Ai fost? Am fost? Dar, oare, vom mai fi?
Pe boltă soare va mai răsări?
Mă înfior... În noapte rând pe rând
Grăbiţi ne afundăm curând, curând;
Rătăciți nu știu nici când, nici unde,
Ne-amăgim, dar nimeni nu răspunde
Din lumea ce-i decât un furnicar...
Dintr-un hotar la alt hotar hoinar,
Anevoie te mai poți întoarce,
Greu e drumul să îți afli pace;
Doar în vis măicuța cea bătrână
Uneori ne leagănă pe mână.
Adaugă un comentariu
Doar în vis măicuța cea bătrână
Uneori ne leagănă pe mână. - coplesitoare versuri
Da, prozodia e de vină! :)
Eu cred că începutul poeziei este mai puțin reușit.
Strofa a patra mi-a plăcut cel mai mult.
Mereu ai întâmpinat probleme la măsura versurilor, Elena. În schimb, mesajul generos, cum zicea și Ada. Poate că ar trebui să mai revezi puțin prozodia. E păcat să nu fie și muzical, să citim fără să ne poticnim, să dansăm fără să trebuiască să schimbăm ritmul fiindcă ni se schimbă melodia. Drag!
Mulţumesc pentru popas şi sugestii, Ada N.! De ce să superi? Un ochi obiectiv altfel vede şi contează foarte mult. Ultimul vers aşa era iniţial: "Uneori...". Cât despre versul : "Iute ne afundăm..." e foarte bună sugestia: "Grăbiţi...".
Titlul m-a chemat. Poezia, se vrea rostuită de un mesaj generos, dar strofele sunt asimetrice, cea de a treia cu versuri mult mai scurte...
O recomandare : Iute ne afundăm curând, curând; aş schimba cu grăbiţi - părere personală
Rareori ne leagănă pe mână. aş schimba cu uneori...
Cu speranţa că nu am supărat,
aDa
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE