acest trup al meu din care se vede doar inima

[petrut dan]

dacă te întorci la ultimele zile din viața lui lenin

dacă vorbești atât de frumos încât minciuna ta poate deveni

cel mai puternic adevăr

și dacă

în minte nu mai ai loc de sertare

pentru dumnezeu

nimic nu face mai mult decât rugăciunea despre

câte rabdă omul

să fie

om și floare și sare din mare

 

ne vin amintiri cu cei care nu au știut să citească

să înalțe biserici

să creadă

să plece în vacanțe unde ar fi putut întâlni alții ca ei

sau poate atât de civilizați încât nu și-ar fi aruncat planeta

în aer

azi

nu am fi găsit urme de viață

și nu am fi avut de ce să ne inspire teamă

propriile mâini

propriile gânduri și dorințe

iubirea de sine

 

și tu,

dragostea mea faci parte din motivul care mă pune

să-mi aduc aminte să scriu

generațiilor viitoare

deși

cuvintele pentru care îmi iau de la gură

nu încap într-o sticlă

 

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Îmi place in mod deosebit”

în minte nu mai ai loc de sertare

pentru dumnezeu

nimic nu face mai mult decât rugăciunea despre

câte rabdă omul

să fie

om și floare și sare din mare”

[bolache alexandru]

Un poem greu pe care trebuie să îl citești de mai multe ori pentru a-i înțelege toate conotațiile ample și trimiterile pe care le are. Acest lucru nu scade însă din farmecul pe care îl au toate poeziile tale.

[petrut dan]

Monica, îți mulțumesc mult, îmi produc bucurie cuvintele tale, niciodată interesul nu se poate transforma în invidie, nici plăcerea în regrete! Mai treci!)

[Monica Pester]

Eu nu vreau sa laud. Nici nu prea știu. Îmi deschid  doar supapele în fața unor surprize.  Sunt un cititor cam dezorientat, care primește un cadou neașteptat cu care nu știe ce să facă, pentru că îi stârnește stări complicate  lăsate sa zacă în cine știe ce colț.. Așa că,  prin minte îmi trec imagini, ba de fermier care își hrănește porumbeii, ba chiar de un van Gogh înnebunit de prea multă lumină. Și o dă detașat, într-o doară, fiindcă mecanismele lui de dăruire sunt prea  puternice pentru a le mentaliza într-o formă rațională. Și iată cum, această detașare îmi scormone în suflet și mă îndeamnă la introspecție. Oare s-o fi chemând si invidie?... Eliberare, da !

[petrut dan]

Bună dimineața, 

- domnule Valeriu Anghel, vă salut cu respect, mulțumesc pentru atenție și semnul lăsat!

- Manuela, nu-l mai amestecăm pe Dumnezeu în dragostea noastră!) Dar, ai observat bine, cred și eu că este vorba despre o altă arhitectură, iar în legătură cu spiritualul, când scriu, parcă-L aud "pune mă și pe mine în poezia asta"! Acum, tu să fii în locul meu, spune sincer, ai putea să-L refuzi?!))

- Lisia, cred că m-am îndrăgostit de site-ul ăsta, altfel nu înțeleg de ce mă dor ochii când trebuie să-ți răspund și nu știu cum, atât de mult îmi place cum ai scris!) Am văzut ieri niște imagini, undeva la munte, oameni la o masă, făceau grătar și mă gândeam la faptul că parcă nici nu realizau ce norocoși sunt să trăiască în locurile acelea, și că ar trebui să fie recunoscutori pentru ce au, deși poate ei sunt și eu cer de unde nu am semănat, dar nu vedeam pe fața lor bucuria aceea a omului care conștientizează ce are și nu dă impresia că ia de la sine viața! Nici eu nu vreau să iau ca de la sine înțeles ce mi-ai scris și mă bucur pentru fiecare cuvânt lăsat în dreptul acestui text sub care ne-am întâlnit! Să ai o duminică numai a ta! Cu drag, și eu!)

[Vasilisia Lazăr]

și tu,

dragostea mea faci parte din motivul care mă pune

să-mi aduc aminte să scriu

generațiilor viitoare

deși

cuvintele pentru care îmi iau de la gură

nu încap într-o sticlă

Păi la cum și cât scrii tu, inspirat, desigur, de o muză generoasă, te cred că nici măcar o sticlă de Nebucadnețar de 15 litri nu ar fi îndeajuns.)) Uimitor e că îți păstrezi același tonus al scrisului, nefugind din propriile mărci, fără a da vreodată impresia că te repeți, și asta pentru că există o fibră experimentalistă în poezia ta. Onestitatea trăirilor conferă fluiditate, efervescență și consistență fiecărui text pe care-l scrii. Ai o voce poetică numai a ta. Ești atât de vital în neliniști și atât de tânăr în poezie, încât mă bucur, în fiecare zi, să te citesc. Mai spun? Data viitoare.)) Drag și drag!

[Valeriu Anghel]

Un discurs liric impecabil. Felicitări!

[Manuela Munteanu]

Dan, tu chiar ai o poezie GREA. Acesta este un compliment, să știi. Oricâtă strădanie analitică și oricâtă empatie aș avea,  mi-e greu să deslușesc realitatea sensului plăsmuirilor acestora geniale, cursive, ca o spovedanie, dar numai de tine știută, de noi, clasicii, doar bănuită,  bâjbâită, admirată așa... ca o masă compactă, sau cum ne vine la îndemână. Tu te joci cu cuvintele, dar și cu cititorii și depinde mult de percepția noastră pentru a-ți răsplăti rezultatul. De pildă, pe mine m-ai dat gata cu

,,și dacă

în minte nu mai ai loc de sertare

pentru dumnezeu

nimic nu face mai mult decât rugăciunea despre

câte rabdă omul

să fie

om și floare și sare din mare". Aceeași statornică trimitere la spiritual, iar eu sunt bucuroasă să-ți remarc acest respect religios, însă iar nu-l pot integra în contextul iubirilor tale lumești. Pesemne, pentru tine Dumnezeu există în toate (ca pentru noi toți, de altfel), dar tu ții morțiș să arăți asta. Ești clar structurat ca poet, pe o altă arhitectură, ai aceleași zbateri lăuntrice, dar un mod inabordabil de a le manifesta în poezie. Hai, că te-am lăudat destul. Sper c-ai înțeles. :)

[petrut dan]

domnule Ioan, dvs sunteți binecuvântat să puteți spune multe în cuvinte puține! Vă invidiez și vă respect, cu prietenie! 

[Culiţă Ioan Uşurelu]

Remarcabil!