Poștașul, astăzi, dă beep de două ori

[Ana C. Ronescu]

(parodie după „De-abia plecaseși” de Tudor Arghezi)*

Vorbea întruna. Eu îl rugam să tacă.
Se proțăpise-n ușă, cu tolbă și cu geacă;
Gândeam că vrea să-mi vândă vro marfă mai de soi.
Plutea, în casa-scării, iz vag  de usturoi.

Puteam să-i închid ușa ori să îi spun au revoir,
Dar mâna mi se-ntinse, cumva, involuntar...

Și-apuc d’un colț, în silă, o scrisoare.
Mirarea-și puse ciucuri de stupoare.
Să mai existe-n lume vrun năuc
Ce n-are meil? Oațap? Măcar, feisbuc ?!

*Tudor Arghezi – „De-abia plecaseși”

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

[Ana C. Ronescu]

Mulțumesc, tuturor, pentru aprecieri care m-au emoționat profund, pentru opinii, critici, puneri la punct, virgulă ori între paranteze generate de modestul meu text. Am citit, cu multă luare-aminte, fiecare postare și respect punctul de vederea al fiecăruia.

Adaug, în final, doar câteva cuvinte:

Parodia este și ea o rudă (poate mai săracă dar, în nici un caz, o oaie neagră) a literaturii. Poate să placă, sau nu. Poate fi frecventată sau nu, o poți invita la masă sau poți asmuți, dezgustat, câinii esteticului elevat s-o alunge din ogradă.

Sigur, există riscul de a fi confundată cu o Mariță de mahala, dar parodia, de la Donici încoace, a evoluat și ea, mult. A trecut de era mimetismului pur, precum și de aceea a creativității moderne (a lui Sorescu, de exemplu) și a ajuns, cred eu, o cataramă cu luciri nobeliene  la centura unei sofisticate Mary postmoderniste. ”Levantul” cărtărescian, o imensă parodie, de altfel, atinge performanța de a parodia mimetic sau ironic-creator de la Bolintineanu și Anton Pann până la Nichita Stănescu și atinge, poate, culmea parodisticii: aceea de a parodia prin simpla dar geniala reproducere mot-a-mot a textului ce ar trebui parodiat.

Eu, ce să mai zic? O  iubesc, sincer, pe Marița, dar mai arunc, de după cortine, ocheade la autfitul de podium al lui Mary. :)

[Ion Lazăr da Coza]

Topârceanu o fi zis că aia e parodie după Arghezi, dar ce, noi chiar trebuie să-l credem? Și-apoi, de ce alegem tocmai o „eșuată”? Cumva, să ne scuzăm? Nu ar fi mai bine să ne suflecăm mânecile și să trecem la muncă?

Cu simpatie,

da Coza

[Nikol MerBreM]

Ana, bine că ai menţionat "meil-ul" şi 'oaţap-ul', pe astea le am, dar "feisbuc", ba, cât pe ce să mă încadrez la năuci :)))! Şi nici la specialişti nu mă încadrez, aşa că n-am să pot spune dacă e sau nu parodie (nu că n-aş putea citi o definiţie dar cred că n-ar fi totuşi suficient), aşa că citesc pe aici, mă informez şi eu, învăţ din zbor etc. Mie, ca simplu cititor, fără să analizez de e sau nu parodie, mi-a plăcut poezia.

Dar pot să te cert un pic :), chiar de nu te cunosc? Chiar de simt doar că împărţim cumva aceleaşi crezuri? Că o fac cu mare drag pentru că îmi place tare omul din tine şi ce scrie el, cu tot cu spini (exagerând spre înţelegerea ideii, în artă, niciodată nu se ştie sigur, care încălcare de reguli devine operă). 

Dar... de ce să nu mai postezi?! Mă omorâţi cu asta, mai mulţi de aici! V-am găsit de un an şi ceva şi mare bucurie mi-am făcut. Dar cu timpul, tot văd cum pleacă oamenii de ale căror scrieri mă legasem. Păi şi eu ce să fac :)))?!  Să pornesc prin lume să vă caut :(?! Acuma serios, într-o lume ideală, un poet ar trebui să scrie ameţitor de perfect (?!), un critic ar trebui să aibă critici constructive şi să nu rănească sensibilitatea poetului, din nou, un poet ar trebui să nu se supere pe critic şi să înţeleagă că: fie are dreptate/fie greşeşte, nu deţine adevărul absolut şi fie să folosească şutul primit, fie să îl tolereze. Dar ce, trăim într-o lume perfectă?! Nicidecum!

