Acrostih (Sonet italian)

[Ghiţă]

Iată,-s la cuprins, fără vocale,

Oarecum, adulmec văduvit...

Neobişnuit acest granit,

Lăcomit de cifrele finale.

Altcândva, aproape coptorât,

Zâna mea, îţi ploconeam petale;

Astăzi, în migala dumitale,

Raiul mi-l găsesc necontenit.

Dacă-i viu condeiul la icoană,

Adă-mi-l, pe-o clipă, să provoc

Câte o majusculă consoană

Ordinii de speţă pământeană,

Zvăpăiată-n jocul de noroc,

Al genezei mele, Sânziană!

[Ghiţă]

Doamnă Amanda, doamnă Maria Elena vă mulţumesc pentru apreciere!

[Ghiţă]

Cu drag, minunată doamnă Vasilisia! Şi cu multă durere! Am avut trăiri mistuitoare în clipa când am simţit nevoia să scriu acest acrostih...

Sărbători luminoase!

[Vasilisia Lazăr]

O să includ acest acrostih în cartea „Plimbare pe un țărm de nemurire” - in memoriam, Ion Lazăr da Coza, carte care va cuprinde un număr impresionant de poeme care i-au fost dedicate lui Ion de mai mulți autori, carte care va ieși în preajma Concursului dedicat lui, prin vară cel târziu.

[Vasilisia Lazăr]

Frumos omagiu, Gheorghe! Îți mulțumesc mult! Sper să reușesc să-i păstrez, în continuare, viu condeiul. Mi-a plăcut mult strofa a doua. Mulțumesc încă o dată! Cu prietenie și drag! La mulți ani și un an nou cu bucurii!

[chindea maria elena]

Frumoasă odă-sonet dedicat lui Ionică! Cred co „Sânziana” lui e copleșită! Erupții de alb-iubire al devenirilor noastre, al eternității noastre!!