nu credeam să cunosc lumea
așa cum dorința mea a crescut pentru ea
mă bucuram că ziua aceasta o să-mi strice puținul bun
moștenit de la cei ce întind ploile
fiecare poliță are un deget de sânge în dreptul ei
se adună celulele viitoarelor părți din materialul genetic
mă regăsesc în fața unui tablou cu flăcări
ce n-ar exista fără aerul din încăpere
aplecarea mea către violență ar face concesii istoriei
dar prezența trupului tău îmi oprește lucrarea
evident am dureri
deși
mă simt apărat de transpirația prin care intuiesc scurgeri
feminine
clipocitul picăturilor îmi satură nevoia de sare
porți cămașa celui răstignit înaintea mea
mai norocos din moment ce-a scăpat de urmările
contractului cu lumea
de-atunci nimeni nu mi se furișează în inimă
număr ieșirile,
dorințele unui autor lacom de celebritate -
moartea
mă lovește peste mâini parcă ar vrea să nu-mi irosesc
cuvintele
omule
știu că nu ai mărunt dar așa cere eticheta
o parte din mine iubește și eu trebuie să ucid acea parte în fiecare zi
să pot mulțumi partea ce nu recunoaște
puterea cuvintelor
îngerii mă privesc intens
în timp ce vânez lucruri interzise nemuritorilor
toți vor să mă ucidă să mă iubească sau să fie
în pielea mea
merg până simt că voi muri dacă nu mă opresc
praful alb mă face să văd lucruri iar lucrurile pe care le văd
sunt părți din coșmaruri
fără legătură cu cealaltă lume
stau drept în fața unor siluete de nisip înfruntând soarele
sticla a rămas goală
atingerea ei îmi dă siguranța pe care ți-o dă minciuna spusă de-un înger
care perseverează în viciu -
sărutul meu se comportă precum un clasic în viață
italian,
elegant până la maturitatea dorinței femeii
tradiția se referă la sâni
fără ca cineva să-mi poată sta în cale
apa separă sunetele înalte de păsări
nimeni nu și-ar dori martori cu mințile limpezi
mă aplec până când gustul iubirii devine familiar
nuanțe de roz prăfuit fac din apus un imens
motiv de plăceri
vinovate
animalele două câte două
perechi nepotrivite de nimeni
urcă fără să le pese de durerea celor care își doresc
o bucată din smoala corabiei
curiozitatea tocmai a înjunghiat diavolul pe la spate,
dumnezeu se plimbă tăcut în zăduful zilei
se aude noua locomotivă germană
Adaugă un comentariu
Chris, mulțumesc, te mai aștept, cu drag!
curiozitatea tocmai a înjunghiat diavolul pe la spate,
dumnezeu se plimbă tăcut în zăduful zilei
se aude noua locomotivă germană - mi-a placut mult aceasta idee
frumos intreg poemul...
Monica, îți mulțumesc, ai și tu un fel de a vedea lucrurile!...) Cu drag!
Alex, ma man, mulțumesc frumos cu prietenie!
Mimez și eu o întrebare. Cum ați ajuns la o asemenea sinergie de interpretare? Văd un pacient, sigur pe el, în fața unui medic HOĹIST, convingându-se unul pe celalalt în privința mesajelor primite. Frumusețea este că spectacolul se derulează în fața unei audiențe numeroase care, ca și mine, de multe ori, rămâne speachless. Cuvintele ascund taine, dragii mei și chiar când nu le înțelegem, sorbim din ele încărcătura care ne conduce spre trăiri noi și mult căutate.
Admirație, Poete
Admirație, Lisia
Creionezi cu atâta măiestrie un univers încât ai și mister și destăinuire, ai și simplitate și metafore, ai poezie!
Ai țesut într-un fel atât de minuțios că pare o continuare nicidecum un comentariu ori părerea avizată a unui cititor în ipostaza lui cea mai poetică, iar finalul este magistral, cred că ți-a venit pur și simplu, dar acolo te-a dus broderia și nici nu putea să se încheie oricum, prea frumos, prea ca la marile case de literatură, mulțumesc, my lady, cu drag!
Îmi imaginez că mă plimb pe țărmul unei mări și, deodată, printre aluviuni – alge şi lemne putrezite, gamele strivite şi peşti morţi –, găsesc o sticlă ciudată din trecut. O aduc acasă și înlăuntrul ei descoper un mesaj. Această scrisoare, atât de tulburătoare, pare să fi străbătut drumul către cineva de multă vreme, iar acum acel cineva m-am dovedit a fi eu, de parcă m-ar fi căutat doar pe mine. Eu am găsit-o, deci am voie să cred că a fost scrisă pentru mine. O deschid cu emoție. E un poem liric care a călătorit în tăcere, lăsând în urmă distanțele. Zăbovesc o vreme, în aer liber, alături de cuvintele lui. Le ascult. Iar ele mă îmbrățișează și mă tulbură. Îmi pătrund adânc în și sub piele. Și îmi dau seama că, de fapt, am jinduit după aceste cuvinte în fiecare zi și în fiecare noapte, le-am căutat precum cei înfometați caută hrana. Sunt pâinea și vinul de care aveam atâta nevoie. Sunt POEZIA pe care am sperat întotdeauna să o găsesc. Ori să mă găsească. Citesc și cuvintele o iau înaintea gândului. Puterea pe care o au asupra mea e aproape jenantă, fiindcă îmi este atât de necesară pentru a mă deschide către tărâmuri dinlăuntrul meu. Doar aer cuvintele acestea, dar atât de răscolitoare...
Asta simt ori de câte ori te citesc, Dan. La fiecare poem. Și-mi mai creezi iluzia că întreg universul vorbește limba română.
Reverență!
(acum observ ce bine se mulează titlul acestui poem pe ceea ce am scris eu...)
Domnule Stănescu Valentin, vă mulțumesc pentru lectură și comentariu, o duminică liniștită, cu stimă!
Dane, câte secole mi-ar trebui să forţez cuvintele pentru ca acest poem sublim al tău să încapă într-un format de Valentă dublă? După prima citire am închis ochii şi am simţit trecerea mea de mai înainte de naştere... către viaţa acesta fără noimă. Oricât am încerca, nu avem capacitatea de a scrie un poem despre a doua trecere...
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE