Dă-mi umbra . . .

[Monica Pester]

Dă-mi umbra înapoi, nu m-alunga,

Ascunde-mă  în crucea inimii,

Adună-mi sufletul,  nu mă striga,

Sunt în deșert, când cântă beduinii.

Hrănește-mă cu pânze de paiang,

Cu dorul străveziului din soare,

Cu tone de culori ce mă atrag

Spre viață, uită drumul a plecare.

Păstrază-mi o frântură de poveste

Cu prințul ce-a-ntâlnit Șeherezada

În borangicuri și cu vorbele celeste,

I-a încolțit în dragoste, plămada.

Așteaptă-mă din nou, la firul ierbii,

Când pragul îl străpunge cu putere,

În locul unde se adună cerbii

Și-și varsă-n muget, propria durere.

Acolo să mă cauți când e lună,

Și întunericul se luptă să dispară,

Acolo te aștept, s-atingi o strună

Din harpa ce se luptă să nu moară.

[bolache alexandru]

O poezie ușor tristă cu umbre de legendă cu prinț și seherezadă...

[Chris]

Așteaptă-mă din nou, la firul ierbii,

Când pragul îl străpunge cu putere,

În locul unde se adună cerbii

Și-și varsă-n muget, propria durere. - mi-a placut aceasta strofa in mod deosebit...

[Vasilisia Lazăr]

inimii nu rimează cu beduinii, e vorba de accent. 

În plus, versul doi iese din ritm, așa cum ies și versurile 11 și 18.

În rest, o frumoasă poezie de dragoste, căreia nu-i lipsește ingredientul tristețe pentru a o face și mai frumoasă. Mi-au plăcut mult ultimele două versuri. 

Atenție la editarea titlului. Între punctele de suspensie nu se lasă niciodată spațiu. Și se lipesc întotdeauna de cuvânt. Ca și celelalte semne de punctuație.

[Monica Pester]

Sincer ? Sunt adepta cititului în stele. A astrologiei, adică. Mai exact, a astrologiei medicale. De aceea caut des inspirație , răspunsuri și înțelesuri în zona aceea celestă.

Vă mulțumesc frumos pentru comentariul apreciativ și detaliat, dle Cicu.

[Tudor Cicu]

Frumos, evocator și cu ceva iz de poveste. Ca trăitor într-un sat dobrogean (cu mulți turci și tătari), știam de la ei că nopțile fără lună sunt „nopți ale îndoielii” și taman atunci când ai noștri (bătrânii acestui neam românesc) citeau în mersul stelelor de pe cer destinul omului, ei spuneau (c-așa zice Coranul) că cititul în stele le era interzis, considerat o vrăjitorie, dar desigur, asta nu i-a împiedicat nici pe musulmani, nici pe cei de altă religie să privească stelele, luna și să caute răspunsuri în feluritele configurații de pe cer. Iar după cum se vede, pentru a alunga orice îndoială, pe lună plină îi solicitați iubirii să vină pentru a împrăștia întunericul. Adică: optimist!