contemporani cu iuda - fila2

[petrut dan]

 mai văd aici o adeverinţă. asta e ceva de vis,

 ia ascultaţi aici! Dar, mai întâi, să vă explic.

 şi, pentru asta, hai să luăm o situaţie ipotetică.

 o să vedeţi imediat de ce vă dau exemplul ăsta.

 să zicem că eşti prost, dar eşti un om sincer,

 până la urmă, prostia nu este o problemă de moralitate.

 aşa. şi vrei să-ţi scoţi o adeverinţă pentru asta -

 ca să te poţi apăra. nu ştii

 când te poate apuca şi-i dai unuia cu ceva în cap

 sau îţi omori nevasta.

 treaba cu nebunia nu e bună,

 pot să creadă că te prefaci.

 în schimb, dacă i-ai convins

 că eşti prost, n-au ce să-ţi mai facă.

 bai, ăsta e prost, lăsaţi-l în plata domnului!

 aici e şpilul. până atunci, îţi faci de cap,

 dumnezeu nu e foarte grăbit.

 în schimb, ei se tem. un nebun

 mai are şi momente de luciditate, dar un prost

 nu-şi mai revine niciodată.

 uite ce frumos sună: domne, îmi cer scuze,

 am dat foc romei. n-am crezut nici eu că o să reuşesc,

 dar asta e, sunt prost!

 în faţa acestui argument cine să mai comenteze?

 te lăsau în pace. de mâine, puteai

 să te extinzi până la ostia, oricum nu-ţi plăcea acolo, îţi amintea de tiberius,

 deci, pentru asemenea clipe îţi trebuie!

 trebuie să te duci la notar,

 să nu te duci la doctor, că ăla nu te înţelege,

 cel mult o să încerce chestia aia, efectul placebo,

 adică să te prostească, deşi cam târziu: eşti deja!

 

 crezi că el nu ştie că aşa ceva nu se poate trata?

 să nu te descurajezi, dacă o să spună

 că, după el, nu eşti…

 din câţi ştie, nimeni nu recunoaşte,

 deci, nu la doctor!

 notarul, la început, n-o să vrea. o să-ţi zică:

 hai, domne, fi serios, cum să-ţi dau aşa ceva?

 ce, eşti prost?

 aici l-ai prins. şi el a văzut,

 n-are cum să mai dea înapoi,

 nici nu-ţi mai trebuie martori…

 el însuşi ar putea să certifice, dar îţi va cere,

 aşa că iei pe unul, la fel.

 să nu cauţi prin vecini că te încurci mai mult.

 ăştia te cunosc şi nu te poţi baza pe ei.

 stai, domne, eu am crezut că trebuie să declar

 că tu eşti persoana cutare sau că

 esti singurul urmaş în viaţă,

 cum să declar aşa ceva? mâine te răzgândeşti şi

 mă înjuri. cum ai putut să spui despre mine lucrul ăsta?

 mai locuim şi în acelaşi cartier!

 mă ştie toată lumea, uite, domne, îl vezi pe ăla?

 parea un om serios, nu mă aşteptam, să vedeţi,

 m-a făcut prost! aşa că, dacă vrei să găseşti,

 mergi pur şi simplu pe stradă şi-ţi alegi,

 n-ar trebui să-ţi fie greu.

 aşa, după ce găseşti pe cineva la fel,

 poţi să te duci, că ăsta nu te întreabă nimic,

 doar e prost, nu?

 atenţie, că pe adeverinţă nu te poate

 trece decât pe tine!

 dacă tovarăsul tău vrea şi el,

 schimbaţi rolurile, tu eşti martor.

 şi cum vă spuneam, revenind la dosarul acela,

 am găsit, fiţi atenţi, acea adeverinţă

 despre care spuneam

 că certifica precum că, respectivul, citez:

 nu poartă nimic compromis asupra lui

 în afară de el însuşi;

 păi şi-atunci, fraţilor, de ce l-aţi mai arestat!?

 dacă tot era evident că omul obţinuse acel act

 prin care i se adeverea starea,

 înseamnă că ştiaţi, vă anunţase!

 el doar a făcut greşeala pe care

 cel din exemplu nu voia să o repete, şi anume, faptul

 că n-a vrut să recunoască: da, domne, sunt prost!

