Plânge o vioară

[BOTICI GABRIELA]

SONET CXIII

Plânge o vioară, Cerul se deschide

Clipele uitate împletesc lumină

Îngerul coboară, stelele suspină

În acorduri tandre, calde și timide.

 

Ritmul definește curgerea divină

Iar tăcerea, parcă, singură divide

Armonia-n gânduri, note sferoide

Fredonând albastru-n cânt de violină.

 

Timpul n-are margini în secunda mută

Răsăritul naște orizonturi clare

Fără de apusuri, viața împrumută,

 

Din trecut, neantul. Mă revărs în mare

Și plutesc în mine lumea cea trecută

Și cea care vine, toate vor să zboare

[bolache alexandru]

Semn de plăcută lectură.

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos. O zi cu soare-n toate!

[Grig Salvan]

O muzică e-n toate, spunea filosoful antic, viori și flaute fermecate se ascund în toate ale lumii, din viori nasc flori și se desfac lumini, note ca sfere diafane zboară în văzduh, iar pe toate sufletul le cuprinde în sine și numai el le poate contempla. Un sonet bine scris ca de obicei, cu armonii și incantații magice.

[Mihaela Popa]

frumos!

[BOTICI GABRIELA]

Mulțumesc frumos.

[petrut dan]

Am citit cu interes, drag!

[Ada Nemescu]

Frumoasă poveste trăită înalt! aDa

[BOTICI GABRIELA]

Mulțumesc din suflet. O seară minunată tuturor!

[Mihai Katin]

Mă revărs în mare

Și plutesc în mine lumea cea trecută

Și cea care vine, toate vor să zboare   aceasta  mirabila  definiție  a unui  univers  personal   de  care  uneori   nu  ne pasa,poemul   ne  poarta în aceeași  galerie  clasica  a luminilor   celeste   ,a momentelor  de  inefabil liric:

Clipele uitate împletesc lumină

Îngerul coboară, stelele suspină     daca  încă  se scrie  o  asemenea  lirica poetica   poema  româneasca    este  un  Phoenix   pe  care poate  nu-l  meritam  dar   care  nu   ne  uita....

[BOTICI GABRIELA]

Superb! Mulțumesc.