în loc de iubește-ți aproapele

[petrut dan]

tata

întreabă ce vrei să te faci când vei fi mare

un pic neorealist șarjez hoț de biciclete

asta dacă nu o să vină americanii

să-ți rupă cravata pusă de mă-ta la gât

 

parcă-i o pereche de palme

supărate că nu primesc și celălalt obraz

un înger căruia nu i s-a deschis parașuta

când am atins pământul am luat poziție de drepți

și-am

zis din clipa aceasta sunt om

 

îmi place carnea și vinul

știu din instinct că unul dintre ele nu trebuie să sufere

pentru cei de altă religie

legea naturală luptă în mine precum două tabere

de refugiați 

 

aleg route 66

pe margine copacii îndreaptă capace de roți

carburantul trece printre picioarele tale șarpe vâscos

iar eu nu înțeleg această plăcere din tălpi

până la marginea patului

 

prețul pământului scade la bursă

luna a fost vândută generației în blugi

mascat de-o eclipsă schimb frecvența deasupra

Kremlinului

ziua aruncă insecticid

 

parcă suntem cartofi de octombrie

albii și roșii

ieftini nu rezistă gratis nu există

 

[Nuta Craciun]

Mă uimește stilul tău prin această ambiguitate prin care nu cauți neapărat să trasezi o linie, un fir roșu de transmitere a mesajului, doar schițezi o tușă care trimite în mai multe părți și care lasă astfel loc la multe interpretări. Eu mă mulțumesc să o simt așa cu toate întorsăturile ei fără să o iau la analizat, îmi crează o imensă stare de libertate și după fiecare vers în vine să exclam: ”waau!”, pentru că știu că de obicei, și ader la această idee, poezia în sine e o construcţie, o geometrizare a emoţiei autorului, nu neapărat o realitate pură. Cred că realitățile noastre dacă nu îmbracă pe lângă adevăr și o formă ușor fantezistă, parcă sunt prea rigide, prea seci.

[Vasilisia Lazăr]

Greu... Parcă aș completa Revista Rebus. Aia grea, veche... Flacăra parcă... Dă-mi și tu niște integrame, ceva!)) 

O țesătură lirică efervescentă, cam încâlcită, ori e atât de târziu încât neuronul meu are nevoie de odihnă.)) Oricum, poemul e guvernat de două idei - a Războiului și a Iubirii. Vreau să cred că Războiul nu va egala niciodată în putere Dragostea. Asta mi-a plăcut mult: carburantul trece printre picioarele tale șarpe vâscos/ iar eu nu înțeleg această plăcere din tălpi/ până la marginea patului

Ca și finalul care, la tine, e întotdeauna unul puternic: parcă suntem cartofi de octombrie/ albii și roșii/ ieftini nu rezistă gratis nu există.

[petrut dan]

)))! Din ce în ce mai bine! Și ce ne-am face fără acele trimiteri, mă refer la viața de zi cu zi și, mai ales, la moartea de zi cu zi! Am un poem pe care-l închei cam așa „scriu de parcă sunt singurul care nu are morți în familie”, dar , îți dai seama că sunt foarte puțini în situația mea! Să nu-mi ceri rețeta că la fel ca în poem îți răspund „ieftin nu rezistă, gratis nu există”!) Hai să vorbim, mă bucur că ai început să mă „particularizezi”, o să fiu ușor de recunoscut în mulțime, uite-așa mi-a plăcut să mi-l fac pe Dumnezeu de prieten, se vede că și pe tine!)

[Manuela Munteanu]

Aproape erotică împletirea aceasta a revoluției din octombrie cu picioarele iubitei. Și iarăși trimiteri la precepte religioase, o particularitate a ta de acum... Tot ,,interesant", îmi iese, așa... în stilul meu economicos, dar sincer.