Din fii, o castă

[carmen popescu]

Cămașa țării strânge românul bun de muncă,
Se-mprăștie pe globul cu vegetări solare,
Stă drept, în trupul cruce, cu braț ce pare-o stâncă,
Strivește,-n suflet, tânga când nu mai are stare.

Și vrea să-ntoarcă munții cu vocea lui vânjoasă,
S-așeze bătătura, la sfat, cu alte vetre,
Să-și odihnească viața în liniștea aleasă,
Iar tâmpla să se-așeze pe umărul de pietre

Ce-a scris, pe timp, istorii care ascund oftatul
Și-adună prunci frenetici în vuietul minciunii.
În țara ce, opinca, o poartă blestematul,
Parcă-i teren de zbateri, în care plâng străbunii.

Cămașa țării-adună bătrâni între hotare,
In pragul nemuririi, noi o să-nchidem poarta
Și zâmbetul ascetic, azi, șters de întristare,
În ploi, o să se-mpartă când se va-ntinde harta

Cu mâini ce-o s-o golească de luciu și splendoare,
De grația divină, ce nu va fi a noastră.
Românul o să pună, în hăț, a lui vâltoare
Și,-n patru zări, va face, din fii, câte o castă.

[carmen popescu]

Vremuri de restriște apar repetitiv, continental sau universal. Dar ca să-ți alungi fiii din țară și în timp să alergi după mână de lucru, pentru mine este ciudat.

”Dintre sute de catarge

Care lasă malurile,

Câte oare le vor sparge

Vânturile, valurile?” (Mihai Eminescu)

Mulțumesc mult pentru popasul pe blog și pentru dizertațiile dvs! Respect!

[Chris]

patriotism maxim, foarte frumos!

[Vasilisia Lazăr]

Excelent poem, Carmen! Dragoste de țară, reflecție și revoltă emană frumoasele tale versuri. Remarcabile ultimele două strofe! Atâta esență, atâta trăire, atâta poezie! 

[Mihai Katin]

Cămașa țării-adună bătrâni între hotare,
In pragul nemuririi, noi o să-nchidem poarta
Și zâmbetul ascetic, azi, șters de întristare,
În ploi, o să se-mpartă când se va-ntinde harta 

desprind catrenul acesta din premonitie poem caci fiicele Casandrei sunt si pe aceste meleaguri unde se pare si vantul vaita ciulinii, ciulinii praful si praful ploaia...

[chindea maria elena]

Cred că dacă citim cu atenție istoria, „vremuri de răstriște” au fost pretutindeni și întotdeauna. Tarele unor regimuri politice au rănit adânc masa de jos pe care și-au cocoțat poftele fără măsură conducători fără nici un respect și iubire față de aproape. Cred că și masa a acceptat prea ușor să fie decimată și disprețuită. Un pic de conștientizare a identității noastre divine, le-ar mai tăia din poftele deșănțate! Bun semnal de trezire!

[bolache alexandru]

Sunt vremuri de răstriște și singura soluție este întoarcerea la origini, poate că ar trebui să facem o castă când timpurile ne pun să strângem cureaua... Am citit cu plăcere!