Îngerii nu sunt blonzi,
cu fețe de copil bosumflat,
când dimineața vine prea devreme...
Eu, copilul sorții,
cu fluturii prinși în gene, desenez
vitralii cu emoții,
topind privirea care urca treptele.
Nu-mi spune cum doare tăcerea,
ce-și are locuința în suflet...
Vorbele, prea mici artificii de bucurie,
nu te mai încântă,
dacă nu aprind rugurile începuturilor.
Singură exersez pașii maratonistului
și poate mâna întinsă
desena-va poduri peste dureri mute,
dincolo de toamnă
și îmbrățișarea va șterge anotimpurile...
Adaugă un comentariu
Refăcut, completat punctuația incompletă din graba de a vă arăta ce am simțit... Mulțumesc dragilor!
Pe lângă ce a semnalat Nikol, mai există undeva și două puncte de suspensie.
Am citit cu interes.
Da, Nikol are dreptate.
da Coza
"mâna întinsă desena-va poduri peste dureri mute" - asta mi-a plăcut!
(Cred că: fără virgulă între "întinsă" şi "desena"; în al treilea vers ar trebui un punct în loc de două; poate 'urcă" în loc de 'urca"; şi poate, virgulă după penultimul vers, nu sunt sigură.)
Drag,
Nikol
Privind spre suflet cu elegie, dar sărăcuț liric. Există metaforă, dar cam palidă...
Însă am citit cu plăcere,
Sofi
Mulțumesc J' Arrive! Așa sunt eu!
Un text curat, destul de cuminte, dar care nu stârneşte acut interesul pentru lectură.
J' Arrive!
Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE