Doar o poveste

[Monica Pester]

În depărtatul colț de lume,

unde și eu-l mi-e străin,

unde-ametistul n-are nume

dar strălucește-așa, blajin

În locu-n care înserarea

se-așterne  cu pasul  intens,

lăsând fantasme în cărarea

ciudată, cu un singur sens

Acolo-n insula pierdută 

a micii stele de cleștar

rămân mereu ca și născută

într-o minune de altar

De-acolo îmi cunosc puterea 

cu care vin, cu care plec

și îmi împart atent durerea 

în cupe mici, ca pe  vin sec.

E o poveste  despre mine, 

suflet albastru, călător,

ce-și poartă greu o misiune

de-nsingurat, rătăcitor

O umbră care se petrece,

și un secret ținut în palmă

cu inima-nghețată, rece,

dar cu privirea tot mai calmă.

[Chris]

frumos, aceste 2 strofe mi-au placut in mod deosebit

De-acolo îmi cunosc puterea

cu care vin, cu care plec

și îmi împart atent durerea

în cupe mici, ca pe vin sec.

E o poveste despre mine,

suflet albastru, călător,

ce-și poartă greu o misiune

de-nsingurat, rătăcitor

[Vasilisia Lazăr]

eu (concept filozofic) s. n., art. eul

non-eu s. n., art. non-eul

Deci nu mai pune cu cratimă. 

[Grig Salvan]

Frumoasă poveste a unui loc binecuvântat, o insulă mirifică, un colț de lume ca un altar din care îți tragi mereu puterea. Versul bine condus prozodic. O lectură plăcută.

[Vasilisia Lazăr]

se-așterne  cu pasul  intens / se-așterne  cu un pas intens

suflet albastru, călător, / albastru suflet, călător,

Am făcut aceste modificări pentru ritm, deoarece cade greșit accentul. 

Cred totuși că poezia clasică te prinde cel mai bine și prozopoemele. Încet, încet o să stăpânești și ritmul și o să le concentrezi mai mult. Nu am nicio îndoială. La poezie mă refer. La prozopoeme nu e cazul. Oricum e mult mai bine. Drag!

[Monica Pester]

Dle, Katin, sunteți făcut să aduceți bucurii și încurajare pe oriunde treceți.

Chiar dacă mesajul e adumbrit, găsiți întotdeauna drumul spre el.

Ca întotdeauna, vă mulțumesc din inimă!

[Monica Pester]

Da, Dan, sunt puțin mai atrasă de stilul clasic pe care, totuși, nu-l stăpânesc.

Dar când poți spune oare, că stăpânești ceva ? Sunt de cele mai multe ori, fulgurații interioare care se zbat să iasă la suprafață. Nu-mi pot aprecia singură, slova. O dau să plutească, poate se oprește undeva.

Îți mulțumesc pentru cuvintele  frumoase și apropiate !

[Mihai Katin]

E o poveste  despre mine, 

suflet albastru, călător,

ce-și poartă greu o misiune

de-nsingurat, rătăcitor    scot  in evidenta  acest  catren   dintr-un  poem  care  certifica   o   stare  poetica  de exceptie !

[petrut dan]

Bună construcția, apreciez progresul evident ești atrasă de stilul clasic, dar, probabil, contează și primul vers că el îți dă tonul, știu și eu dacă îmi vine ptr vers clasic așa scriu deci te înțeleg foarte bine. O poveste scrisă  îngrijit și cu păstrarea atmosferei poetice, mai ales că nu exagerezi cu durerea având în vedere prezentarea în cupe mici ca pentru vin sec, îmi place per total, cu drag!