timpul doarme

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

atârnat de marginea cerului
sufletul meu e la tine
gravitația cade

am trupul printre nori
stele îmi cresc sub piele
formând constelația feței tale

mă risipesc în palma vântului
și înfloresc din picăturile de rouă
ce învață să ardă

timpul doarme
ascuns în buzunarul unui înger
și simt focul umbrei ce refuză să tacă
în lumina crudă a dimineții

[Grig Salvan]

Un tablou fabulos al contopirii cu universul:

„atârnat de marginea cerului
sufletul meu e la tine
gravitația cade

am trupul printre nori
stele îmi cresc sub piele
formând constelația feței tale

mă risipesc în palma vântului
și înfloresc din picăturile de rouă

iar metafora „timpul doarme și poate visează” e de o mare tandrețe.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Mulțumesc, Ada! O primăvară frumoasă  cu sănătate și inspirație!

[Ada Nemescu]

Am citit versuri calde, subtile, sensibile și mai ales sincere ( la fel comentariile din subsol).

timpul doarme

și poate visează

poate simte versul tău cum vibrează

timpul visează?

este o bucurie să te recitesc, să te reîntâlnesc cu bucuria primăverii pe umeri, ca o eșarfă parfumată...aDa

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Mulțumesc din suflet, domnule Mihai Katin!

[Mihai Katin]

timpul doarme
ascuns în buzunarul unui înger
și simt focul umbrei ce refuză să tacă
în lumina crudă a dimineții...aceste cuvinte spuse la marginea oricărei mari  ar despica  apele sa trecem spre tărâmul  sufletelor curate...

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Doamna Vasilisia, mulțumesc pentru tot ceea  ce faceți.   Răbdarea cu care ne citiți textele și sfaturile pe care ni le oferiți ne ajută să evoluăm.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Asa este domnule Stănescu, un corp trecător care visează! Mulțumesc.

[Vasilisia Lazăr]

Nicoleta, poezia ta se așază ca un vis plutitor între cer și ființă, într-un spațiu unde realul se dizolvă și rămâne doar vibrația trăirii. Metaforele tale sunt fluide, aproape cosmice – „stele sub piele”, „constelația feței tale” – și construiesc o intimitate profundă, în care celălalt devine axul întregii existențe. „Timpul doarme” – ce expresie frumoasă și liniștitoare… ca și cum iubirea suspendă curgerea, ascunzând-o „în buzunarul unui înger”. Iar finalul aduce o tensiune subtilă: lumina dimineții nu e doar revelație, ci și un spațiu în care umbra încă arde și refuză tăcerea. Este o poezie delicată și profundă, în care visul și simțirea se împletesc firesc. 

[Stanescu Valentin]

Viaţa este mărginirea sufletului într-un corp material trecător. Dar adevarata viaţă este dincolo de marginile actuale ale percepţiei noastre. Seamănă aşa de mult cu desfăşurarea versurilor tale. Ne este însă greu să o înţelegem. Limitele noastre timp/spaţie ne ţin în frâu înţelesul.