Teama de adevăr

[Monica Pester]

S-a liniștit pădurea, gândește cum să ardă,

Și roșii sunt toți macii, ca soarele-n apus,

În suflet se strecoară o nevăzută coardă

Un straniu și becisnic izvor de nesupus, 

Vise încăierate își plimbă-n drum culoarea

Iar în văzduh miroase a sânge de titan,

Plutesc pe bolta albă, încercuind cărarea

Nori rupți din străvezie pecete de sultan

Eu doar mă las în voia impulsului intern

Ce îmi coboară fruntea spre jertfele apuse,

Gândind spre amintire ce vorbe să aștern

Și câte simțăminte, la rând să fie spuse

Dar teama se așterne în ochii tuturor,

Și ține strâns în mreje cuvântul, libertate,

Ne spulberă haloul etern de creator,

Suntem bătrânii gliei și ne dorim dreptate

[Grig Salvan]

Teama e o constantă a vieții noastre, mai cu seamă în vremurile tulburi pe care le trăim. Dar poeta, vajnică și luptătoare cum o știm, mânată de „impulsul intern” spre nesupunere și revoltă, nu se lasă învinsă și cel puțin duce lupta prin intermediul cuvântului. Îmi place ritmul prozodic ales, deși „vise încăierate” iese puțin din ritm prin felul cum cade accentul.

[Monica Pester]

Nicoleta, mă bucur mult că citești cu plăcere ce scriu.

Mulțumesc frumos.

[Monica Pester]

Dle Katin , vorbele dumneavoastră mângâie sufletul meu liric.

Mulțumiri  sincere.

[Monica Pester]

Sunt absolut încântată și onorată de cadourile pe care mi le faci prin astfel de comment-uri

Mulțumesc din suflet, dragă Lisia, promit că mă voi strădui mai mult.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Versuri ce descriu teama de a se exprima cu trecerea timpului ” suntem batrânii gliei și ne dorim dreptate.

Am citit cu placere.

[Mihai Katin]

S-a liniștit pădurea, gândește cum să ardă,

Și roșii sunt toți macii, ca soarele-n apus,

În suflet se strecoară o nevăzută coardă

Un straniu și becisnic izvor de nesupus,...l-as numi catren pentru cei nu  ne vor uita.....

Eu doar mă las în voia impulsului intern

Ce îmi coboară fruntea spre jertfele apuse,

Gândind spre amintire ce vorbe să aștern

Și câte simțăminte, la rând să fie spuse...catrenul iliadelor  ce au  dat  vieții noastre acea mitologie cu  care vom  urca pe un Olimp meritat

[Monica Pester]

Se pare că sunt chiar luată în serios ca inspirație, mesaj, expunere. Nu că până acum n-aș fi fost, dar parcă încep să am mai multă încredere în mine, atunci când  tu , Lisia văd că ai destulă.

Harul tău de mentor este coroana strălucitoare care te definește

Mulțumesc mult !

[Vasilisia Lazăr]

Poemul exprimă o stare profundă de introspecție, luptă interioară și dorință de libertate în fața fricii și opresiunii. „S-a liniștit pădurea, gândește cum să ardă” sugerează o stare de calm aparent, dar cu o tensiune latentă, o dorință de a elibera sau de a transcende ceva reprimat. Nevăzuta coardă și izvorul de nesupus reprezintă impulsuri interne, dorința de a se exprima și de a nu se conforma, chiar dacă e greu. „Vise încăierate își plimbă-n drum culoarea” exprimă conflicte interne, aspirații și frământări. „Nori rupți din străvezie pecete de sultan” și „teama se așterne în ochii tuturor” sugerează obstacole, constrângeri și teama de a fi liber, de a exprima adevărul, iar „Ne spulberă haloul etern de creator” și „Suntem bătrânii gliei și ne dorim dreptate” reafirmă dorința de justiție, de dreptate, și de a nu fi opriți în exprimarea adevărului prin cenzura Cuvântului.

În ansamblu, poezia evocă conflictul între frică și curaj, între opresiune și dorința de libertate, într-un limbaj plin de simboluri și imagini poetice puternice. Am citit cu drag, dar și cu oarecare îngrijorare.

Suntem bătrâni gliei / bătrânii

Aritmii: 

Macii sunt roșii toți, / Și roșii sunt toți macii

Vise încăierate / Încăierate vise

Și în văzduh miroase a sânge de titan, / Recomand Iar în văzduh miroase a sânge de titan, pentru a nu-l repeta pe „și”.