În barul plin de nimfe despletite,
Când noaptea-ncepe să-și arate colții,
Apar femei desperecheate, triste,
Ce stau și-așteaptă fiecare-n fața porții.
Acolo, în gesturi mici, una spre alta,
Își trec prin pat câte un client rătăcitor.
Dar sunt bărbați puțini în toată balta,
Ce pot să prindă-i doar un peștișor.
Ea susură încetișor ultima strofă
Din cântecul de lebădă rănită
Și viața i se pare acum amorfă.
E un destin ? Așa a fost sortită ?
Și e târziu. Bețivii s-au rărit.
Ce-om mai mânca și noi în astă-seară ?
Dar iată, unul tocmai s-a oprit
Ești liberă, drăguță domnișoară ?
Și-i vine-n minte primul ei iubit
Cu care împărțise halucinogene,
Dar și o pâine și o casă și-un cuțit
Și care-n fața ei înfricoșată
Se-nsângerase-amarnic pe la vene.
Da, domnule, si visul se șterge de îndată
Și pleacă împreună în tăcere,
Un ceas de-amor plătit ca să dezbată
Cu trupul, caci în suflet are fiere . . .
Monica Pester
Adaugă un comentariu
O revenire pe text ar fi benefică.
Tristă poveste...
Multe ruperi de ritm de astă dată, măsură a versurilor inegală. Există mesaj, un pic de emoție există, dar mister deloc. Chiar începând de la titlu. Și iarăși ați lăsat spațiu înaintea semnelor de punctuație. Nu vă grăbiți să postați, mai lăsați-le la dospit. Altfel se vede după o vreme.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE