Amurg de toamnă izvodit din vise,

Din vise răvășite de amurg.

Se-ntoamnă iar,  ca după legi nescrise, 

După bătaia ceasului din burg.

Săgeată scriu cocorii pe orizontul scrum.

Țipând. Nemarginirii strajă.…

Doar având un strop idee de canoanele gândirii

Ce răsfiră și aduna de la beta până-n delta

Mii de pagini, căutări, prin volume și tratate,

Procesându-le în ritmuri ce depind de legea firii,

Îți aliniezi trecutul într-o rază de prezență,…

Când vânturile toamnei se întorc haine,

cu frunze arămii desprinse din copaci,

adusă de un dor ai vrea să mă împaci,

la orele târzii, când somnul nu mai vine.

Apari pe geana înserării, neschimbată,

alungi himerele cu zâmbetu-ți calin,

minuni cerești mi-aduci în orele ce vin,

iar îngerii din cer coboară deîndată.

Cu harul sfânt mă-ating necontenit pe față,

simt mângâierea lor, din ce în ce mai mult,

adorm…

la început eram numai eu 

cel care încerca să țină pasul cu ziua

cât era de lungă 

în fiecare casă

își băga nasul în fiecare viață ridicată cu sudoare și dorul aprig

al celor care și-au ținut minte părinții

precum în fotografiile sepia

tineri

am simțit un fel de muzică între noi

între mâinile noastre dumnezeu părea că nu mai știe când să-și culeagă via

timpului meu abia îi mijise mustața iar tu încă ascultai între…

Sunt salcia ce-neacă ramul

În frunzele de-acum uitate,

Și marea care-și plimbă valul

Prin clipele înmiresmate.

De multe ori am fost cetate,…

Mi te-nchipuiam, adesea, construind o lume nouă

În care să ştergem timpul ce-mpărţise-o viaţă-n două.

Te visam, în nopţi pierdute, ca pe-un ţărm la care fug,

Doar îmi aprindeam, nebuna, flăcările unui rug.

Şi am ars, cum nimeni alta, pân-am devenit doar scrum,

Tot te mai visam în noapte, încă o mai fac şi-acum...

În zadar te-am şters din toate filele din calendar,

Că-mi rămâne numai anul ce mi l-ai adus în dar...

Încă…

Am fost din nou în ceruri, pe-Acoperișul Lumii

Și noaptea din eter coboară-ncetișor.

E-o fabrică de gheață în jur și-n jocul lunii,

De veacuri ți se pare că-i un cristal ușor

Sunt tot la înălțime, respir fără să-mi pese, 

De-aici,…

Valuri de maci
alergau peste seninul cerului
fără de aripi,
tablouri neîndrăznite
trădau raiul unor îngeri
fără viză de zbor,
iar înălțarea din noi
cu lacrimi cu tot
privea adânc zbuciumată,
printre stele,
la alte iubiri.

Cum s-au scurs oare fire de nisip

Pe veşnicia mea neînţeleasă?

Doar întrebam, nu vezi că nu mai ţip?

Nici nu-mi răspunde, astăzi nu-mi mai pasă.

Cum ţi s-a scurs din ochi pământul tot

Şi a rămas pustiu ca-ntr-o Sahară?

Să nu-mi răspunzi, am luat nisip un lot

Şi ţi-am lăsat pe tâmple sare-amară.

Cum te-am iubit? Că astăzi nu mai ştiu

Şi tu cum m-ai iubit din oră-n oră?

Ne-am dus doi orbi de mână în…

Aduceți mai aproape pădurea de foioase,

când umbrele-nserării ajung la-ntretăieri

de jurăminte false, pe la răscruci rămase

la margini de legendă, venind de nicăieri.

Atunci voi înțelege că undeva, anume,

sub karma unor doruri, fără a ști precis,

tu încă treci cu gândul hotarele postume

să-mi readuci o clipă de magic…

În barul plin de nimfe despletite,

Când noaptea-ncepe să-și arate colții,

Apar femei desperecheate, triste,

Ce  stau și-așteaptă fiecare-n fața porții.

Acolo, în gesturi mici, una spre alta,

Își trec prin pat câte un client…

E ultimul meu august pe retină

Apoi îl şterg de tot din calendar

Şi fiecare an care-o să vină,

Va fi fără de august, ca un dar.

Şi am să uit că lunile-s mai multe,

Şi-am să mă mint că doar atât au fost,

Şi am să fug de cine vrea s-asculte

Un august care n-are niciun rost.

Şi calendarul vrea să-mpuţineze

Cu înc-o lună mersul lui firesc,

Pe luna mai el vrea să o vâneze...

De n-am fi fost... ce calendar…

Troiene de ierburi călcate-n copite

de ciurde rebele se-ntind peste coaste, 

de parcă-s talazuri, vârtejuri de mare;

Alături, poiana foșnindă…

prima și prima dată

primăvara …

Trece-mă prin iarna lungă

Si iubește-mă s-ajungă

Două vieți. Parcă n-aș ști

Cât de scurta e iubirea.

Fur castanului și floarea,

Trandafirului savoarea,

Îmi fac ochi de belladona,

Ma strecor ca o madona

Și cu cât sunt mai aprinsă

Din creștet până-n călcâi,

Privirea ți-e tot mai stinsă

Și ți-e greu să mai rămâi.

Cere-mi luna în bucăți,

Cere-mi mii de bunătăți,

Cere-mi cerul, cere-mi…

Ai fost? Am fost? Dar, oare, vom mai fi?
Pe boltă soare va mai răsări?
Mă înfior... În noapte rând pe rând
Grăbiţi ne afundăm curând, curând;


Rătăciți nu știu nici când, nici unde,
Ne-amăgim, dar nimeni nu răspunde
Din lumea ce-i decât un furnicar...
Dintr-un hotar la alt hotar hoinar,


Anevoie te mai poți întoarce,
Greu e drumul să îți afli pace;
Doar în vis măicuța cea bătrână
Uneori ne leagănă pe mână.

rătăcea într-un gând verde crud

hoinărea

dinspre est către sud

nicio noimă n-avea

căuta niște stări boreale

cel puțin

el așa îmi spunea

când la…

Singurătatea este

tristețea cercului căruia

nu i s-a calculat suprafața.

Singurătatea este

cearcănul zilei ce se stinge.

Singurătatea este

cochilia părăsită în…