Dacă lacrima ar fi fost prima şi nu cuvântul,

de-ar fi ştiut să zboare, să-şi facă blând cărare printre sânii feciorelnici,

precum râul printre stânci,

Dacă ar fi învăţat să coboare, ca şi acesta, pe pieptul tare şi s-ar fi revărsat până în adâncul lui...

De şi-ar păstra ecoul vreme îndelungată, precum cuvintele care mai ţipă şi după ce tac.

Dacă în loc de frunte, aş fi aşezat-o pe pieptul tău,

n-ar mai fi crescut acolo un copac de să nu mai ştii…

Ni s-a şters contractul, încă n-am uitat,

Îmi aduc aminte că l-ai încălcat.

Doar o semnătură se mai vede vag,

O privesc zâmbind, cu acelaşi drag.

Dacă, totuşi, timpul nu ne-ar fi trădat,

Azi ai face totul cum te-ai obligat,

Aş închide uşa şi-aş ascunde cheia,

Aş lăsa cu tine, astăzi, doar femeia.

Dacă domnişoara va dori şi ea,

Vom vedea, desigur, ne vom descurca...

Cum trecură anii... ai avut…

Te-am aşteptat o vreme la cafea,

Am tot băut câte puţin din ea,

Pe fundul ceştii să-mi citesc destinul,

În zaţul ei să mi se-nece chinul.

Şi-am pus în fiecare zi o nouă cană

Până cafeaua mi-a devenit rană

Şi a-nceput şi zahărul a plânge,

Cafeaua s-a schimbat în sânge.

Pun două ceşti pe masă, însă goale

N-aş vrea cafeaua morţii să mi-i scoale,

Abia ce-au adormit tristeţi uitate,

Să nu vii la cafea…

Iubeşte-mă în gând, ca altădată

Şi lasă-mă acolo câteodată,

Când stelele la vise te mai cheamă,

Să pot să îţi şoptesc: "nu-ţi fie teamă".

Iubeşte-mă în taină, de parcă n-am fi doi,

C-aşa ne-a fost iubirea-ntotdeauna,

Mai multe veşnicii şi nu doar una,

Ascunsă de oricine, ascunsă şi de noi.

Iubeşte-mă departe, aşa cum m-ai iubit,

Să nu se poată şti şi nici afla,

Căci vom greşi, aşa cum am…