mama răsturna mălaiul pe fundul
de lemn punea grămăjoare
egale
de sare
fiecare copil putea să-și împartă
până a doua zi
ne jucam în podul unde nu aveam voie să hrănim licurici
mai ales când fumega din spatele grajdului
semn rău vorbeau funiile de usturoi
dacă nici șarpele casei nu mai are curaj
n-am crezut nici atunci când l-au dus pe tata legat
au tras cu mitraliera până au asurzit păsările
uram gardurile care i-a adus în curtea noastră
săracă
piatra care le-a ținut hainele
mă lipeam de mâneca ei o certam că
nu puteam să mă urc la dânsul în spate
nu creșteau nici iarba nici vreo sămânță de turbă
vorbeam singur
poate totuși îl vor lăsa până nu se sfârșește ziua
drumul
sau arderea caselor
cu privirea unui om care nu știe cu ce mână
îi ține partea norocul
îmi spuneam o să treacă
voi merge la școală
pe marginea apei care nu întotdeauna înșală
apoi la oraș voi înființa un partid
precum al vecinilor care și-au omorât împărații
nici caii nu voiau să se-ntoarcă
fluieram după ei zvârleau din copite
or fi lupi
nu
mi-a spus mama
rușii
până seara târziu am plâns pe grămada
de struguri
să nu mergem la bancă
ne trebuiau bani de mâncare
de atunci nu mă-nchin fără să pun stânga sub cap
unde-și bagă diavolul coada
pipăi aurul și mă simt bărbat
când cu dreapta strâng arma mai tare
dorința știu că așa se primește
și nu mă gândeam că mă vei părăsi zicând
mai bine să moară un om cât o dragoste
mare
trăgeam căciula pe frunte să nu-mi ieși din cap
tu și pustiul pădurii înaintea dezghețului
făceați mai mult decât moara de roata căreia
am legat o pereche de ghete cu tălpile rupte
să nu ne invidieze vreun copil
din senin
ne luam în brațe, dormeam pe rând
de frica dragostei și a morții
Adaugă un comentariu
Mihaela, tot din povești am aflat și eu, dar pentru că ai mei au fost afectați mai mult, mereu îmi trec flashuri cu poveștile lor pe care și așa, la nivel de poezie, simt nevoia să le aștern pe hîrtie! Mulțumesc pentru empatie, și eu mă înclin!)
istoria recentă, dacă pot spune așa, 1944 - 1945 invaazia rusă, tata, Dumnezeu să-l odihnească, vorbea mereu șoptit despre nemerniciile acelor vremuri... mi l-ai adus în minte, îți mulțumesc! dar, "Toate-s vechi și nouă toate" (Glossa) și vedem această invazie din nou, în Ucraina.
un poem de mare intensitate emoțională și nu numai
mă înclin!
-Monica, mulțumesc pentru cuvintele frumoase și te mai aștept, noapte liniștită!
-Lisia, noi suntem la fel, de unde și intensitatea comentariului tău, al unui om trecut și care știe cum să-și drămuiască iubirea astfel încât să reziste până dincolo de orice poate omul muritor să-și închipuie că se poate; poemul este pentru oameni calzi și cu nevoi care fac lumea conștientă de importanța faptului că nu degeaba iubirea acoperă și suportă totul, doar că ea vrea să fie căutată și atunci când o întâlnești trebuie să vinzi tot ca s-o plătești și să-ți rămână pe viață! Mulțumesc, doamnă, pentru căldura comentariului care îl duce aproape de intim. O noapte liniștită, și pentru tine, să ai!)
Poetul ca și soldatul...
Doamne, ce imagini puternice ai putut construi! Câtă intensitate! Câtă forță! Infinite nuanţe, glisate între sentimente și senzaţii, într-un ritm presto și chiar prestissimo...
de atunci nu mă-nchin fără să pun stânga sub cap
unde-și bagă diavolul coada
pipăi aurul și mă simt bărbat
când cu dreapta strâng arma mai tare
dorința știu că așa se primește
Orice și oricât aș spune e oricum prea puțin. Sunt fără cuvinte...
Mi-e teamă să spun, ca să nu spun prea mult. Mi-e teamă să tac, să nu cumva să tac prea puțin. Spun însă că nu știu dacă acesta e talentul, dar puterea cuvintelor tale, îngemănate și etalate ca o masă împărătească, mă fac, simplu, să îmi rup carnea încercând sa le aflu profunzimea! Toată prețuirea!
Domnule Mihai Katin, vă mulțumec pentru prezență, interes și limbajul elevat. Ca întotdeauna cu stimă!
ne luam în brațe, dormeam pe rând
de frica dragostei și a morții...este un poem cat un roman si de aici am putea intelege ca nu sunt necesare mii de cuvinte pentru a transmite un mesaj dramatic in realismul si realitatea lui care nu pot fi schimbate ,de aici un lirism neconventional ,este doar o metafora de plumb si cositor ,este incercarea de a indemna cititorul sa se adapteze in aceste incomode locuri de creatie!
cu multa pretuire!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE