Aidoma unor năluci, 

coroane de salcâmi înnoadă vântul

peste pădurea veșnic bântuită

de-uscatele tăceri…

De cum se duce noaptea pe căile astrale,

iubirile plecate se reîntorc din nou –

mi-aduc mirajul zilei în mitice pocale,

când zorii neuitării se-aprind ca un halou.  

Din elixirul vieții mai gust câteodată,…

Spune-mi, spune-mi că mai avem un dincolo

al meu, al nostru

unde încă norii se bat cap în cap

și unde ursitoarele nici nu-ndrăznesc să ajungă

Doar spune-ni că marea nu este albastră

ci roșie și  învolburată ca…

De nu te-ai adânci în agonii

Și nu ai căuta prin nori stihii,

Mi te-ai prelinge-n albul pielii

Și-n părul cu reflexe vișinii.

Mi-ai întâlni ochi limpezi și căprui,

Ce-noată-n ploaie cu miros verzui,

Torent ce-și caută drumeag pe trup,

Cu risipiri pe gât și pe gurgui.

Te-ai pricopsi în toi de noapte

Cu-n roz polen din șuierat de șoapte,…

într-o zi aș vrea să merg acasă

locația exactă a acestui loc n-o știu 

dacă aș apărea neanunțat într-o toamna 

copacii ar trece pe frunzele…

Grifonul pământiu, cu clonț de ambră

în care-ncremeni întreaga lume

pe-ntinsa sihăstrie a câmpului cu maci plutește;…

O mie de cuvinte mai sunt de spus, iubite

O mie de cuvinte pe care nu le știu

Sunt zeci de verbe care îmi vin acum în minte

Cu zeci de înțelesuri ce m-ar menține viu

Când țipă  sus cocorii numărăm verbul unu

Când strigă albatroșii…

cu ce fel de persoană vrei să mergi pe stradă

trebuie să existe 

cineva special pentru tine

căreia îi zâmbești …

îmi amintesc cum mă priveai în acea ultimă toamnă

în ochii tăi se luptau flăcările amurgului

brațele tale mă înconjurau strâns ca o iederă

cădeau frunze din cerul nostru iar glasul tău

era cald și umed dar nu-mi putea domoli setea…

nu trebuie să crezi la nesfârșit …

 caut poezii

pe tărâmul celălalt

moarte și proză

Costel Zăgan, Cratima timpului

Nu-s multe poeme-n lume să mă-nvețe cum să plâng

Și tristețea cum s-o lepăd, valul fricii cum să-l frâng

De n-aș fi venit pe lume cu cosițe și bujori

M-aș fi dus , de dragul morții, să o cânt în sărbători

Mi-aș fi construit o barcă, cât mai mare și de lemn…

curajul de a spune povești nu ține de sinceritate

oricum eliminăm …

Ne zbatem într-un cerc închis

În care marii lumii se îngrașă,

Iar dacă îndrăznim vreun vis

Vin ei cu grija lor gingașă

Și de lăsăm vreun geam deschis

Sau poate ușa de la case,

Cu grija lor de nedescris

Ne pun iar…

În mica mea mansardă când veneai

te-ntâmpina mereu un pat îngust

și ore-n șir parcă pluteai prin rai

gustând păcate-n patul lui Procust.

Deasupra se găsea un raft de cărți,

se răsturnau când ne iubeam barbar…

mă uit, iubito, adineauri,

într-o fântână adâncă...

şi ce crezi că văd?

văd fundul pământului

care-i tot aşa ca şi cerul

tot atât de departe

şi tot atât de albastru...

şi-n fundul pământului

mă văd şi pe mine

cel din lumea cealaltă...

ci…