pentru că eu sunt țăranul Ion

când sărută

pământul,

și-apucă de poală un înger

și-un demon, iar sfântul

privește din cer,

nu trufaș,

nici cu silă,

doar tace în el cu părere de rău

și

de milă,

nici cerșetor,

dar nici cu pistoale,

nici împărat, dar nici coate-goale,

în aur sărac, dar în morți de bogat

fără număr,

purtat-am pe-ai mei,

pe ai fraților mei și pe-ai lumii pe umăr,

și nu de folos,…

atunci când lucrurile dispar în prezența

unui bibelou

cu data nașterii

faptul că adevărul mă face să plâng

nu-mi inspiră nimic

 

atunci când trebuie să curăț soba

sărut pereții  în culoarea pământului

pun lemne

și lumea fraților grimm

cucerește orice femeie care și-ar călca pe inimă

pentru mine

și iubirea ce nu se mai satură

 

atunci când mama se ceartă cu dumnezeu iar

eu greșesc

poezia care în fiecare vers își cere…

dacă te întorci la ultimele zile din viața lui lenin

dacă vorbești atât de frumos încât minciuna ta poate deveni

cel mai puternic adevăr

și dacă

în minte nu mai ai loc de sertare

pentru dumnezeu

nimic nu face mai mult decât rugăciunea despre

câte rabdă omul

să fie

om și floare și sare din mare

ne vin amintiri cu cei care nu au știut să citească

să înalțe biserici

să creadă

să plece în vacanțe…

încă trăiesc oameni

animale de companie iluziile

fiecărei nopţi apocrife

balansează cardinal 

cerul gurii într-un indigo de plumb  

zilei

argintul viu dezleagă umbre

graficul unui supravieţuitor

timpul întreabă vrei să

te rogi

nu

am încredere-n mine

ce ştii să faci

nimic

sunt un gentleman

am vrut să-ţi fac o poză cu

Dumnezeu

nu iese mereu

o face intenţionat sau poate uneori se

ascunde să nu-L avem decât

în suflet

voiam o amintire frumoasă

aveai părul între două barje de flori

degetele mele atingeau culmea unei furtuni

inima ta vorbea despre dragoste

cu felul ei de-a mă crește de mic

într-o zi m-a găsit mama

printre alte lucruri

m-a întrebat de ce nu stau lângă ceilalţi

m-am uitat…

mama răsturna mălaiul pe fundul 

de lemn punea grămăjoare 

egale

de sare 

fiecare copil putea să-și împartă

până a doua zi 

ne jucam în podul unde nu aveam voie să hrănim licurici



mai ales când fumega din spatele grajdului

semn rău vorbeau funiile de usturoi

dacă nici șarpele casei nu mai are curaj



n-am crezut nici atunci când l-au dus pe tata legat 

au tras cu mitraliera până au asurzit păsările

uram gardurile care i-a…

azi nu te salut generație-n blugi

și-mi este totuna de cum ai s-ajungi

nici nu te-oblig cu victorii înfrângeri

cu zile de post minciuni sau constrângeri

de parcă doar eu aș putea să mișc piatra

din care scot apă și mama și tata

de parcă doar eu mi-aș întoarce cuvântul

așa cum ne-nghite la moarte pământul

dar până atunci mă jur să iubesc

cu tot ce-am mai bun și mai rău omenesc

să nu-mi văd părinții cu anii…

tata

întreabă ce vrei să te faci când vei fi mare

un pic neorealist șarjez hoț de biciclete

asta dacă nu o să vină americanii

să-ți rupă cravata pusă de mă-ta la gât

parcă-i o pereche de palme

supărate că nu primesc și celălalt obraz

un înger căruia nu i s-a deschis parașuta

când am atins pământul am luat poziție de drepți

și-am

zis din clipa aceasta sunt om

îmi place carnea și vinul

știu…

am uitat chipul tău ca un om

nu deosebesc

moartea

aruncă în afara timpului amintirile

după greutate

sufletul pereche poate fi recunoscut

în oricare trup

scriu cu majuscule nu suntem singuri

mă prefac adormit când aud fructele coapte

chicotesc între ele cât să fiu fericit

nu-mi place războiul nici sângele scurs

pe pământ

trebuie să-mi hrănesc turma

ca pentru întâiul născut țiitoarele…

vase de lut

ar fi trebuit să cunoști omul

de urât începe să cânte

subiecte mărunte sau lucruri incerte

cine să-l certe

miroase a hoit după ce s-au retras

apele

pleoapele

