Phoenix

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Îmi reamintesc pasiunea-
fierbinte, fără chip,
arzând în vâlvătăi,
născând eterne peceți
peste răsuflări amestecate,
pictând feeric săruturi,
culori împerecheate în jurăminte,
șoptite de sângele din vene,
năvalnicul șuvoi viu
restrâns magic în flacăra îmbrățișării
și jăraticul certurilor,
ce au ars  împăcarea,
petrecându-le spre abisul eșuării
pe un nisip ars, fără de mare,
lăsându-mă înzestrată
cu străvechiul dar al renașterii
din propria moarte.

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Mulțumesc frumos pentru sfaturi. Voi scoate „sfârșirea” care a fost inițial „consumarea”. Și mie mi s-a părut în plus în context.

În ce privește titlul poemului, m-am gândit la pasărea Phoenix și l-a modul cum își trăiește pasiunea femeia, adică titlul „Phoenix”.

Vă mulțumesc că îmi înțelegeți și apreciați creația. Fiind un vindecător inițiat de bunica din partea tatălui, înainte de toate școlile făcute, acum, a venit vremea ca acea perioadă a vieții mele, să se desăvârșească în poeme/în artă. Mă întorc la origini, acasă, pentru a mă reinventa, așa cum îmi este dat. 

Vă îmbrățișez cu mult drag!

[Vasilisia Lazăr]

Poemul surprinde pasiunea ca pe o forță primordială, fără chip, dar cu o intensitate care arde și transformă totul în jur. Imaginile de foc și sânge sugerează iubirea trăită la limită, unde extazul și conflictul coexistă, construind și distrugând în același timp. Drumul pasiunii trece prin ardere, eșec și gol, însă nu se oprește în ruină, ci conduce spre renaștere. Finalul aduce esența textului: puterea de a te regăsi pe tine însăți, renăscând din propria cădere, ca într-un ritual al transformării interioare. 

Că observații, titlul mi se pare prea explicit. Și mai cred că este suficient să spui doar "ce au ars împăcarea", fără "sfârșirea".

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Mulțumesc!

[Chris]

cred ca va prinde mai bine acest tip de scriitura...

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Mulțumesc pentru precizare. Voi înlocui „consumarea” cu „sfârșirea”.

[Grig Salvan]

Un text oarecum eseistic, configurând pasiunea ca ardere de sine, ca într-un tablou al unui incendiu interior, din care sufletul renaște mereu ca o pasăre Phoenix. Poate mai puțin fericită e expresia „au ars consumarea”.

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Așa este! Mulțumesc pentru popas!

[Costel Zăgan]

Dragostea ne dezbracă de toate iluziile!

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Vă mulțumesc frumos!

[Mihai Katin]

culori împerecheate în jurăminte,
șoptite de sângele din vene,
năvalnicul șuvoi viu
restrâns magic în flacăra îmbrățișării
și jăraticul certurilor,
ce au ars consumarea, împăcarea,
petrecându-le spre abisul eșuării
pe un nisip ars, fără de mare....acest interior dens al poemului  are acea magie stelara ce radiază  un lirism dramatic și  mai  presus de orice autentic...