N-am loc nici în gramatică

Costel Zăgan, Nemărginiri într-un vers 

Bat clopote adânci, ce te-nfioară,

E semnul ce trezește arhiducii,

De la Apus mergând în sensul crucii

Spre Estul ce miroase-a primăvară.

Dincolo de orizont se pregătește

În pași mirifici, veșnica-nchinare,

Se-aduc tămâie, ambră și odoare

Cu iz de mosc, ce-n suflet liniștește 

E o unire-naltă într-u toate,

Vin și Părinții mari ce ne conduc ,

Pe umeri cu multiplele carate,

Și-n frunte cu un…

Ningea necontenit

cu fulgi imenși

într-o lume perfectă

Ne încălzeam cu albul 

ce se întindea 

în parfumul zăpezii

Un alb ireal

învelea dezmierdările tale

simțeam

gustul proaspăt al fulgilor de nea

ce se topeau 

printre săruturile noastre fierbinți

Și mă înălțam

cu fiecare fulg ce mi-l prindeai

în păr 

și te înălțai cu fiecare privire

spre iatacul…

Iată,-s la cuprins, fără vocale,

Oarecum, adulmec văduvit...

Neobişnuit acest granit,

Lăcomit de cifrele finale.

Altcândva, aproape coptorât,

Zâna mea, îţi ploconeam petale;

Astăzi, în migala dumitale,

Raiul mi-l găsesc necontenit.

Dacă-i viu condeiul la icoană,

Adă-mi-l, pe-o clipă, să provoc

Câte o majusculă consoană

Ordinii de speţă pământeană,

Zvăpăiată-n jocul de noroc,

Al genezei…

Nimic şi nimeni dacă sunt

Părând că vin de nicăieri

M-oi irosi pe-aripi de vînt

În mâinele ce va fi ieri.

În strofe suflet  răsădesc,

Şi gînduri las în rime,

Pentru prezentul ce-l iubesc

Şi timpul ce mai vine.

Îmi iartă, Doamne, rătăcirea

Şi de păcat mă fă departe,

Îmi lasă dorul şi iubirea,

C-aşa e scris în Sfânta Carte.

Nimic şi nimeni dacă sunt,

Venit să plec spre…

Am venit pe Pământ,

Cu o boare de vânt,

Focul viu m-a cuprins

Și în vers m-am aprins,

Ca să cânt.

Am fost visul de dor

Și aripă în zbor

Ori al mării alint,

Într-un val de argint.

Și fior.

Roșul din trandafiri,

Visul primei iubiri.

Din sărutul furat,

Buzele au păstrat

Amintiri.

Am fost toamne și veri

Și am fost primăveri

Ori ai iernilor brazi,

Am fost mâine și azi,

Am fost…

într-un alt univers

fulgii de zăpadă au inima roșie

cireșele sunt îmbrăcate în gri

iar tata încă trăiește

tu treci strada

pe același curcubeu

pe care trec și eu

în fiecare noapte

mama face focul

la o sobă cu rumeguș

iar săniile alunecă

pe visurile albastre

ale unor vrăbii triste

vulpile au vile

într-un cartier rezidential

în care găinile se fură singure

fără să ne cunoaștem

ne scriem…

Trupul meu e o amforă

Încă nearsă

Şi preamăresc somnul când

– Doamne, ce bine e – mă fac moină

Fără relief, fără

Nici o dorinţă de certitudine

Că exist.

Nostalgia mă mai încearcă atunci

Când visez

Căci visele-mi sunt grele ca nişte munţi

Pe care trebuie

Să-i duc în spate

Eu – o amforă

Încă nearsă...

.

Pomenit să-ți fie numele, Ioane, în veacul veacurilor!…

Mi-e sufletul surcele ude. 

De unde focuri, să m-aprind? 

