apa mea de la țară

[petrut dan]

ce ușor mă convinge să iubesc ce îmi face

o femeie matură parfumată de-aseară

precum ceața gălbuie adunând din răstoace

apa mea de-nceput apa mea de la țară

 

nu-mi mai pare firesc că ne-am vrut împreună

și-am trăit și-am murit pentru ultima oară

povestind nopți în șir câte-n soare și-n lună

apa mea de bărbat ce nu vrea să te doară

 

și nu știu cum să fac gustul ei să nu piară

până când te-aș putea iar avea nu îmi pasă

când din apa ta vii cât sunt munți cât e vară

tata merge-n ciomag moartea merge în coasă

 

și mi-e dor și mi-e grea amintirea cu mama

amintirea cu noi pe o claie de iarbă

apa mea de iubit încă nu îmi dau seama

din copilul ce-a râs azi sunt omul cu barbă

 

și plătesc să-i ridic scump o cruce de piatră

pentru anii frumoși nu e nimeni să ceară

luna fierbe la morți colo-n vale sub șatră

eu îți dau să mănânci apa mea de cu seară

 

și  mai vreau să te-ntreb cât va trece din soare

cât va trece din ploi când mă-mbăt prima dată 

vinul meu limpezit în velințe ușoare

apa mea de copil mi-ai fost mamă și tată

 

și te-mbrac și te spăl și îți spun nu sta-nchisă

chiar de-aș pierde puteri și durerea se lasă

de pe braț pe-un picior viața mea ți-e promisă

apa mea de-nceput de sfârșit și de-acasă.

 

 

 

 

[petrut dan]

Te salut Alex , tu și cu Gabi sunteți prietenii mei  pe site și vă urmăresc cu frățesc interes, indiferent ce ați face și ați spune, sunteți doi poeți  talentați, de viitor, și asta vă dă toate drepturile( vezi doar tu, Alex, să nu te îndrăgostești de cine nu trebuie, )! Dar sunt aici și-ți voi lua mereu apărarea!) Din ce mi-ai povestit m-am gândit instant la Isac și Rebeca,tot așa, fântâna a jucat un rol important atunci când slujitorul lui Avram căuta o soție pentru fiul său, dar care să nu fie dintre femeile canaanite, deci întâmplarea voastră  are  trimteri biblice, ma man să nu uiți, înseamnă că sunteți pe un drum bun!

[bolache alexandru]

Aaa! Am uitat să-ți spun. Eu m-am însurat cu o fată de la țară. Am scos apa din fântână și simțeam că apa e apă vie, e reîntoarcere la ceea ce am fost odată sau poate la ceea ce ar trebui să fim!!!  

când din apa ta vii cât sunt munți cât e vară

tata merge-n ciomag moartea merge în coasă 

[bolache alexandru]

Dragilor eu acu venii de la Sărata Monteoru... Văzui o baba la 78 de ani in colanți care se întorcea de la geoghing... Eram printre cei mai tineri de aici. Așa că am tot respectul pentru toate babele și toți moșii... Sper că știți de glumă mai ales că eu intenționez să devin un moș frumos urât mă rog, frumusețea vine din suflet. În legaturăcu golul ce sa zic...  să fie! Numai în suflet nu! Salut superMan Dan!

[Vasilisia Lazăr]

Un alt poem care m-a cucerit întru totul. Aici, „apa de la țară” reprezintă o personificare a iubirii, în care jocurile acesteia sunt, de fapt, mișcări interioare ce trasează un întreg spaţiu fluid între cei doi. Elementul feminin ţine de o dimensiune a depărtării, în timp sau spațiu. Amintirea poate fi considerată doar un simplu suport pentru o imagine, prilej pentru eul liric de a construi, de a se plasa în ipotetic, în posibil. Nu contează cu adevărat decât acele clipe pe care le imortalizează cu un rafinament de „stampă japoneză”.

și te-mbrac și te spăl și îți spun nu sta-nchisă

chiar de-aș pierde puteri și durerea se lasă

de pe braț pe-un picior viața mea ți-e promisă

apa mea de sfârșit apa mea de acasă.

Superb!

[Dorina Cracană]

Superb!

[gabriel cristea]

O poezie scrisă  dintr-un răsuflet face cât toate răsuflările din poezie. 

[Monica Pester]

Faci descrierea nuanțată și bogată a Femeii. Mamă, iubită trecuta sau viitoare. Și te predai în mâinile ei cu toată sămânța masculina, fără nici o condiționare sau spaimă. Atât e textul de intens, încât l-as pune motto intr-o grădină semiramida. Ma bucur când te citesc. 

[Manuela Munteanu]

De ce-o fi ajuns tot la mine discuția, nu știu. Era despre poezia ta. Nu-i bai. Mi-a plăcut asta cu golul și cu bara. Sau... ,,decât un moș urât, mai bine o babă frumoasă" :)))) Noapte bună!

[petrut dan]

Bună seara, 

- Manuela, știi cum e, fiecare după cum simte, aici nu e vorba de a fi năzuros, doar că eu am pretenții la tine după ceea ce am citit în pagina ta, nu vreau să mă înțelegi greșit sau să te superi, aplauzele sunt plăcute, dar nu întotdeauna reprezintă un reper, și „decât un gol urât mai bine o bară frumoasă”. Desigur că ne plac aprecierile, dar tu nu mai ai nevoie să-ți spună cineva că te exprimi bine în scris, eu pentru că vreau să fiu sincer și corect față de poemele tale am scris acele (mici) observații, Sunt câțiva autori care îmi plac în acet spațiu și pe care îi citesc și comentez cu plăcere, iar printre ei te numeri și tu!) Seară liniștită să ai!)

-Gabriela, ai „văzut” foarte bine, eu nu mai adaug nimic, doar mă bucur să am cititori ca tine! Seară liniștită și pentru tine, om deosebit!

[Gabriela Raucă]

Fiecare strofă a poeziei tale este creată cu un anumit cod, cel puțin așa văd eu, iar acest cod se găsește în ultimul vers. O nouă iubire asociată cu apa de început, dorințele asociate cu apa de bărbat, pentru gustul care ar putea pieri ne duci cu gândul la pierderea oamenilor dragi, a părinților, la moarte, amintirea mamei este legată de trecerea timpului, de maturizare, venind din timpurile copilăriei, pomenirea morților asociată cu mancarea dată de pomană, tot apa copilăriei este asociată cu părinții, amintirea lor fiind prezentă în această curgere, a timpului și a apei, iar sfarșitul, asociat cu durerea trupească este apa de sfârșit, așa cum a fost și un început.

Apa de la țară, asociată cu tradiția, dar și cu dragostea pentru rădăcini, poate cu o dragoste de la țară, poate cu o nouă curgere a timpului. Tradiție, iubire, amintiri scumpe, viață... totul curgerea unei ape.

Superbe versuri, care au puterea de a răscoli sentimente. Admirație!