Nedumerire

[Herțeg Claudia (Mota)]

Cum s-au scurs oare fire de nisip

Pe veşnicia mea neînţeleasă?

Doar întrebam, nu vezi că nu mai ţip?

Nici nu-mi răspunde, astăzi nu-mi mai pasă.

Cum ţi s-a scurs din ochi pământul tot

Şi a rămas pustiu ca-ntr-o Sahară?

Să nu-mi răspunzi, am luat nisip un lot

Şi ţi-am lăsat pe tâmple sare-amară.

Cum te-am iubit? Că astăzi nu mai ştiu

Şi tu cum m-ai iubit din oră-n oră?

Ne-am dus doi orbi de mână în pustiu

Să desenăm o viață incoloră.

[Herțeg Claudia (Mota)]

Foarte profund comentariul tău Ada. Mulţumesc! Promit să se întâmple şi fotografia... Am nevoie de timp pentru asta, nu prea mă iubesc aparatele de fotografiat, ori poate e doar o părere. Mulţumesc! Îmbrăţişări!

[Herțeg Claudia (Mota)]

Mulţumesc Valeria Merca pentru popas şi pentru aprecieri.

[Ada Nemescu]

Întrebări fără răspunsuri. O retorică atât de amară!

Am eu o povestire, *Unde se duc iubirile când mor*...

Condimentată această scriere plină de patos şi trăire incandescentă - până la scrum.

Mi-ar fi plăcut să-ţi privesc ochii într-o fotografie, dar n-am eu norocul acesta...

aDa

[Valeria Merca]

Un vers de romanță bine strunit.

Am citit cu plăcere. 

[Herțeg Claudia (Mota)]

Înţeleaptă observaţie, Vasilisia, atunci pot spera să am şansa să scriu... poezie.

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Poezia înseamnă sentiment, trăire. Cele mai frumoase poezii se nasc din suferință, din durere, din singuratate, și nicidecum din fericire. Când ești fericit, nu prea ai multe de spus, ești ocupat cu fericirea ta.

[Herțeg Claudia (Mota)]

Mulţumesc, Vasilisia.  Aş vrea să reuşesc să scriu poezie, nu sentimente, dar poate se va întâmpla într-o zi când toate durerile fi-vor vindecate!

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Minunat, Dia.