Fantoma mea

[Monica Pester]

Trece-mă prin iarna lungă

Si iubește-mă s-ajungă

Două vieți. Parcă n-aș ști

Cât de scurta e iubirea.

Fur castanului și floarea,

Trandafirului savoarea,

Îmi fac ochi de belladona,

Ma strecor ca o madona

Și cu cât sunt mai aprinsă

Din creștet până-n călcâi,

Privirea ți-e tot mai stinsă

Și ți-e greu să mai rămâi.

Cere-mi luna în bucăți,

Cere-mi mii de bunătăți,

Cere-mi cerul, cere-mi viața,

Tot îți dau. Iar dimineața

De s-ar transforma în pâine,

As rupe-o cât mai e caldă

Si ți-aș da-o mâine, toată. 

Și ți-aș pune flori în geam, 

Doar pe tine sa te am.

Dar lasă-mi cărările,

Lasa-mi amintirile,

Lasă-mi-te-n brațe tot

Si rămâi înlănțuit,

Fantomatice iubit.

Monica Pester 

[Vasilisia Lazăr]

Minunat! Nu prea mă împac cu „fantomatice”, dar nici nu am găsit vreo altă variantă.

[Valeria Merca]

Un cantec - descântec / o chemare arzătoare!

Tare frumos! Felicitări!

[Monica Pester]

Nu pot gândul să mi-l lepăd 

Și de-l lepăd,  mă căiesc.

Rostul vieții mele-i searbăd

Și mi-e trist când nu iubesc.

Năluci, fantome sau îngeri

Se divid în mici tablouri

Ce-mi alungă orice temeri 

De singurătăți nebune 

Și dorințe prea comune ...

Cu aceeași prețuire

Paznic

[Herțeg Claudia (Mota)]

Ce dor de fantoma reală, ce incredibilă justificată solicitare! Frumos! Unic! În stilul inconfundabil al Monicăi Pester!

[Mihai Katin]

Din gânduri zămislind
Făptura lui se petrece pe rând
În vitralii urbane, în sunet de apă
De iubire nimic nu te scapă
Ci poate doar singurătate de ceri
Dar şi acolo spre el tot mai speri...

Cu  pretuire!