 probabil că cei care îl judecau

 nu ar mai fi umplut cu pete foile de hîrtie,

 acum trebuiau să vorbească mai mult;

 băi, prostule, de data asta te iertăm, da’ să nu mai faci!

 iar el ar fi plecat cu pantofii ăia

 rupţi şi cu talpa dezlipită

 sperând ca doar

 cămaşa lui albă să-l ţină

 ca şi pe christos până la moarte!

 aşa este, prostia nu e o problemă de moralitate,

 dar ne-o poate influenţa. iar curajul de a o recunoaşte

 poate fi, în cele din urmă, o virtute.

 acum rămâne să vedem ce-i mai rău:

 faptul de-a fi sau cel de a nu şti;

 până atunci, aveţi grijă de voi!

 chestia aia cu: iubiţi-vă mult

 poate fi, în afară de compromis, şi prostie.

 eu vă spun doar: cât puteţi!

[Vasilisia Lazăr]

Oare de ce-oi fi scriind eu Nicolae Pribeagu? La care Nicolae mi-o fi stat mintea? :))) Noroc că ați comentat aici și am venit să văd. Am remediat. Auzi... Nicolae Pribeagu... Și cât a stat așa.

[bolache alexandru]

Pe mine m-ai convins... 

[petrut dan]

Bună dimineața, la viteză că trebuie să fiu ''undev, departe..'' vorba cântecului,))

- Ana, domnule Mihai Katin, Monica și Lisia (așa ne-ai dat voie în administrație să-ți spunem, să nu creadă lumea că e fără aprobare))), mulțumesc frumos pentru comentariile deosebite, promit că răspund mai detaliat, dsr am vrut până iese textul din pagină, că, văd, colegii au început să se întoarcă!) O zi minunată pentu voi, cu respect și prietenie!

[Vasilisia Lazăr]

Un text pe cât de savuros, pe atât de inteligent, ironic atât cât trebuie. Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligența. Și e nemuritoare. Ion Pribeagu le-a închinat și o odă proștilor:

Motto:

Cu prostul care n-are şcoală

Te lupţi puţin şi-ai câştigat.

Dar duci o luptă colosală

Cu prostul care are şcoală!

 

De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,

Şi actualii, dar şi foştii,

Cei mai deştepţi de pe Pământ

Au fost întotdeauna… PROŞTII.

 

Nu te ruga la ursitoare

Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,

Mai bine urlă-n gura mare :

„Iubite Doamne, fă-mă… PROST!”

 

De ce să tragi ca la galeră,

Să-nveţi atâtea fără rost,

De vrei să faci o carieră,

Ajunge numai să fii… PROST.

 

În lumea asta cu de toate,

Unde se-nvaţă contra cost,

Păcat că nici o facultate

Nu dă şi diploma de… PROST.

 

Avem impozite cu carul,

Dar înotăm în sărăcie

şi ce buget ar avea statul

Dintr-un impozit pe… PROSTIE…

 

Ei sunt ca iarba, cu duiumul,

Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti !

O, Doamne, de ne-ar creşte grâul

Cum cresc recoltele de… PROŞTI.

 

Si-n lumea asta răsturnată,

Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,

Savanţii noştri mor de foame

Si numai PROŞTII sunt deştepţi.

Mulțumesc! Drag!

[Monica Pester]

Într-un fel, sau în mai multe, desigur, pari să fii surprinzător, inepuizabil și prolific. Nu numai prin torentele de comentarii, extrem de personalizate, adică fix pe autor, dar și prin scrisul zvelt,  sprințar, acid, meticulos și spontan . O teorie pe fundalul unui cuvânt banal - adeverință - ca suport de autentificare a prostiei, prea des întâlnită, îmi pare teribil de cunoscută. Mărturisesc,  deși așa ceva semnez în fiecare zi,  încă mă minunez de diversitatea motivațiilor cuprinse în peticul de hârtie.

P.S. Dacă laudele îți par flagrante, șterg din ele !! 

Cu prietenie.

[Mihai Katin]

este  un monolog   stralucitor  si   vocal    al  absurditaii prostiei  pentru  ca  sincer  vorbind  cine  recunoaste ca este prost  sau  ca are o  doza de prostie   ,nici  macar   nu ne cenzuram spunand prostii si  de aceea o  lume  a prostilor  e simbioza perfecta  pentru  desteptii care nu  mai  au   scapare de la judecata  ....a cui? a prostilor  bineinteles!