Ziua în care te-am uitat venea după mii de ani ani-lumină,

era plină de ace,

doar pasărea colibri te respira

în toată splendoarea ei.

Amândoi am simțit că o peliculă de iubire

se derula în sens invers

și devenisem cascadori de ocazie

deasupra mareelor.



Atunci am văzut-o ultima dată,

pleca spre Polul Nord și părea îmbrăcată subțire.

În depărtări, o casă de chibrituri sufla…

(Parodie după “Cântec”  de  George Topârceanu)              

 Frumoasă eşti, vecina mea,

Când te privesc spre seară

Parcă pluteşti călcând abia,…

Drum lin, Stela, către Stele

Suspină

Teatrul de

Estradă-n

Liniște

Adâncă.

Pios,

Opresc

Pași,

Elogiind-o.

Stela-și

Continuă

Urcușul!

E. M.       25-11-2017

(Parodie după „Acelaşi farmec” de    Traian Demetrescu)  

  La noi, cei care au muncit,

 Şi-acuma nu mai pot,

 Sunt visători ce plâng şi sufăr

            Cu pensii mici de tot…

 Şi când guvernul le promite

 Măriri de pensii să-i răsfeţe,

 În loc să cânte, să se-agite,

             Ei mor de bătrâneţe…

Acelaşi farmec                                     

  Traian…

Nu cred să fi dormit în noaptea aceea.

Am zărit-o devreme,

își încheiase șiretul de zori și pornise departe.

Era singură.

În mână ținea strâns cartea de vizită a meridianelor.

Mi-a făcut cu ochiul,

în jurul ei roiau zile de tot felul, 

le îmbrățișa apoi le șoptea ceva care făcea păpădiile

să danseze aproape de soare,

o adoram, o știam curajoasă, poate ușor sălbatică,

dar…

Intrasem întâmplător pe aceeaşi uşă

în microuniversul alfa,

petale potrivite din irişi de iubire.

O fantă de lumină căzuse pe noi

rătăcindu-ne o scânteie…

Zâmbind, ai cules-o, furişând-o delicat

în sertarul cu vise,

apoi mi-ai oferit un bilet,

gaj de bună-credinţă…

Urcam în copacul-casă,

strângând febril un boţ de hârtie,

mirosea a iarbă, a fragi-de-câmp

şi a pădure.

Desfăceam uşor lăcaşul…

(Parodie după un cântec la modă)

Jos în vale-i un palat

Cu o manelistă

Succes are garantat

Cântă ca solistă.

Azi în loc de păsărele

Şi de murmur de izvor,

Se aud numai manele

Iar urechile te dor.

Şi aşa seară de seară        

În grădini şi-n orice loc.

De-auzi muzică uşoară

Pot să spun că ai noroc.

Cântec (Sus în deal...)

Sus în deal…

(Parodie după “Din tren” de George Topârceanu)

Să scape de-un mare chin

Au lăsat curte, livadă,

Şi din spaţiul carpatin

Au plecat mai mulţi, grămadă.

Fără urmă, fără ţel,

Un copil pierdut aleargă,

Şi e singur singurel,

Cu părinţi în lumea largă.

Din tren

George Topârceanu

Ca un val de cer senin

Prins în volbură nomadă

Curge vântul cristalin

Pe câmpia de zăpadă.

Fără urmă, fără ţel,

Gândul meu…

Ningea în decembrie

În lume nu încap două lucruri egale

Doar poetul cândva, visător i-a prezis

Că furată de-un vers din poemele sale

Se va pierde de tot  într-o iarnă de vis.

 …

Ți-au crescut ramuri și curgi

de parcă ai fi gustat

din eternitate



pleoapele oarbe

nu mai disting orgolii căzute

hrănesti întunericul

ascuțind săbii

pentru un bol efemer



îți spuneam c-ai să uiți

mustăceai printre cuvinte 

în timp ce în umbră creșteau 

frunze amărui…

(parodie după „De-abia plecaseși” de Tudor Arghezi)*

Vorbea întruna. Eu îl rugam să tacă.

Se proțăpise-n ușă, cu tolbă și cu geacă;

Gândeam că vrea să-mi vândă vro marfă mai de soi.

Plutea, în casa-scării, iz vag  de usturoi.…

îmi dau cu brumă pe cămașe,

pe pantalonii cu vipușcă,

și văd prin marile orașe,

aliniați, castani goi-pușcă...

de-atâta galben, roș târziu,

și bleo cu hapca prins de nor,

nu știu, iubito, nu mai știu,

cu ce aeroplan să zbor

spre sânii tăi prinși de…

Febril a tine plouă, a spaimă și a gol

Cu zeii  toți de humă prelinși pe anii mei

Aud cum urlă timpul mărșăluind domol

Și cum desface ora-n secunde fară chei

E-o geană de zăpadă sub cetină în gând

Și cerbii tăi mă poartă pe crupă maiestuos

Orice pretext mi-e cântec și te întreb plângând:

Ai mai trăit vreodată ceva așa frumos ?

Se laudă mirenii că mi-au săpat mormânt

Lichenii dorm sub lespezi de slove ce-au…

m-a trezit pulsul tău accelerat 

îți adormisem cu capul pe piept 

toată noaptea am ascultat cum se zbat valurile sub toracele tău 

cum se izbesc de sacii cu nisip așezați de mine în fața unui tsunami anunțat cu voce gravă la radio 

crainicul s-a sinucis la microfon 

tu ai coșmaruri 

te zbați în dreptunghiul alb al cearșafului 

devii tot mai mică

Îngerii nu sunt blonzi,

cu fețe de copil bosumflat,

când dimineața vine prea devreme...

Eu, copilul sorții,

cu fluturii prinși în gene, desenez

vitralii cu emoții,

topind privirea care urca treptele.

Nu-mi spune cum doare tăcerea,

ce-și are locuința în suflet...

Vorbele, prea mici…

oș, mare iubitor de vrăji,

ce cântărea vreo două măji,

pe-o linie dintr-un caiet

ducea o viață de ascet...

din carnea-i dulce și bogată

în litere de ciocolată,

așa cum au dedus experții,

ciupeau sfioși, cu dinții,  herții.

să vă mai spun, că nu-i…