În delte cu acustici surde

Sunt stuful frânt, de pe un…

n-a mai rămas nimic din tine care să nu fie și-al meu

de parcă m-aș fi născut în clipa când te-am cunoscut –

ochii tăi prin care mă văd atât de frumoasă

gândurile care te locuiesc

inima ta care-mi odihnește durerile

dar mai ales mâinile 

pe care le las să mă atingă fără nicio teamă

mă simt atât de tânără încât mi-e greu să amân

dincolo de imaginaţie

pot face dragoste cu tine şi-n absența ta –

când…

Toamna a grizonat gândul

ce-mi curge 

în plete

îngădui transformarea, deșarte 

sunt cuvintele.

E prima dată când răscolesc

Amorțiri, 

vernisând o cută

începută.

Izvoarele curg 

în același sens, frunzele

plâng sub tălpi, iar

stolurile de păsări răsucesc cerul.

tu

nu asculți frunzele?...

Durerea lor mă trezește

în alte…

mișcă-mă precum vântul suflă valurile mării

iar ea nu-l părăsește niciodată,

ține-mă, așa cum speranța leagănă tăcerea-n sânge

se pare, fiecare oră a zilei, a nopții se umple de tine,

clipele se cuprind

în liane

ochii mei se-mpletesc în ochii tăi, își spun: mai există zare, chiar dacă nu te uiți

la stele sau lună,

poate sunt prea bune sau oarbe, pentru tine

luna-n seara asta, iubite, înoată printre stele de parcă

mă țese-n pielea ta…

Dă-mi umbra înapoi, nu m-alunga,

Ascunde-mă  în crucea inimii,

Adună-mi sufletul,  nu mă striga,

Sunt în deșert, când cântă beduinii.

Hrănește-mă cu pânze de paiang,

Cu dorul străveziului din soare,

Cu tone de culori ce mă atrag

Spre viață, uită drumul a plecare.

Păstrază-mi o frântură de poveste

Cu prințul ce-a-ntâlnit Șeherezada

În borangicuri și cu vorbele celeste,

I-a încolțit în…

 
dacă vrei să-nveți de la pasăre
zborul
nu-i număra penele

ajunge să-i atingi cu inima
văzduhurile

speram să-mi secer grâul, ca nici s-apună ziua

și hoardele de iepe să-l calce sub copite;

tot așteptând pe Godot să vină în pre-ziua,

cu marile speranțe promise de ursite.

credeam ca și Novalis, că viața nu-i un vis

de m-am trezit cu gâtul sub laț pe eșafod...

iar tu-mi strigai: „e soarta! așa ne este scris,

de când fenta turbinca, chiar moartea, lângă pod”.

aruncă peste mine, lopata cu pământ

până și…

Cămașa țării strânge românul bun de muncă,

Se-mprăștie pe globul cu vegetări solare,

Stă drept, în trupul cruce, cu braț ce pare-o stâncă,

Strivește,-n suflet, tânga când nu mai are stare.

Și vrea să-ntoarcă munții cu vocea lui vânjoasă,

S-așeze bătătura, la sfat, cu alte vetre,

Să-și odihnească viața în liniștea aleasă,

Iar tâmpla să se-așeze pe umărul de pietre

Ce-a scris, pe timp, istorii care ascund oftatul

Și-adună prunci…

La colț de stradă mor prieténii,

amantele se culcă cu mai  mulți,

copiii simt c-au devenit adulți,

tot alergând pe străzile pustii.

Și iarna rece vine peste noi,

iar frunzele, pe ritmuri de poem,…

E răscolit labirintul în care mai simt

În care doar zac și încă mă mint.

Mă mint că timpul în loc se oprește

Că tâmpla în somn nu se lovește.

Nici cerul nu vrea să coboare pe-acea

Tâmplă zvâcnita ce-a tot strâns în ea

Hidoase fantasme cum s-au cuibărit

În colțul în care bolidu-a lovit.

Merg spre apus, răsărit nu mai am,

Să curăț neantul din vechiul program,

Trăirea în gol nu mai pare trăire

E…