Plânge o vioară ...

[BOTICI GABRIELA]

SONET CXIII

Plânge o vioară, Cerul se deschide

Clipele uitate împletesc lumină

Îngerul coboară, stelele suspină

În acorduri tandre, calde și timide.

 

Ritmul definește curgerea divină

Iar tăcerea, parcă, singură divide

Armonia-n gânduri, note sferoide

Fredonând albastru-n cânt de violină.

 

Timpul n-are margini în secunda mută

Răsăritul naște orizonturi clare

Fără de apusuri, viața împrumută,

 

Din trecut, neantul. Mă revărs în mare

Și plutesc în mine lumea cea trecută

Și cea care vine, toate vor să zboare.

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc. Weekend fain!

[Chris]

frumos! mi s-a parut interesanta aceasta imagine:

Armonia-n gânduri, note sferoide

[BOTICI GABRIELA]

Mulțumesc frumos pentru sfaturi. Remediez imediat.

[Vasilisia Lazăr]

„Dacă nu ştii cum plânge o vioară, n-ai să afli niciodată cum cantă o inimă.” spunea preotul Vasile Sevastre Ghican.

Frumos, Gabriela!

Cred că la final trebuie punct. Și încă ceva de ținut minte: dacă titlul se repetă total sau parțial în primul vers al poeziei, după titlu se pun puncte de suspensie. E o regulă!

[bolache alexandru]

Semn de plăcută lectură.

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos. O zi cu soare-n toate!

[Grig Salvan]

O muzică e-n toate, spunea filosoful antic, viori și flaute fermecate se ascund în toate ale lumii, din viori nasc flori și se desfac lumini, note ca sfere diafane zboară în văzduh, iar pe toate sufletul le cuprinde în sine și numai el le poate contempla. Un sonet bine scris ca de obicei, cu armonii și incantații magice.

[Mihaela Popa]

frumos!

[BOTICI GABRIELA]

Mulțumesc frumos.

[petrut dan]

Am citit cu interes, drag!