de frica dragostei și a morții

[petrut dan]

mama răsturna mălaiul pe fundul 
de lemn punea grămăjoare 
egale
de sare 
fiecare copil putea să-și împartă
până a doua zi 
ne jucam în podul unde nu aveam voie să hrănim licurici

mai ales când fumega din spatele grajdului
semn rău vorbeau funiile de usturoi
dacă nici șarpele casei nu mai are curaj

n-am crezut nici atunci când l-au dus pe tata legat 
au tras cu mitraliera până au asurzit păsările
uram gardurile care i-a adus în curtea noastră
săracă 
piatra care le-a ținut hainele

mă lipeam de mâneca ei o certam că 
nu puteam să mă urc la dânsul în spate 
nu creșteau nici iarba nici vreo sămânță de turbă
vorbeam singur 
poate totuși îl vor lăsa până nu se sfârșește ziua 
drumul
sau arderea caselor

cu privirea unui om care nu știe cu ce mână
îi ține partea norocul
îmi spuneam o să treacă
voi merge la școală
pe marginea apei care nu întotdeauna înșală
apoi la oraș voi înființa un partid 
precum al vecinilor care și-au omorât împărații


nici caii nu voiau să se-ntoarcă
fluieram după ei zvârleau din copite 
or fi lupi 
nu 
mi-a spus mama 
rușii

până seara târziu am plâns pe grămada 
de struguri
să nu mergem la bancă
ne trebuiau bani de mâncare

de atunci nu mă-nchin fără să pun stânga sub cap
unde-și bagă diavolul coada 
pipăi aurul și mă simt bărbat
când cu dreapta strâng arma mai tare
dorința știu că așa se primește

și nu mă gândeam că mă vei părăsi zicând
mai bine să moară un om cât o dragoste
mare 
trăgeam căciula pe frunte să nu-mi ieși din cap

tu și pustiul pădurii înaintea dezghețului 
făceați mai mult decât moara de roata căreia 
am legat o pereche de ghete cu tălpile rupte 
să nu ne invidieze vreun copil
din senin

ne luam în brațe, dormeam pe rând
de frica dragostei și a morții

[petrut dan]

Mihaela, tot din povești am aflat și eu, dar pentru că ai mei au fost afectați mai mult, mereu îmi trec flashuri cu poveștile lor pe care și așa, la nivel de poezie, simt nevoia să le aștern pe hîrtie! Mulțumesc pentru empatie, și eu mă înclin!)

[Mihaela Popa]

istoria recentă, dacă pot spune așa, 1944 - 1945 invaazia rusă, tata, Dumnezeu să-l odihnească, vorbea mereu șoptit despre nemerniciile acelor vremuri... mi l-ai adus în minte, îți mulțumesc!  dar, "Toate-s vechi și nouă toate" (Glossa) și vedem această invazie din nou, în Ucraina.

un poem de mare intensitate emoțională și nu numai

mă înclin!

[petrut dan]

-Monica, mulțumesc pentru cuvintele frumoase și te mai aștept, noapte liniștită!

-Lisia, noi suntem la fel, de unde și intensitatea comentariului tău, al unui om trecut și care știe cum să-și drămuiască iubirea astfel încât să reziste până dincolo de orice poate omul muritor să-și închipuie că se poate; poemul este pentru oameni calzi și cu nevoi care fac lumea conștientă de importanța faptului că nu degeaba iubirea acoperă și suportă totul, doar că ea vrea să fie căutată și atunci când o întâlnești trebuie să vinzi tot ca s-o plătești și să-ți rămână pe viață! Mulțumesc, doamnă, pentru căldura comentariului care îl duce aproape de intim. O noapte liniștită, și pentru tine, să ai!)

[Vasilisia Lazăr]

Poetul ca și soldatul... 

Doamne, ce imagini puternice ai putut construi! Câtă intensitate! Câtă forță! Infinite nuanţe, glisate între sentimente și senzaţii, într-un ritm presto și chiar prestissimo... 

de atunci nu mă-nchin fără să pun stânga sub cap
unde-și bagă diavolul coada 
pipăi aurul și mă simt bărbat
când cu dreapta strâng arma mai tare
dorința știu că așa se primește

Orice și oricât aș spune e oricum prea puțin. Sunt fără cuvinte...

[Monica Pester]

Mi-e teamă să spun, ca să nu spun prea mult. Mi-e teamă să tac, să nu cumva să tac prea puțin. Spun însă că nu știu dacă acesta e talentul, dar puterea cuvintelor tale, îngemănate și etalate ca o masă împărătească, mă fac, simplu,  să îmi rup carnea încercând sa le aflu profunzimea! Toată prețuirea!

[petrut dan]

Domnule Mihai Katin, vă mulțumec pentru prezență, interes și limbajul elevat. Ca întotdeauna cu stimă! 

[Mihai Katin]

ne luam în brațe, dormeam pe rând
de frica dragostei și a morții...este un poem  cat un roman  si  de aici  am putea  intelege  ca nu  sunt  necesare  mii de cuvinte  pentru  a transmite  un mesaj  dramatic in realismul   si  realitatea  lui  care  nu  pot fi  schimbate ,de aici  un lirism   neconventional  ,este doar  o  metafora  de plumb si  cositor ,este incercarea  de  a indemna  cititorul  sa se adapteze  in  aceste incomode  locuri  de creatie!

cu  multa pretuire!