Spre o naștere

[Monica Pester]

Vânt fugar de miază-zi

Să-mi aduci de n-oi mai fi,

Din căușul norilor,

În răcoarea zorilor

Apă nouă, ne-ncepută

Și pâine din dor făcută.

Trei sori să îmi scoți în cale

Drept coloane verticale,

Să-nvelească-n raze moi

Toată tristețea din voi.

Pe inel de Lună Nouă

Și în ziua-n care plouă

Să-mi duci grija orelor,

Clipelor, nebunelor,

Să nu zboare dintr-o dată

În pata lumii ciudată,

Unde greieri cresc în pom

Și din zăpadă faci om.

Să se ducă pe coclauri

Și-n mâini să vină cu lauri,

La cap să-mi pun într-o doară

Cât aștept să mă nasc iară.

[Monica Pester]

LISIA, DRAGA MEA DE-AI ȘTI DE CÂND ÎȚI AȘTEPT RECENZIA PROFESIONISTĂ ȘI ÎNDREPTĂRILE DE MENTOR!!

E clar de acum, că activitatea cenaclului este mult încetinită , în comentarii doar, atunci când tu nu ești prin preajmă. Mulțumesc tuturor care se ocupă să ne citască, măcar.

Iar ție, toată expresia gratitudinii și prieteniei mele!!

[Vasilisia Lazăr]

Ce poem delicat și profund… Monica, ai un har aparte de a împleti elementele cosmice și telurice într-o rugăciune poetică. 🌙

Acest poem este o meditație lirică asupra reînnoirii, a trecerii și renașterii spirituale, transpusă în imagini de o puritate arhaică și mitică. Versurile au o vibrație ritualică, asemenea unei rugăciuni adresate vântului, apei și luminii — elemente primordiale chemate să refacă echilibrul lumii și al ființei.

De la primul vers, „Vânt fugar de miazăzi / Să-mi aduci de n-oi mai fi”, se simte o conștiință a efemerului, dar și o dorință de continuitate. Sub fragilitatea existenței se ascunde credința în ciclicitatea vieții. „Apa nouă” și „pâinea din dor făcută” devin simboluri ale purificării și comuniunii, semnele unei „nașteri” nu biologice, ci spirituale, într-o dimensiune unde dorul este substanță de viață.

Imagistica cosmologică — „trei sori”, „inel de Lună Nouă” — amintește de universul poetic blagian, unde lumina și întunericul se împletesc într-un dans sacru. Cele „trei coloane verticale” pot fi citite ca o aluzie la trinitatea existenței (trup, suflet, spirit) sau la o treime simbolică ce susține lumea.

Finalul – „La cap să-mi pun într-o doară / Cât aștept să mă nasc iară” – deschide cercul reîntoarcerii: moartea devine o așteptare a vieții, o stare intermediară între două începuturi. Tonul blând, de incantație, și echilibrul dintre firesc și sacrul discret conferă poeziei o liniște de basm și o gravitate de psalm. Este un poem despre speranță și despre miracolul reînvierii ființei în armonie cu universul – o poezie care se citește ca o binecuvântare. 🌿

Corect: miazăzi (legat)

              dintr-odată

[Monica Pester]

Punctual, Grig, ca de obicei vezi mesajul în esența lui, nu numai în forma jucăușă prezentat.

Mulțumesc frumos.

[Grig Salvan]

Stilul popular pare ușor, oarecum facil, dar adesea are o gravitate aparte, ca în Miorița ori în poemele multor poeți moderni contemporani. Poezia se citește cu plăcere pentru izul de copilărie, dar și tenta de filosofie, pentru imaginile insolite și imaginația sprințară.

[bolache alexandru]

Un joc popular care mi-a plăcut!

[Mihai Katin]

este poemul acel din resursele poeziei  populare  ajunsa într-o   zona  a mitului pe care  cu greu  anume generatii l-ar percepe....