A fost doar un vis...

[Corneliu Neagu]

Se lasă-nserarea, iar focul din vatră

pictează cu umbre povești pe tavan,

rafale de vânt rătăcesc prin polatră

cu caii-nhămați la un mitic rădvan.

I-aud cum nechează la ușa-ncuiată,

bătând din copite în pragul de lemn,

dar vântul, rotindu-se-n loc, deodată,

le taie elanul c-un aspru consemn.

Și parcă aud din trecut o chemare,

trecând peste mine pe aripi de dor,

scăldat în parfum de cireșe amare

rămas în memorii neșterse de zbor.

A fost doar o clipă ivită spre seară,

la margini de visuri venite ad-hoc,

când doru-ncepuse să cânte afară

prin fanta tăiată-ntr-un magic ghioc.

Simțeam că-l alungă o iarnă haină

ascunsă sub mantii de nori cenușii,

întinși fără margini pe bolta senină,

când încă voiam din trecut să revii.

Dar vântul ieșind răzvrătit din polatră,

cu trupu-i fluid alergând spre abis,    

striga peste umăr, cu-o voce speriată,

a fost doar un vis … rătăcind peste vis!