Patul lui Procust

[Corneliu Neagu]

În mica mea mansardă când veneai

te-ntâmpina mereu un pat îngust

și ore-n șir parcă pluteai prin rai

gustând păcate-n patul lui Procust.

Deasupra se găsea un raft de cărți,

se răsturnau când ne iubeam barbar

călătorind prin locuri fără hărți

conduși prin pat de un destin bizar.

Sub geamu-ngust era un telefon

și uneori parcă râdea de noi,

sunând hodorogit și monoton

când ne vedea îmbrățișați și goi.

Ca să mai treacă timpul fără rost,

se prăbușea chiar raftul uneori,

iar cărțile se desfăceau anost

pe trupurile-ncinse de fiori.

Și ajungeau cu zgomot pe podea,

găsind întotdeauna timpul just,

când apogeul din eter venea

să se producă-n patul lui Procust.

[Corneliu Neagu]

Mulțumesc frumos, dragă prietenă Floare, pentru interesul acordat poemului meu, pentru gânduri bune și felicitări!

[Corneliu Neagu]

Patul eului liric era nu numai prea scurt ci și îngust...Cu toate acestea, iubiții se descurcau foarte bine să facă dragoste. Așa este în poezie, se permite orice, precum zicea un critic literar într-o prefață la un volum de versuri scrise de Nichita Stănescu. Vă mulțumesc pentru popas, lectură și mesaj!

[Dinca Valerian]

Ca sa respectam adevarul istoric, domnule profesor, trebuie mentionat ca la patul cu pricina problemele apareau la lungime, nu la latime. Totusi poemul merita felicitari pentru frumoasa curgere si bogatie expresiva. Cu stima.