Se ridică ceața  ca-ntr-o răzvrătire

De muget de zimbri și oftat de brazi,

Mă îndrept spre cerul fără strălucire,

Îngeri mă-nconjoară, ca și camarazi

Sufletul palpită, între tonuri blânde

Număr note false,…

                                   voi fi din nou singură în întuneric,

din nou singură în întuneric      gândurile    împletite-n

țesătura nopții lichide,

și din nou dragostea cade din cer

cade,

dragostea se lasă din…

Se așterne-ncet uitarea,

În al meu Suflet cernit!

Azi îmi e mai bună starea

Și mă simt mai liniștit!

Până dincolo de stele

Flacăra Iubirii mele

Pentru…

LA LIMITA REALULUI

MOTTO: ,Nu e nimic și totuși e!

Mihai Eminescu 

A gândi la ce nu se poate gândi real

Începutul și sfârșitul

Dincolo de un punct primordial

Finitul nu poate să cuprindă infinitul!

Și totuși dincolo ca-ntr-o oglindă

Se năruie speranța unui sens

Stropi de lumină caută să cuprindă

Dimensiunea sacră a unui Univers…

Cu rădăcina-nfiptă-n cerul rece,

Un arbore coboară spre pământ,

Și-n noaptea care nu mai vrea să plece

Se caută pe sine-n plâns de vânt.

Scurmă prin ierburi, cu disperare,

După mugurii verzi, în primăveri pierduți,

Ca o măicuță-n prag, de supărare,

Ce-și strigă copiii flămânzi și desculți.

Îl văd și tac, cu mină vinovată,

Că-i adunasem în pumnii mei pe toți;

Presați în carte cu pagină curată,

Ca niște sfinți frumoși…

Am trăit într-o vreme în care

frigul ne aduna,

iar zăpada nu era dușman,

ci o probă de răbdare.

Casa mică respira odată cu noi,

iar seara încăpea între două palme

întinse spre focul din vatră.

Dragostea nu se spunea,

dar era pusă în lucruri

în pâinea caldă, închinată

înainte de a fi împărțită

în covorul țesut cu migală

în ciorapii tricotați

în icoana la care ne închinam

seară de…

Când bate-orologiul în dangăt prelung,

Se scutură munții, ies urșii pe drum

Tremură frunze rămase, se strâng

Și le suflă ecoul ce umblă postum

Sunt singură pe o plajă demult părăsită,

Mă fură mereu un…

am așa zile când îmi e dor de mama

de mama pe care aș fi vrut-o

care m-ar fi alintat și mi-ar fi oblojit rănile

care ar fi sărit în sus de bucurie pentru orice fleac care m-ar fi bucurat

și mi-ar fi adus o ciocolată sau o rochiță ori niște pantofi

mi-e dor de mama așa cum…

Ninge. Sublim

îmi îngrop păcatele

sub stratul fin

de mătase.

Uit viitorul,

respir libertatea

și dorul copilăriei.

Liniștea inundă.

Trupul firav,

cuprins de bunătatea

zăpezilor curgătoare,

strivite lacom

de aburul cald,

stă potolit,

lingându-și rănile.

Pașii s-au supus

potopului

și nu mai lasă urme,

mâinile au încremenit,

lipite de trup,

fruntea crestată

își vede, în…

Acest ocean de emoții, cum aș putea să-l stăpânesc,

Sunt în flăcări iubite și ele mereu mă ademenesc

Acolo unde valurile dispar în larg și orizontul se ascunde în mare

Ne reîntâlnim anonimi și nu-i deloc o întâmplare!

Iubite, te strig din nou și iarăși dorul nu îmi ajunge,

Nu mă înec, inima-mi nu tace, dar nici nu plânge,

Sunt doar la intersecții de atomi și sânge,

O mare de emoții în depărtări mă…

În ultimul timp, somnul mi-e un drum

cu gropi și ocolișuri.

Când reușesc să adorm,

dau peste vise atât de grele

că mă trezesc din ele

ca dintr-o mină.

Unele se pierd pe…

Ăstei lumi nesăbuite faptele dacă-i  măsori,

În căpute zdrenţuite, liniştit poţi să şi mori;

Te-ai târât pe brânci, pe coate să ajungi până aici,

Lasă-i pe-alţii mai departe-n muşuroiul de furnici.





Şi rămâi lumii de strajă închipuit în eres,

Lasă-te pătruns de vrajă, alţii cate înţeles;

Deapănă mereu poveste în troheu, dactil sau iamb,

Ce-a fost ieri şi astăzi este, la feştilă sire Lamb





Să dezlege mi se zbate cu ochelari rânduri…

Stăm în balanța unui timp indecis

Încărcați de ura ce ne desparte

Ca un coșmar ce ne trage în moarte,

Doar cu speranța unui vis sinucis.

Gunoi aruncăm peste toate din jur,

Ne-ndreptăm spre un viitor imprecis

Predispuși mai adesea la un…

Copăcel

copăcel

a

mai

zis

Domnul

și-n

crengile 

lui

fermecate

au

început…

Mă întorc azi în timp pe sub ramuri de tei,

Dar în alt anotimp și pe alte alei.

Tu privești din Olimp calea pașilor mei

Ce se-opresc în răstimp la vreun gând mai holtei.

Mă înalț cu privirea spre ceruri pustii

Și întreb nălucirea de ce nu mai…

Și noapte și zi de zi

m-apropii de Eminescu

învăț arta de-a muri

domnilor cu tot firescul

M-apropii de Eminescu

m-apropii de poezie

restul e tăcere restul

nu-i fir-ar să fie…