prima și prima dată

primăvara te apucai să cureți pomii

trebuiau urgent date jos toate cuiburile

ciori coțofene

năvăleau prin curți și furau puii de lângă cloșcă

marcu și cu încă unul al lui moș tudor

veri buni

erau ocupati până peste cap

le ascuțise în minte un aparat special

două prăjini lungi legate una de alta

la vârf cu un șomoiog de cârpe prins cu sârmă

înmuiat în gaz

îl aprindeau și dădeau foc la cuiburi

care le ajungeau

cam scumpi de manoperă

trei lei de caz

erau cheltuieli cu materiale și combustibil

timp consumat

dar își meritau banii

ciorile te păcăleau cât ai fi stat de pază

cine avea cloșcă

altă pagubă

nici nu putea pleca de acasă

cel mai precis era traian brăiloiu

se urca în copac

ceilalți nu ajungeau cu aparatul la un pom prea înalt

ba mai pârleau și alte crengi

cât privește traian nu se punea problema

mergeai la sigur

când abia adunase șapte crestături la tocul ușii

ai lui l-au luat după lemne

în pădure la bobaru

se vorbea mult pe la porți ce era acolo

nu prea era bine să-ți faci cale

l-au scăpat din ochi un moment când adunau vreascuri

au dat de copil abia înspre seară

în vârful unui pom

cică venise la el un băiat

tot așa cam de vârsta lui

hai să ne urcăm prin copaci după ouă de păsări

n-au găsit că toamna se ruginise destul

supărat băiatul de vârstă lui a plecat zicând 

te caut eu peste cinzeci de ani

și a rămas singur cuc

de-atunci nu l-a mai văzut

sau poate s-a schimbat prea mult la față

crengile scuturaseră treizeci și ceva de primăveri

n-a irosit atâta vreme fără chibzuială

nu există vreun pom în glodeni să nu-i știe umbra

i-a mai păstrat și niște ouă

Vizualizări: 64

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Mai 31, 2022 la 8:26am

@Chris Sunt ale noastre si e pacat sa nu ne mandrim cu ele, Aia nu, aia nu ... Multumesc pentru comentariu si apreciere

Comentariu publicat de Chris pe Mai 31, 2022 la 8:19am

si eu am crescut cu povesti magice, credinte in strigoi si iele, mai ales... la maturitate am realizat si imi pare rau ca nu am intrebat mai mult, bunica stia, la fel si strabunicul...

foarte frumos!

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Mai 29, 2022 la 10:07am

@Valeria Merca Multumesc pentru timpul si atentia acordate. O sa incerc si altele, sa vedem ce va iesi. Era bine sa fi stiut desena, dar in privinta asa am doua maini stangi.

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Mai 29, 2022 la 7:47am

Un prozo-poem fabulos. O oglindă a experiențelor trăite de strămoși. Pentru a explica și accepta fenomene pe care nu le putea înțelege, omul punea totul sub semnul magiei. E minunat că aceste povești sunt transmise.

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Mai 29, 2022 la 4:44am

@Vasilisia Lazăr Grădinariu Incerc sa dezvolt un proiect privind satul romanesc asa cum il stiu si cum il mai pot reconstitui, cu oamenii lui, cu intamplari, obiceiuri, mituri, superstitii si credinte. Sa vedem ce va iesi. Aici a fost mitul popular al duhului padurii. Multumesc pentru comentariu si apreciere.

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Mai 29, 2022 la 1:36am

Savuroase prozopoemele acestea. Îmi dau o stare de bine. Dar și o anume nostalgie. Frumos!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Fragil a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Când nu mai rămâne nimeni a lui Ana-Maria Butuza
cu 23 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Brațele se-mpletesc ca fumul, se-nalță la cer a utilizatorului Maria Mitea
"pentru mine poemul acesta este ca o tanguire. mi-a placut si mie ultimul vers in mod deosebit. am…"
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Brațele se-mpletesc ca fumul, se-nalță la cer a lui Maria Mitea
ieri
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Festivalul Internațional Literar „Tărâmul Metaforelor”, de la Vaslui

În perioada 25-26 septembrie, 2026, s-a desfășurat, în municipiul Vaslui, prima ediție a…Vezi mai mult
ieri
Ion Nălbitoru a contribuit cu răspunsuri la discuţia „TĂRÂMUL METAFORELOR” - o punte culturală dintre România și Franța - a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul EVENIMENTE CULTURALE (RECENZII LITERARE, LANSĂRI DE CARTE, VERNISAJE etc.)
"Vă mulțumesc pentru apreciere, distinsă doamnă! Azi postez și articolul care cuprinde…"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dimineață din marmură a utilizatorului Maria Mitea
"Maria, sunt trist! Catelusa mea a fost lovita iremediabil de o masina... Crinu mi l-a adus pe…"
ieri
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul sărutului a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Mulțumesc frumos!"
ieri
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bazar emoțional a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Mulțumesc frumos!"
ieri
Costel Zăgan a postat o stare
"Sărut-mâna!"
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Trandafirul ca o armă la tâmpla toamnei a lui Costel Zăgan
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trandafirul ca o armă la tâmpla toamnei a utilizatorului Costel Zăgan
"trandafirul - simbol al frumusetii si sensibilitatii folosit ca scut. o imagine foarte…"
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Clepsidra cu rugăciuni a utilizatorului Costel Zăgan
"Sărut-mâna, desconspirat!"
Luni
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trandafirul ca o armă la tâmpla toamnei a utilizatorului Costel Zăgan
"Sărut-mâna: ca de obicei, intuiția feminină sesizează totul! "
Luni
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bazar emoțional a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Giorgiana, poemul tău adună, asemenea unui „bazar emoțional”, stări contradictorii…"
Duminică
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Pegás a lui Crinu Sorin Leşe
Duminică
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pegás a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"Crinu, ți-ai scos Pegasul din mitologie și l-ai adus zdravăn în contemporaneitate, direct…"
Duminică
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Carul Mare cu osia de miere a utilizatorului Alina Ilie
"Alina, poemul tău construiește o lume răsturnată, pustiită de sens, în care nașterea…"
Duminică
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Carul Mare cu osia de miere a lui Alina Ilie
Duminică
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iubir (2) a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"Aici iubirea nu mai are nevoie de depărtări și aventuri, ci se așază firesc în lucrurile fără…"
Duminică

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi – 2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine – 2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor