Politețea ca artă

politețea de-a fi

o lume moartă

doar pentr-o zi

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Mai trece-o zi, mai facem un popas

prin amintirile ce dau năvală,

și nici măcar cadranele de ceas

nu pot să țină-această socoteală.

Prea multe gânduri strânse la un loc

ne bântuie cu ploi de neuitare…

când am văzut zidurile mi s-a părut

că vor mai rămâne

o mie de ani

nu credeam că vom putea face rău

poporului de aici

dedic acest imn învățat de la preoții beți

în nopțile friguroase

ni se lungesc oasele

lupii cântă prin horn

moartea strănută aproape iar

vocea iubitei îmi sparge timpanul

unii dintre noi nu se vor întoarce

pe punte

șobolani

le place să bea să ucidă

la fel…

Pe fruntea-i senină,

un arc de lumină

pândește zenitul.

căci el, Eremitul

ce poartă o cruce

pe umeri și-o duce.

în vis singuratic,

în ochi enigmatic.

Cu părul ca neaua

și-n mână cu steaua

de trist-amintire

fostu‐sa iubire,

Pe râul din vale

poveștile sale

plutesc istovite,…

Șuieră vântu' la lună,

Umbre se joacă-n lumini,

Ca-ntr-o scenetă nocturnă,

Flori se dezbracă de spini.



Doarme sărutul pe buze,

La o distanță de-un gând,

Ca-ntr-o ivire de muze,

Stăm cu metafore-n rând.



Vezi? Orice nor e-o furtună - 

Pericol de ploi și scântei,

Ca-ntr-o iubire nebună,

Ochii se-neacă-ntre ei.



Încă o taină mai spune-mi,

Aruncă-mi priviri să-nțeleg,

Ca-ntr-o bătaie de…

Minte-mă că nu-ți sunt dragă,

Că nu mai simți nimic,

Sentimentul de a fi întreagă

S-a dus... în dans mimic.

Ce să-ți spun?

Te-au îngropat propriile păcate,

Egoul te-a ucis,

Din inimă, bucăți uscate

Le-am strâns în cufăr, lacătu-i închis.

Ți-aș arăta,

Dar n-ai timp să-mi urmărești privirea,

Buze negre, palme reci,

Unde-ți este strălucirea?

Prin vise uiți să treci...

Așa că

Minte-mă că nu-ți sunt…

Sărutul din piatra veșniciei s-a trezit

Și în Lumina Vieții s-a adeverit.

Iubirea și-a deschis aripile preasfinte,

Rupând lațul strâmt din legăminte.

S-a înălțat Sărutul spre constelații

Scoțând din Neiubire toți condamnații.

Din ținuturi curcubee Iubire a desprins

Și a îmbrăcat în culoare întregul Necuprins.

Iubirea și Lumina ce au fost unite-n piatră

S-au înălțat în taină din muritoarea vatră

Și au urcat…

SONET CXIII

Plânge o vioară, Cerul se deschide

Clipele uitate împletesc lumină

Îngerul coboară, stelele suspină

În acorduri tandre, calde și timide.

Ritmul definește curgerea divină

Iar tăcerea, parcă, singură divide

Armonia-n gânduri, note sferoide

Fredonând albastru-n cânt de violină.

Timpul n-are margini în secunda mută

Răsăritul naște orizonturi clare

Fără de apusuri, viața…

                                              gerul cel zurliu

                                                   pune în zori

                                                        în fereşti

                                                       gheaţa-n

                                                               flori

                                       …

Ne amăgim cu mere dulci

Nu știm dacă sunt modificate genetic

Sau nu ne pasă, sau nu înțelegem

Și nu ne spune nimeni prețul lor real

E dulce gustul, cel mai bun

dar plata o vezi când înțelegi poate

toți anii pierduți

Cum a fost mărul cel dintâi

nu ne vede nimeni că-l savurăm

am râvnit la el, că n-aveam voie,

n-aveam bani de măr dulce

râvnim la tot ce ne înconjoară

vrem să avem

Cel mai dulce măr, cea mai…

Din lirica soțului meu, scriitorul Ion Lazãr da Coza, o poezie de un dramatism și o frumusețe aparte, premonitorie aș putea spune, și care apare în volumul postum „Ieșirea din labirint”, volum îngrijit…

Se lasă-nserarea, iar focul din vatră

pictează cu umbre povești pe tavan,

rafale de vânt rătăcesc prin polatră

cu caii-nhămați la un mitic rădvan.

I-aud cum nechează la ușa-ncuiată,

bătând din copite în pragul de lemn,…

                                                           de Dragobete

                                                          plini de văpăi

                                                            îmi zâmbesc

                                                                          ochii

                                                                              tăi

                                     …

Îmi sună-n pieptul dezgolit

Oceane fremătânde,

Nu-mi arde încă de murit,

Simțirile-s flămânde.

E mult de când un jurământ

Ne-a dat speranțe-n noi

Să îl ascund într-un mormânt,

Să nu mai fiu cu voi ?

Să pierd o zi, o oră, doar,…

lunca abia înverzise

și printre pomii tineri

o căruță cu doi cai

poștalion se făcea

în fugă pierzându-se apoi spre apus

.

iarba crescuse tăcută

și apa doar până la glezne

peste nisipul încremenit

.

dar salcia înflorise din nou

portal și ascunzătoare

trunchiul ei scorburos

încă trăia

.

atât de limpede totul

când am început să alerg

Unde-i îngerul de pază

România mea pierdută

nimeni nu te luminează

tu de-a pururi în derută

România mea pierdută

de stânga și de dreapta

parcă nu mai ești pe rută

ce prăpăstii îți țin…

Suntem copiii ploii scurgându-se-n rigole;

Și iarba umilinței ne crește printre dinți;

Ni-i gândul rătăcirea sub matele cupole;

Dorința libertății și rugile fierbinți

nu-s pentru noi făcute, cum pentru păsări nu e…

În vremea păcii, mă întorc cu armele cuvântului

să însoțesc dansul pașilor ce îmi târăsc amintirile în beznă.

Vocile mă urmăresc încă în arhipelagul umbrelor,

deși leg și dezleg vorbe surprinzător de vechi în locuri sfinte, 

depărtate, de unde respir adânc chemarea ploilor.

Voi pleca, da, voi pleca în celălalt capăt al eternității, 

acolo unde nu există lacrimi, acolo unde mă cheamă 

mandolinele trezite.

Cobor și urc cu gleznele…

Desculțe tălpi, pe nisip, răbdătoare,

așteaptă tăcute, pierdute vapoare.

Din ceață răsar, se apropie, pier,

pânze uitate pe un val efemer.

Urme rămân, dar spuma le spală,

tăcerea le-nghite, uitarea le-nșală.

În soare și-n noapte, doar vântul mai știe

speranțe pierdute pe o plajă pustie.

Și timpul apune sub pașii…

când umbrele se întorc, mai întâi, ascultă corbii, 

fluturii să atragă lumina își schimbă culoarea,

                                                                       se-ntunecă 

ca o mireasă părăsită, pădurea ce-mbracă-n ceață, 

nemișcată,…