Visul trece ca un trăsnet

[Costel Zăgan]

Un poem ca o lovitură de tun

toată lumea-l aude

însă nimeni nu-l vede

numai poetul

se trezește

scriindu-l

crezi că se poate

dragă Kitty

nu știu

eu

doar

visez

poezii

Costel Zăgan, NEPOTUL LUI KAFKA, Editura eCreator, Baia Mare, 2024 

[Costel Zăgan]

Se...pare.

[Ada Nemescu]

se-aude vers dar nu se vede

visează un cuvânt

se pare

un semn lăsat

de-un gând

pierdut

pe mare

aDa

[Costel Zăgan]

Mulțumesc. Probabil.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Versurile sunt o revelație, ele îmbină zgomotul lumii, tăcerea poetului și visul care devine cuvânt.

[Costel Zăgan]

Vă mulțumesc.

[Maria Mitea]

Costel, cu adevărat ”Un poem ca o lovitură de tun” - de adevăratelea, 

tragi cu tunul și lași cititorul așa, în aer, să se zbată... :) 

surprinzi bine de tot și aici:  ”

toată lumea-l aude

însă nimeni nu-l vede,” 

[Vasilisia Lazăr]

Este un poem frumos și plin de sensibilitate, care surprinde subtilitatea creației și a visului. Imaginile sunt puternice: „Visul trece ca un trăsnet” evocă rapiditatea și efemeritatea momentului inspirat, iar comparația cu o „lovitură de tun” sugerează impactul intens al poeziei. În același timp, faptul că „nimeni nu-l vede / numai poetul / se trezește / scriindu-l” subliniază dedicarea și intimitatea procesului artistic, precum și misterul creației.

Dialogul cu Kitty adaugă o notă de fragilitate și sinceritate, exprimând că poate doar în vise se pot naște poeziile. Este o reflecție profundă despre puterea și subtilitatea artei, precum și despre credința în visele și inspirația personală.

Deci corect e trăsnet.

[Costel Zăgan]

Ce să zic, Prietene? Frumos, deci tac

[Stanescu Valentin]

Costel, m-ai inspirat cuminte la un joc de cuvinte... Poezia este o stare latentă a sufletului ce se iveşte când nu te aştepţi. Ea este în fiecare din noi şi pleacă odată cu noi. Ea nu se vede dar ne vede. Ne aşteaptă să îi dăm naştere prin gând şi prin cuvânt atunci când privim natura sau buzele iubitei aşteptând poemul interior, când ninge, când plouă, când zboară cocorul, când se zbate marea la picioarele noastre, când ne perie vântul pletele, când suntem trişti sau veseli, când ni se mai dezleagă limba la un pahar de vin, când devenim noi dincolo de tumultul vieţii... O palidă Valentă din adânc răspunde poeziei tale cu tâlc.

 

ce-i poezia?

gând din pustiu

atinge

tot ce-i

viu

 

ce-i poezia?

joc în cuvânt

şoptire

într-un

cânt

 

ce-i poezia?

cât mai exist

e-un mod de-a

nu fi

trist

 

ce-i poezia?

scrie şi tu

tristeţii

spune-i

NU...