Femeie

[Monica Pester]

Cum să-ți descriu mâinele, femeie

Când  totul se acoperă de praf,

Din ce erai, sculptura unei  zee

Rămas-ai margine de paragraf.

Ridică-te, ia-ți soclul de regină

Tu nu ești generată din neant.

Cu pace-n ochi, o oază de lumină

Și germen vieții îi aduci constant

Născând, vii cu poveștile în lume,

Iar ăsta-i  edificiul tău suprem

Ești echilibrul, scrisă în volume

Legate-n piele sa nu dispărem. 

Pasare albastra cu chip de femeie,

Cu tine lumea iar se întregește,

Deschizi universul cu o scânteie

Zalog rămâi când Cerul ne iubește

.

[petrut dan]

Mi ai adus aminte de versurile '' dă-mi mâinile să le sărut, dă-mi mâinile-amândouă...'' sunt ale unui cântec deci nu ne apucăm să cârcotim că nu-s mai mult decât două)))așadar un text care te trimite și te ajută la anumite conexiuni fie ele și muzicale sau cu atât mai mult înseamnă că și-a atins scopul, deci îmi place, cu drag!

  

[bolache alexandru]

Uneori e nevoie de un restart. O renaștere pentru e reveni acolo unde este locul. O poezie despre necesitatea femeii de a redeveni rădăcina unei matrice existențiale...

[Grig Salvan]

Dincolo de unele ieșiri din ritm la ultima strofă, poemul e bine construit și ideatica bine exprimată. Îmi plac mult primele două strofe (chiar dacă și aici primul vers iese puțin din ritm prin modul cum cade accentul).

[Vasilisia Lazăr]

Tocmai că poezia aceasta (și nu cea pe care ai șters-0) ai adus-o în față. Data postării e 12 martie, iar comentariile sunt de două zile. Am impresia că ne cam jucăm cu postările, Monica. Ai șters-o pe cea care era postată corect și ai adus-o pe asta în față. Pentru fiecare autor, postarea lui e importantă, de aceea vreau să se păstreze exact data și ora postării. Altădată nu mai fac nicio observație, postarea care va fi adusă în față va fi ștearsă definitiv. E ultimul meu cuvânt.

[Vasilisia Lazăr]

Monica, cred că ai adus acest poem în față. Mai mult decât atât ai două postate în aceeași zi, pe 12 martie, ceea ce Regulamentul nu permite. Știu că ultima ta poezie era cea dinaintea acesteia, de unde a apărut aceasta în față, mai ales că ai comentarii făcute înainte de postarea ei?

[Vasilisia Lazăr]

Eu nu simt rupere decât la primul vers și la penultimul, și nu ca număr de silabe, ci ca mod în care cad accentele. Acolo trebuie neapărat umblat. Restul e în regulă.

[chindea maria elena]

Bună odă adresată femeii, Monica! Da stai liniștită, e o simplă iluzie că ea este doar un paragraf! Le fură fața din umbră bărbaților vânzându-le iluzia puterii! :) Sunt maestre la jocul de-a tras preșu! :)

[Amanda Spulber]

Monica, poezia mi se pare frumoasă, dar îmi permit câteva sugestii pentru măsură și ritm.

Cum va fi viitorul tău, femeie,
Când totul se acoperă de praf?
Din cum erai, divină epopee,
Rămas-ai margine de paragraf.

Sau

Cum va fi viitorul tău, crăiasă,
Când totul se acoperă de praf?
Din cum erai, statuie luminoasă,
Rămas-ai margine de paragraf.

Iar la penultimul vers, cred că o inversiune ar îmbunătăți ritmul
Ca o divină rădăcină-a noastră...

Apreciez celebrarea femeii în acest început de primăvară.

[Mihai Katin]

Vino, femeie, pasăre albastră,

Cu tine lumea iar se întregește,

Și ca rădăcină divină a noastră

Zălog vei fi că Cerul ne iubește...

femeia  este  o   pasare  si   poate mai   mult, are  esenta  zborului  celest, are  in  fragilitatea   fiintei   puterea   de  a  strabate   oceanele  lumii   sub  toate  furtunile care   doboara  tot  in  jur, doar  ea  va  aparea  acolo   unde   pana   si  speranta  pare ca  a murit...

cu   admiratie!

[Monica Pester]

Mulțumesc frumos, Lisia.

Am receptat și am revenit pe text.

Ești o comoară  !