Dor

[Monica Pester]

Din strunele ierbii mâncate de rouă,

Îmi fac coliere, cercei de o zi

Îmi fac și brățări pe mâinile două,

Și stau și cu luna la sfat, doar să vii.

 

În lung de pământ, te-ai dus astă vară,

Pământul înghite, nu știe nici el,

Că visele dor și nu-i prima oară,

Când sufletul singur devine rebel.

 

Mențin echilibrul și caut copacul,

Acela puternic, ce nu-i efemer

Și viața mea trece, cu ziua și veacul

Fugind spre lumină, ca spre mister.

 

Pe tine te-aștept într-o casă curată,

Într-un loc de zăbavă, tu să-mi fii dar,

Întorsul din moarte-ntr-un timp ce-mi arată,

Că nu-s toate tulburi, așa cum par.

 

Există iubire de aur, de piatră,

De-argint, orice stâncă și apă de-ar fi

Că-n tot Universul, ca dintr-o vatră,

Aș cere minunea să fim, să mai fii.

[Mihaela Popa]

mă bucură să văd creșterea ta ca poet, Monica, frumos, mi-a plăcut tare!

[bolache alexandru]

Echilibrul adus de iubire în universul vatră. Nimic mai frumos ca faptul că încă mai suntem! Ai dreptate! E o minune!

[chindea maria elena]

Monica, eu nu scriu vers clasic și regulile lui nu prea sunt pe radarul meu, dar când citesc poezii recit mental și simt poticnirile de ritm, deci „Că nu-s toate tulburi, așa cum par”, ar necesita oarecare modificări. „ Mențin echilibrul și caut copacul” - apreciez căutătorii, însă clar am găsit deja  ceea ce enunțăm ca obiectiv al căutării, chiar de nu în totalitate. Și cam toți suntem roade în copacul cunoașterii, unele mai coapte, altele abia pârguite!

Și poți locui minunea de-a fi doar la alegerea ta, cât, cum investești!

[Monica Pester]

Doamne, fată draga, ce s-a întâmplat  ?? Eu de-abia îți aștept commenturile ! Le sorb și le mistui pe moment. Știu și în ce stare ești când scrii, îți apreciez sinceritatea enorm. Înseamnă că nu am reușit sa te fac sa ma çunosti, chiar și după discuțiile din privat, dacă ai o asemenea părere despre mine . Tu ești mentorul principal al cenaclului. Nu prin funcție ci prin capacitatea de a cântări exact valoareaunui poem . Și ðe a-l înțelege. Apreciez din suflet deschis pe absolut toți careposteaza aici , cu commenturi sau fără. Tu ești prima în top. 

Dacă din greseala nu ti-am menționat numele , ar fi poate o omiterea din cauza oboselii. Te apreciez iată, și acum, când ma cerți! Dar nu am vina , zău!

[Vasilisia Lazăr]

Monica, dacă ale mele comentarii sunt atât de descurajatoare, pot foarte bine renunța la ele. Nu e prima dată când văd că eviți să-mi răspunzi. No problem. E mai simplu pentru mine. Și așa va fi cu toți cei care procedează astfel. Din păcate, eu nu pot lăuda cu tot sufletul când văd că există și niște minusuri. Așa-s eu, mai reținută, dar întotdeauna cu intenția bună de a ajuta omul cu adevărat.

[Monica Pester]

Nu știu sincer, cui să mulțumesc mai intăi, dar commenturile d-voastră, d-le Grig îmi dau o neașteptată încredere în mine.

Pentru asta, vă mulțumesc nespus  !

[Grig Salvan]

Frumos, de la un capăt la altul. O așteptare fără sfârșit, un vis al unei reîntoarceri miraculoase, iar finalul e sublim prin ideea și rugămintea de a mai fi, „aș cere minunea să fim, să mai fii”,  de a renaște din „vatra” Universului de unde toate ies și unde toate se întorc. Poate că la versul ultim din penultima strofă aș adăuga un „a” în față la „par”, pentru o mai bună cadență ritmică, respectiv „Că nu-s toate tulburi, așa cum apar”.

[Vasilisia Lazăr]

Un dor de neostoit, dar trebuie menținut echilibrul, altă cale nu e. Frumos, răvășitor, dureros.

Ar mai fi câteva mici scăpări de ritm pe la ultimele două strofe. 

Am citit cu drag!

[petrut dan]

Am făcut acele infime modificări pentru că mi-a plăcut poemul și pentru că așa am simțit, cu drag!

[Monica Pester]

Desigur, makes more sense!

Să purcedem, dară!

Poet mă fac cu astfel de maeștri!

Să-mi trăiți!