exerciții de imaginație - coperți

[Mihaela Popa]

coperta cărții care se scrie în mine

e un fluture albastru cu aripi fără margini

pictori îmbibați în vopsele

clipele

zumzăind ca bondarii

bucuroși c-au scăpat din strânsoarea degetelor mele

se crapă de ziuă

așa cum din asfalt poate încolți o floare

aici și acum

refugiul dintre intersecții

uneori viața se strâmbă

ca un copil care nu vrea să stea cuminte la poza cu familia extinsă

unde fotograful e constrâns să emane un parfum de bunătate

apasă pe buton

explozia de reproșuri

îl ai cum l-ai crescut

din plop un porumbel culege ramuri tinere

pisica stă la pândă

un trecător ascultă muzică în căști

la știri se anunță o nouă scumpire a carburanților

și înmulțirea războielor

mi-e dor de timpul în care mă îndrăgosteam de personajele din cărți

și liniștea nu-mi era un exercițiu de imaginație

[Mihai Katin]

din plop un porumbel culege ramuri tinere

pisica stă la pândă

un trecător ascultă muzică în căști

la știri se anunță o nouă scumpire a carburanților

și înmulțirea războielor  rețin aceste versuri pentru ca imi amintesc de lirica  araba  a anilor optzeci,acea trăire  pana  la  durere a realităților  atât  de simple dar  prevestind  mereu un viitor cel  puțin incert în continutul sau pozitiv... 

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Am citit cu drag. Imi place finalul.

[Mihaela Popa]

Lisia, onorată și emoționată de analiza pătrunzătoare, de polivalența ideilor generate din citirea scrierii mele.

Mulțumesc din suflet!

[Vasilisia Lazăr]

Frumosul tău poem poartă cititorul printr-un univers vibrant și plin de simboluri, invitându-l la reflecție și introspecție. Coperta cărții care se scrie în mine – Sugerează ideea că propria viață este o poveste în continuă formare, iar fiecare experiență contribuie la „coperta” personală, la identitatea proprie. Este un spațiu interior, plin de imagini, emoții și reflecții. Fluturele albastru poate reprezenta visurile sau aspirațiile nedefinite, iar aripile fără margini sugerează infinitul posibilităților. Pictorii îmbibați în vopsele suntem chiar noi, cei care ne pictăm propria realitate, cu greșelile și frumusețea lor. Clipele zumzăind ca bondarii, bucuroși că au scăpat sunt momentele de bucurie efemeră, de libertate, de evadare din constrângeri. Frumosul vers se crapă de ziuă ca o floare în asfalt sugerează faptul că speranța, frumusețea sau adevărul pot înflori chiar și în cele mai dure medii. Refugiul dintre intersecții cred că este un spațiu de liniște și introspecție în mijlocul agitației urbane. Viața care se strâmbă, ca un copil care nu vrea să pozeze reprezintă imprevizibilitatea și momentele de neacceptare sau revoltă. Fotograful constrâns să emane bunătate, apăsând pe buton poate fi presiunea socială, dar și fațada de fericire sau normalitate. Porumbelul culegând ramuri tinere, pisica la pândă, trecătorul cu muzică sunt simboluri ale vieții cotidiene, ale naturii, ale observației și ale diversității experiențelor. Știrile despre scumpiri și războaie reprezintă realitatea dură, problemele lumii, conflictul și incertitudinea zilelor noastre, iar dorul de timpul în care te îndrăgosteai de personajele din cărți, în care liniștea era un exercițiu de imaginație semnifică nostalgia pentru inocență, pentru lumea imaginară și pentru momentele de sinceritate și pace interioară din trecut.

Poemul tău stimulează imaginația, introspecția și conexiunea cu emoțiile și experiențele personale, fiind o adevărată „copertă” pentru propria carte de viață. Minunat!

[Mihaela Popa]

Onorată de vizită și comentariu, domnule Tudor Cicu, vă mulțumesc!

[Tudor Cicu]

Fără imaginație și poezia ar zumzăi ca bodnarii, Mihaela! Și cum „uneori viața se strâmbă/ca un copil care nu vrea să stea cuminte la poza cu familia extinsă”, nu ai cum să nu te gândești că, în această lume de poveşti a copilăriei, se întâmplă numai lucruri, fapte, întâmplări „în car tras de lebede” (sugestie venită de la Andersen), care se petrec pe tărâmul situat între fantastic şi absurd, poetul împletind doar ghemul care ne/îl scoate pe cititor din labirint. Sau... și mai bine o spune Dorian Gray (eroul lui Oscar Wilde), actriței Sybil: „Fără imaginație ai fi spulberat tot ce aveam romantic în suflet”. (Și gândindu-mă la portretul lui Dorian Gray, chiar mi-e dor și mie de acele timpuri, când cititul cărților era singura noastră sărbătoare.)