Spre tăcere

[Monica Pester]

E răscolit labirintul în care mai simt

În care doar zac și încă mă mint.

Mă mint că timpul în loc se oprește

Că tâmpla în somn nu se lovește.

Nici cerul nu vrea să coboare pe-acea

Tâmplă zvâcnita ce-a tot strâns în ea

Hidoase fantasme cum s-au cuibărit

În colțul în care bolidu-a lovit.

Merg spre apus, răsărit nu mai am,

Să curăț neantul din vechiul program,

Trăirea în gol nu mai pare trăire

E numai zbatere de împotrivire.

E pasul umbrit, ostenit prea devreme,

E-un spirit rănit care încă se teme,

De monștrii tăcuți dintr-un viitor,

Nebun, implacabil și-amenințător.

Timpul confuz când moartea stă-n loc

Să-și facă din noi un semn de breloc,

Ne cere-n avans ce avem prețios,

Pecetea de sânge din neamul Hristos.

[chindea maria elena]

Dragă Monica, vibrația de care vorbești e cea a căutătorului, a celui ce, cum spunea Arghezi, „cel ce gândește singur și scormone lumina”, și vrea să vadă și dincolo de evidență și de lumea materială de care-și strivește nasul. Că unii au unelte mai fine, alții mai grosiere depinde de harul și strădania de auto-Pigmalyon a fiecăruia. Intenția și perseverența vor șlefui uneltele căutătorului și ne vor apropia de esența vieții.

Și te rog frumos, nu mă mai domni atât, vârsta din buletin chiar nu contează deloc pe tărâmul cunoașterii pe care-l explorăm. Cei mai vechi de pe site mă numesc după pseudonimul meu literar sub care îmi public cărțile - Gerra (Gerra Orivera). Respectul față de cineva nu constă în formula de adresare, ci în ceea ce accepți să împărtășești cu cineva: o vocabulă, o trăire, o atingere la nivel de spirit. Gerra 

[Monica Pester]

Dragă dnă Chindea, am intrat oarecum în vibrația dvoastră și am constatat cu plăcere și uimire că rezonez cu multe aspecte lirice și de viață pe care le expuneți. Lumina din noi, altfel spus, îndumnezeirea , nu o putem recunoaște ușor. Ascenderea către ea e un drum pe care nu mulți și-l asumă, mai ales când aleg să vadă doar greutățile, labirinturile posibil apărute în cale. 

Vă mulțumesc pentru sintagma  - mi-au plăcut tăcerile tale vorbitoare - !

Spune mult despre dvoastră și, îmi place să cred, și oarecum despre mine !

[Monica Pester]

Vă rog, dle Katin, nu vă opriți în desfășurarea gândurilor.

Sfârșiturile inevitabile din nefericire, le trăim toți, mai devreme sau mai târziu.

Eu tocmai am trecut printr-unul și sunt extrem de marcată. Nu am făcut obsesie din asta, deși mă doare cataclismic. . . 

Aștept comentariile dvoastră ca pe un dar nemeritat. 

Vă mulțumesc !

[chindea maria elena]

Labirinturile vieții ne duc și-n întuneric și-n lumină, totul spre evoluția noastră spirituală, spre esența luminii din noi! Totul este să permitem revelației să ne acordeze spiritul, ca o desăvârșită profesionistă. Și să nu lăsăm flacăra să se stingă în vatră! 

Mi-au plăcut tăcerile tale vorbitoare!

[Mihai Katin]

E pasul umbrit, ostenit prea devreme,

E-un spirit rănit care încă se teme,

De monștrii tăcuți dintr-un viitor,

Nebun, implacabil și-amenințător.  

ce nu putem noi schimba? trecutul si viitorul... ma  opresc la acest catren pentru ca ultimul este prea plin de obsesia sfarsiturilor inevitabile!

[Monica Pester]

Cu întârziere, vin și mulțumesc din inimă Lisiei, Alex, dlor Neagu și Grig Salvan

Cuvinte cu rol de balsam , de înțelegere a mesajelor mele . 

Să vă fie anul spornic și plin de înțelesuri ! 

[Grig Salvan]

Tristă meditație, dramatică trăire a implacabilului ce se desfășoară în noi fără putință de împotrivire.

Îmi plac îndeosebi versurile cu care încep unele strofe:

„Merg spre apus, răsărit nu mai am”

„E pasul umbrit, ostenit prea devreme”

„Timpul confuz când moartea stă-n loc”

Toate jalonează drumul spre un apus ineluctabil...

[bolache alexandru]

Un labirint dureros pe care suntem uneori nevoiți să îl trecem. Un labirint in care durerea face tâmpla să zvâcnească... Trebuie să traversăm labirintul și să regăsim lumina! 

[Vasilisia Lazăr]

Un alt poem care transfigurează durerea și golul lăsate de o absență care a rupt, efectiv, ființa. Trist!

Trăirea în gol nu mai pare trăire / Trăirea în gol nu mai este trăire (folosirea lui „pare” sugerează că te-ai aștepta ca o trăire în gol să fie trăire adevărată)

[Corneliu Neagu]

Fiecare dintre noi are un labirint al sufletului său, iar trecerea prin el înseamnă  un "Drum spinos al cunoașterii..." , iar autoarea,iată, începe Anul Nou 2024 "cu pasul umbrit, ostenit prea devreme". Versuri frumos curgătoare ce ne transmit un mesaj vibrant al jertfei de sine!