

Și câte simțăminte, la rând să fie spuse...catrenul iliadelor  ce au  dat  vieții noastre acea mitologie cu  care vom  urca pe un Olimp meritat

Comentariu publicat de Monica Pester Vineri

Se pare că sunt chiar luată în serios ca inspirație, mesaj, expunere. Nu că până acum n-aș fi fost, dar parcă încep să am mai multă încredere în mine, atunci când  tu , Lisia văd că ai destulă.

Harul tău de mentor este coroana strălucitoare care te definește

Mulțumesc mult !

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr Vineri

Poemul exprimă o stare profundă de introspecție, luptă interioară și dorință de libertate în fața fricii și opresiunii. „S-a liniștit pădurea, gândește cum să ardă” sugerează o stare de calm aparent, dar cu o tensiune latentă, o dorință de a elibera sau de a transcende ceva reprimat. Nevăzuta coardă și izvorul de nesupus reprezintă impulsuri interne, dorința de a se exprima și de a nu se conforma, chiar dacă e greu. „Vise încăierate își plimbă-n drum culoarea” exprimă conflicte interne, aspirații și frământări. „Nori rupți din străvezie pecete de sultan” și „teama se așterne în ochii tuturor” sugerează obstacole, constrângeri și teama de a fi liber, de a exprima adevărul, iar „Ne spulberă haloul etern de creator” și „Suntem bătrânii gliei și ne dorim dreptate” reafirmă dorința de justiție, de dreptate, și de a nu fi opriți în exprimarea adevărului prin cenzura Cuvântului.

În ansamblu, poezia evocă conflictul între frică și curaj, între opresiune și dorința de libertate, într-un limbaj plin de simboluri și imagini poetice puternice. Am citit cu drag, dar și cu oarecare îngrijorare.

Suntem bătrâni gliei / bătrânii

Aritmii: 

Macii sunt roșii toți, / Și roșii sunt toți macii

Vise încăierate / Încăierate vise

Și în văzduh miroase a sânge de titan, / Recomand Iar în văzduh miroase a sânge de titan, pentru a nu-l repeta pe „și”.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de imaginație - coperți a utilizatorului Mihaela Popa
cu 5 minute în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog preludiu în E minor a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 9 minute în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog să fi primit vestea la timp a utilizatorului Tudor Cicu
cu 14 minute în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Către noapte a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 17 minute în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul trece ca un trăsnet a utilizatorului Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte de iunie a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Noapte de iunie a lui Corneliu Neagu
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog să fi primit vestea la timp a utilizatorului Tudor Cicu
cu 15 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog să fi primit vestea la timp a utilizatorului Tudor Cicu
cu 15 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog să fi primit vestea la timp a utilizatorului Tudor Cicu
cu 15 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Către noapte a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 15 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Către noapte a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog să fi primit vestea la timp a lui Tudor Cicu
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog să fi primit vestea la timp a utilizatorului Tudor Cicu
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog să fi primit vestea la timp a lui Tudor Cicu
cu 17 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog preludiu în E minor a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 20 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul trece ca un trăznet a utilizatorului Costel Zăgan
cu 21 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog să fi primit vestea la timp a utilizatorului Tudor Cicu
cu 21 ore în urmă
Postare de log efectuată de Tudor Cicu
cu 21 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor