Cum să-ți cunosc eu, zilele femeie

Când  totul se acoperă de praf,

Din ce erai, sculptura unei  zee

Rămas-ai margine de paragraf.

Ridică-te, ia-ți soclul de regină

Tu nu ești generată din neant.

Cu pace-n ochi, o oază de lumină

Și germen vieții îi aduci constant

Născând, vii cu poveștile în lume,

Iar ăsta-i  edificiul tău suprem

Ești echilibrul, scrisă în volume

Legate-n piele sa nu…

Simt încă mierea buzei tale, 

Un pic de dulce-n colțul gurii.

Un rapt în formă de petale

Furate doar în noaptea murii.

Și tot îmi port pe frunte crima

De-a nu-ți răspunde la scrisori

Înțelesesem chiar din prima

Mesajul aspru ce-mi strecori

De-ar trece iadul tot, prin mine,

De șapte ori am să mă-nchin,

Când vorbele  devin  străine

Eu văd doar joc de arlechin.

A fost ce-a fost,…

Plutesc ușor, cu, stelele  sub mine.

În zbor șoptit, mi-e teamă că strivesc

Lumina ce abia într-un fir mă ține 

Pe rug de taină, ca să-mi amintesc.

Sunt rătăcită, luntre peste valuri

Plecate să loveasca-n piatra  dură,

Cu crestele conduse către maluri

De vânt dibaci risipitor de ură.

Pare furtună, jos, sub talpa mea,

M-agăț de ultima silabă de pe  Lună

Vin rubiniu în cani de lut aș bea,

Să mă…

E timpul să cuceresc spațiile,

misterioasele necunoscute.

E timpul să călăresc

vântul de Miazăzi,

în căutarea unui nou Sine.

Nu mi-a fost teamă

când Vâlva pădurilor

mi-a dat amenințător târcoale, 

nici când tornada roșie 

 mi-a pustiit  grădina cu safire.

Am primit torentul ploilor

într-un loc slab apărat

de vulturii mei golași.

Unde să plec?

De ce să plec?

Astăzi e ziua…

Știu să mângâi argila

până devine mătase.

Să-i macin fibra grunjoasă

și s-o înmoi în lacrimi.

Vasele mele toate plâng.

Când Luna își strecoară

prima rază să desfacă bezna,

ulcelele și oalele își prind mîinile,

horesc bucuria întâlnirii 

cu raiul conștiinței trezite,

cu raiul neadormirilor

și  al luminii veșnice.

Iar când sufletul meu va înceta

să se mai adape din

taina creuzetului, voi…

Știu.

A venit momentul ca circuitele să-mi ardă

la capacitatea lor genică.

De ce n-or fi făcut-o până acum?

Le-a fost teamă să nu-și consume telomerii

Trăiesc greșit în fibrilația zilelor de ieri,

așteptînd ziua de mâine să devină caducă.

Știu.

Iubirile mele s-au transformat

în fluturi albi și s-au disipat

într-un Univers hulpav,

care mi le-a luat fără

să-mi dea nimic în schimb.

Iar eu…

Sunt născută-n toiul iernii

Și tot iarna vreau să plec,

Să îmi iau ofranda verii,

Cu zorile să mă-ntrec.

Mă întreb câteodată

Focul, când va fi să-l sting

Și îmi vine-așa, deodată,

Stelele să le ating.

Și de colțurile Lunii

Să m-agăț încetișor,

Să am iar semnul minunii

De-a purta în suflet dor.

Du-te, mamă, și mă naște

Înc-o dată și-nc-o dată

Și, când vine Sfântul…

Mă duc și mă întorc pe o pagină goală.

Pândesc orice fir de gând

ce-mi intră în scenă.

Caii mei sălbatici s-au dus în slava cerului

să-și umple burțile cu jar stelar.

Am rămas iar singură,

pe un pământ, acum neroditor,

într-o plasă de cuvinte goale,

fără noimă, pe care le rostesc mecanic.

Bună ziua, doamnă!

Bună ziua, domnule!

Ce mai faceți? 

Eu nu fac nimic, aștept.

Miracolul Euterpei…

E luna-apusă-n ultimul pătrar

pe colțul de eter monocromatic,

Din efigia lui de mare star,

Îi tot surâde-un Venus enigmatic.

Nu e Pământul un rebel proscris,

Nu i se va mișca nici o maree,

Însă în stilul geological admis,

va fi atunci o importanta cheie.

Se vor trezi din Somnul Rațiunii

monștrii ce trec, izbindu-se-n atac

și nu vor pregeta s-asmută câinii

pe valurile-mulțimilor ce…

Deși sunt un maestru al faliilor dure,

arunc încet o urnă în care am tot ars

sentințe, amânări din colțurile-obscure

ale bietului suflet momit la un popas.

Au tot trecut lăsându-și amprenta spre citire,

în drumul străbătut prin ploi de nechemări

și mi-au redus ființa până la amorțire

tot numărând sub pernă atâtea nerăbdări.

Când totuși le-am trecut  prin malaxorul minții

hulpav le mesteca, cu foame…

Singurătatea este

tristețea cercului căruia

nu i s-a calculat suprafața.

Singurătatea este

cearcănul zilei ce se stinge,

cochilia părăsită

în nisipul 

sfârșitului de vară.

Singurătatea, 

amiază toridă, în care

trăiești împotriva voinței tale,

dar și esența  crucii 

din pieptul nostru.

Singurătatea este 

ziua de naștere a…

Trec din poveste în poveste cu saltul

puiului de cerb nou născut.

Sar peste pietre, peste ape, cascadele mă adoră.

Cântec de leagăn îmi vibrează timpanul,

în cadența bătăii de toacă în lemn vechi.

Vreau să mă iert și să-ntorc obrazul,

să-mi gust căderile și să le șterg din amintiri.

Mă lepăd fir cu fir de vini imaginare,

știu, cele reale pândesc locul lăsat liber.

În lupta asta, cu planurile ei suprapuse,

totul se…

Din strunele ierbii mâncate de rouă,

Îmi fac coliere, cercei de o zi

Îmi fac și brățări pe mâinile două,

Și stau și cu luna la sfat, doar să vii.

În lung de pământ, te-ai dus astă vară,

Pământul înghite, nu știe nici el,

Că visele dor și nu-i prima oară,

Când sufletul singur devine rebel.

Mențin echilibrul și caut copacul,

Acela puternic, ce nu-i efemer

Și viața mea trece, cu ziua și…

Neînfrânte coloane mai stau singular,

În lumină stinsă, ușor resemnată,

Mă preling alene pe un drum stelar

Și îmi număr anii, viața-mi refuzată.

Strânge-mă la piept, Timpule hoinar,

Fugim împreună în păduri de brad,

Adu-mi oxigenul, vreau să respir rar

Lungi cuvinte oarbe-n plasa mea de jad.

Vin stihii din ceruri și aduc cenușă,

Cum se umple iarba arsă de pojar,

Acoperă-mi viața, închide-mi o…

Mânjii bolții se scutură

în clarul dimineților de vineri.

Așează sub copitele lor tinere, Raiul,

așa cum a fost el de la început.

Mânjii, cu misiunea lor sacră . . . 

Grupează oști de stele

în jurul altarului divin,

le picură mir pe pleoape

să le limpezească vederea,

le insuflă magia viului etern

să-și urmeze infinitul.

Numai așa are omenirea șanse 

să se trezească 

și s-o ia de la…

Îmi ies din trup acum, a câta oară ?

S-ajung la cel care m-a definit,

La îngerul meu alb cu chipul însorit,

Ce a vibrat în mine întâia oară 

Plutesc legată de cordonul de argint

Mă las în voia unei stări divine,

Spre-o destinație ce n-o dezmint

Prin spirit doar, să te ating pe tine.

Zbor început în straturi de cuvinte,

Încălecate între înțeles și ritm

Spun - dor- însă e prea cuminte

 - Iubire…

Își cere sângele dreptul,

bate la poarta inimii.

Își cere inima dreptul,

bate la poarta Conștiinței.

Își cere Conștiința dreptul,

bate la poarta sufletului.

Sufletul, la a cui…

Sunt pasărea de foc a Ecuatorului.

Felia aceea care taie pământul

fix în două.

Îl taie și-l amestecă uneori,

când se supără polii.

Zborul meu se identifică

cu inima Terrei,

de multe ori bat sincron.

Când vijelios și trebuie să fug

din calea cutremurelor,

când lent, ca o ploaie sfințită

ce înmoaie rădăcinile.

Îmi amintesc ghețurile

pornite în avalanșă,

când ecoul smuls din…

Cu scâncetul copilului din burtă

m-a înnobilat viața 

în mersul ei nepăsător,  ziceam.

Cu forfota simțirilor adânci,

am răspuns eu,

luând totul în serios.

De ce să stric zilele…

Se-nchid în tăcere supape de timp

E modul în care purcedem în noi,

Stindardul purtat  de mult în Olimp

Se-nclină spre zorile cele mai noi.

Nu facem parte din lumea de ieri,

Dar am fost, în trecut,…