Arde carnea înlăuntru, sunt făcută din eter, 

Zbor cu sete peste vrajbă, peste lupi cu dinți de fier

Mă înalț să-mi văd cărarea, drumul ce m-a însoțit 

Dar în urmă-s numai gratii, nici un abur de iubit.

Umbre multe se adună din trecuuri…

Ascult de la marginea serii

Se-aude un cântec de ape

Și murgii pornesc să se-adape

Din clarul albastru de lună

Un foșnet timid mă întoarce

Tu stai cu privirea tăcută

Precum o poveste țesută

Pe pânza de verde a vieții

Iar timpul ne trece prin vene

Și până la capătul lumii

Frumos ne încântă salcâmii

Cu florile albe de gheață

Nu mă vezi, dar m-auzi,

Ecoul-sămânță-n al minții fagure,
Reușești și păcatul să lauzi,
În fiece-slovă-ți sunt mugure.
De mă nasc din lumină acută,
Din forfotă aripi cerești,
Ori am rădăcina prea-slută,
Din colcăie smoală, tu crești
Când știi și vrei să m-alegi,
Când pâine îmi dai și pârâu,
Lumină ajungi să culegi
Ori cruce mă legi cu un frâu.

doar în vis te mai văd, când glasul te cheamă

și-n noapte se zbate dorul meu mut,

te-apropii ușor, zâmbind fără teamă,

dar chipul e abur, iar glasul pierdut...

rămâi lângă mine doar cât o clipire

apoi te destrami în al zorilor fum,

dar inima mea, bătând în neștire

te caută-n van în al zilelor scrum...

în vis ești aproape, în lume departe

doar noaptea îmi dă ce lumina mi-a luat,

un strop de speranță, o fugă de moarte,

un…

Să conducă în pădure

tot ce mișcă și e verde

să trăiască nu să fure

pentru alții nu ai crede

Tot ce mișcă și e verde

se vrea câinele  un rege

doar cu lătrături incerte

să-i facă pe toți…

Întunericul pământului cuminecă povață
În rădăcini de copaci și de oameni, licoare
Străpunge pântece piatră cu sete de viață,
Înfiripă visare în umbra ascunsă în soare.

Amurgul adoarme în leagăn fir de safir,
Strecoară în minte o luntre, trecutul dubit,
Purtată pe brațe de șoapte de-'ntâiul zefir,
Din facerea lumii la fel dar mereu osebit.

două picături de ploaie 

ecoul norilor

ne dăm drumul în

gol

spre abisul luminii

plutim

fără a lăsa urme-n aer

amintirea căderii,…

Îmi reamintesc iubirea,

chipul tău-

o amintire diafană,

pictată pe vălul iluziei,

versurile înflăcărate

susurând jurăminte,

eterne vâlvătăi,

ce dansau fantastic

în ritmul fierbinte

al sângelui și

luminau feeric

arderea,

pieirea...

și focul.

Am ascuns petalele
vorbelor tale
în buzunarul cămașei.
Parfumul lor
îmi acoperă rănile
cu săruturi.

Ca pisicile,
visele torc
sub ferestre
și pictează
în irisul ochilor
fire de iarbă.

Cobor fruntea
între brațe firave,
agățate cuminți
între cer și pământ.
Adun ceața
într-un pahar cu rosé
să las apusul
să curgă.

în timp ce noroiul mă sorbea ca și când

eram un pantof fără legătură

tu râdeai sau plângeai undeva

între un dezgheț și o viitură

te-am văzut cu degetul îndoit lângă buze

ca un semn de…

Îmi reamintesc pasiunea-

fierbinte, fără chip,

arzând în vâlvătăi,

născând eterne peceți

peste răsuflări amestecate,

pictând feeric săruturi,

culori împerecheate în jurăminte,

șoptite de sângele din vene,

năvalnicul șuvoi viu

restrâns magic în flacăra îmbrățișării

și jăraticul certurilor,

ce au ars  împăcarea,

petrecându-le spre abisul eșuării

pe un nisip ars, fără de mare,

lăsându-mă înzestrată

cu…

Neuitarea – balsamul amintirii

un praf magic dulce-amărui presărat

peste colțul sfărmat al sufletului,

ori, poate, o rană deschisă,

ce-și revendică vindecarea,

cernând simboluri atemporale

adunate în poeme.

Streașină-n cer, ploaie obsesivă

Trimite mistic  semnal așteptat,

Scoală, femeie, deja-impulsivă

Ești unica-n slavă, prunc de-mpărat,

Ridică-te, umblă, împrăștie ceața,

Și multele pulberi din sufletul tău,

Strânse  febril în anii când gheața

Izvora din icnet de plâns și de hău,

Zdrobește șarpele ce te înfășoară

Trezește zorii să vină mai grabnic,

Clepsidrele vechi acum să…

Decalaju-i deviza contemporanilor mei

frică tensiune disperare

Domnul K -i mereu lângă tine

încălțându-ți toate drumurile

singura cale de acces rămâne poezia

nu vreau ca moartea

să-mi termine fraza

viața mai are atâtea de…

Voi ştiţi ce este teama de lipsa de secunde?

Timpul încet se pierde

Dar nu mai ştim pe unde,

O secetă de ore, de clipe cruciale

Trăim în intersecţii,

Închişi în mahalale

Cu dimineţi prea gri când soarele coboară

Văzându-ne constrânşi

A sta bară la bară

Pe drumul spre infern

Când nu mai este semn,

Ori înspre rai cu teamă de judecăţi postume,

Suntem aleşii sorţii ce ne aruncă-n…

Ce bine-ar fi să ningi,

cu ochii tăi sau albul tău de față,

să mă prefaci troiana-n umbra ta

ca un delir de nea imaculată.



Frumos ar fi să calci

pe pieptul meu și să răsară iarbă,

suflarea să mi-o cânți mai sacadat

și ca-n peron să stai pe fruntea-mi caldă.



Iar tot privind, să taci –

un vânt arid să-ți rătăcească-n plete,

doar buzele să…

iarna în poem

poetul de zăpadă

viscolește în scris

Costel Zăgan

Îmi port visele golașe
în brațe, fără curaj,
doar cu grija unui părinte,
gata oricând,
dacă pâinea e puțină,
să rămână o vreme
flămând.

Visele cresc,
hrănite din patima
veșniciei,
iar mâinile-mi uscate,
din care s-au înfruptat
anotimpurile,
obosesc.

Sub privirea mea,
timpul
sugrumă secundele.
Noi chipuri
îmi privesc ridurile,
lăstari din visele mele
rup scoarța.

Se ridică ceața  ca-ntr-o răzvrătire

De muget de zimbri și oftat de brazi,

Mă îndrept spre cerul fără strălucire,

Îngeri mă-nconjoară, ca și camarazi

Sufletul palpită, între tonuri blânde

Număr note false,…