în vitrina de ploi aranjate pe țări

opresc două trenuri nervoase mulți călători

și doar patru zări

avocatul propune un toast și eu cred

că-i

pâine

pentru ziua de mâine

îmi caut…

îmi place să-ţi

scriu

de parcă aş sta de vorbă cu tine

pot să-ţi spun te iubesc fără să-mi fie teamă

că 

întrerupi felul în care te ţin în braţe

îţi  prind trupul agrafă

de piept

nu te ruşina

sângele meu umple degetele

de sare

sunetul mării aşteaptă scoică picioarele tale

desculţe din cămaşa

de noapte desfăcută mai mult decât pentru un

singur sărut tot ce mai este ascuns buzelor…

ce ușor mă convinge să iubesc ce îmi face

o femeie matură parfumată de-aseară

precum ceața gălbuie adunând din răstoace

apa mea de-nceput apa mea de la țară

nu-mi mai pare firesc că ne-am vrut împreună

și-am trăit și-am murit pentru ultima oară

povestind nopți în șir câte-n soare și-n lună

apa mea de bărbat ce nu vrea să te doară

și nu știu cum să fac gustul ei să nu piară

până când te-aș putea iar avea nu îmi…

un gând mă trezește

nerăbdător trec peste prag

sufletul încarnat la alegerea lui

trupul umezit de lumină iese

ca dintre ecluze

nu trece jumătate de noapte să nu-ți trag perna

de sub locul unde podul palmei netezește

fulgii rămași

păsărilor

m-am gândit să nu te las pradă

pe grămada de lemne

așteptăm pe cineva despre care

doar ne închipuim că se gândește la noi

cu…

ninge atât de frumos,

încât nimeni nu poate să-mi facă vreun rău.



după somnul ce-a ținut luni întregi,

credeam că înnebunesc

precum cei mai buni dintre oameni.



doctorul îmi arată un punct: definește

normalul,

după mintea mea,

în mâini potrivite

lutul ia forme umane.



am văzut munți de pământ scoși

din pieptul copacilor, nenumărate noduri cu suflet

se rugau pentru blândețe și apă,



din tăișul cuvintelor, mi-am făcut coarne…

iubita mea de ieri presimt fiorduri

cu nume scandinave ce se-mbarcă

din porturile iernii în acorduri

să ningă blând și-a veşnicie parcă

se face frig ca într-o închisoare

de fulgi trimiși din lumea de tăceri

nu vom avea nevoie de mâncare

pe-un drum de ape-n gol spre nicăieri

ne însoțesc peregrinări de raţe

așa cum se rotesc parcă ar vrea

să-mi pună-n gând să nu te las din braţe

oricât de lungă iarna…

plouă de parcă n-aș fi

văzut soarele alungă lupii

înghit mârâind înspre mine

sângele se împotriveşte să curgă

la căderea nopții îmi cresc unghii

de liliac

părul strălucește precum grăsimea copacilor

mama îmi spune

nu-s demoni și nici animale sălbatice

oamenii

au fost mai devreme

ucid câte unul

îi prind când beau sau cer un…

 mai văd aici o adeverinţă. asta e ceva de vis,

 ia ascultaţi aici! Dar, mai întâi, să vă explic.

 şi, pentru asta, hai să luăm o situaţie ipotetică.

 o să vedeţi imediat de ce vă dau exemplul ăsta.

 să zicem că eşti prost, dar eşti un om sincer,

 până la urmă, prostia nu este o problemă de moralitate.

 aşa. şi vrei să-ţi scoţi o adeverinţă pentru asta -

 ca să te poţi apăra. nu ştii

 când te poate apuca şi-i dai unuia cu ceva în…

era ca în chestia aia a lui orwell:

 cine stăpâneşte trecutul, stăpâneşte viitorul, şi

 cine stăpâneşte prezentul, stăpâneşte trecutul.

 şi m-am folosit de ocazia de a răsfoi un dosar

 al unui fost deţinut politic,

 să văd dacă, într-adevăr, trecutul

 poate deveni imprevizibil aşa cum credea el,

 având în vedere, speram eu, că stăpânesc

 destul de bine prezentul, astfel încât

 să pot schimba ceva din trecut,

 în sensul că…

mă ţine de mână

cel care traversează spiritele

ştie

orice cuvânt poate întoarce

ursul mâncător de faguri

din livada de nori vişinii

ploaia unge acoperişul cositorit

plânsul iubitei înfundă jgheabul vecinilor

pisica dă cu gheara şi scuipă

mă trezeşte larma celor care se întorc

prin taiga 

deschid o fereastră spre lumea

din cărţi

picură miere la schimbul de…