Eu cred că sloganul de pe site e cam aşa: trebuie să ai curajul să te priveşti în oglinda adevărului celorlalţi (adevărul absolut e greu de atins, iar evaluarea artei chiar cred că e dificil de făcut şi uneori posteritatea anulează tot, Van Gogh nu a prea fost vândut în timpul vieţii). Deci, O.K., dacă mă laudă cineva, n-ai să vezi copil mai bucuros ca adultul din mine, deşi posibil să devin un pic circumspectă :)), dacă mă critică, îmi cam cade zâmbetul, după care zic, O.K., poate pot creşte din asta, sau, dacă nu e cazul, asta e, zic, ei, un om pe care l-am chinuit cu "neconformităţile" mele :)). Adică nu e de fapt o singură oglindă, sunt mai multe şi toate trebuie acceptate, desigur, fiecare după importanţa pe care le-o conferă propriul nostru sistem de valori.

Dar de ce să fugim? Hai să facem un exerciţiu, să ne uităm într-o oglindă şi să ne strâmbăm, preţ de o secundă. Ce, ne anulează oglinda aceea, fidelă de altfel, în felul ei, ochii luminoşi de acum 2 secunde?! Nu! Păi de ce să fugim?! Eu sunt o oglindă :)). Oglinda ta, printre altele. O oglindă nepricepută şi totuşi, o oglindă! Vreau să îţi fur zâmbetul :)! Nu ai dreptul să mă privezi de el! Îl ai, dar plusez :))). Şi apoi, şi oglinda care te-a întristat acum, ţi-a prins zâmbetul, alteori...

Iartă-mă! Am "superba" calitate :D de a intra într-o discuţie când mi se pare mie că e vorba de un principiu, şi de cele mai multe ori, o încasez de ambele părţi :)))), dar asta sunt...

Cu mult drag,

Nikol

[Mihaela Suciu]

Eu mă bucur pentru fiecare like pe care-l primești pentru această poezie, e în asentimentul meu că-l meriți. Mai știi ce mi-ai răspuns la comentariul pe care l-am lăsat pe blogul tău? Iată-l: „adaptându-ne, ne bucurăm poate la fel și de un like sau de un comentariu, tot ceea ce e transmis cu emoție nu se poate să nu treacă dincolo de monitor. (O altă parte bună ar fi că pc urile nu intră niciodată în grevă).” Transmiți emoție! Ai grijă, Ano, în cine te încrezi și cât! (de asta am dat dublu ”bip”- să iei aminte!)

[Vasilisia Lazăr]

În altă ordine de idei: dacă parodiem „Luceafărul” lui Eminescu, parodia va avea versuri cu măsura de 7-8 silabe, rima va fi încrucișată, iar ritmul iambic. 

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Ionel Mony Constantin, ați făcut atac la persoana unui membru al acestui site (administrator). Deocamdată comentariul d-voastră va fi șters, dar, dacă greșeala va fi repetată, veți suporta consecințele. Vă rog să citiți/recitiți REGULAMENTUL site-ului!

[Sofia Sincă]

O parodie care dă bine. Și-a produs efectul, e originală. Că ai introdus elementele sofisticate computerizate... foarte bine! E de actualitate. E o parodie inteligentă. Apoi, eu sunt de părere, că o poezie nu e chiar o formă de cozonac, mai ales parodia. Este o imitație burlescă, poate fi chiar nereușită, însă să aibă efectul comico-satiric și să sune bine. Aici tocmai s-a executat.

Am citit cu multă plăcere,

Sofi

[Rădița Răpeanu]

Prozodie ținută din frâu, cu mult tâlc, semn cā-mi place!

[Valeria Merca]

Nu e prima parodie scrisă de tine, Ana! Am mai apreciat pe această pagină cel puțin două asemenea creații (scrise în aceeași manieră). Din punctul meu de vedere, efectul comic este original  redat și ancorat în prezent, dualitatea, paradoxul care generează ironia, de asemenea sunt prezente.  Am înțeles și maniera în care ai preluat tema: poștașul - mesagerul iubirii.  Ceea ce aș avea eu a-ți reproșa sunt câteva ruperi de ritm (la asta știu că te așteptai din partea mea)!:)

Cu drag,

[Mihaela Suciu]

Ana, tu ești creatoare de frumos, mumos! Nu poți să-mi iei bucuria de-a nu mai posta aici. Beep! beep! Pricepi?