Se-nchid în tăcere supape de timp

E modul în care purcedem în noi,

Stindardul purtat  de mult în Olimp

Se-nclină spre zorile cele mai noi.

Nu facem parte din lumea de ieri,

Dar am fost, în trecut, viitorul

Acum ne surprindem cu tăceri,

Iar în prezent  avem motorul.

Și nu  suntem nici trunchi costeliv

Chiar socotind anii, inele

Pe drumuri de mijloc, la infinitiv, 

Ne-ntrebăm  ce vom face cu ele.

Unde duc sau  unde sfârșesc,

Întrebările sunt retorice toate.

Prezentul e calea prin care sosesc

Către noi, recunoasteri constante.

Ĺumina, știința, decizia dreapta,

Intelepciunea, e-a vârstelor pure.

E gândul ce pe noi ne așteaptă

Sa renunțăm la frici, să ne fure.

Suntem copaci care nu vor sa cadă

La prima tornadă adusă de vânt 

Avem cunoștințe, le dăm în cascadă.

Noi suntem încă stăpâni pe cuvânt.

Și dacă vreodată ne mătură ploi

Sau ne răscolesc ascunse dureri

Știm și argintul să-l scoatem din noi

Și să trăim din nou, primăveri.  

Vizualizări: 111

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Ianuarie 19, 2024 la 8:59pm

îmi place ideea

are scăpări de ritm, se mai poate lucra la ea, zic și eu

Comentariu publicat de Monica Pester pe Ianuarie 17, 2024 la 6:03pm

E absolut încântător când primesc atâtea aprecieri și înțelegere a celor ce vreau să transmit.

Fiind în imposibilitate fîzică de a răspunde mai amplu, nu făc decât să vă mulțumesc anticipat, din inimă 

Lisia, Gerra, Poete, d-le Katin  !

Comentariu publicat de Mihai Katin pe Ianuarie 17, 2024 la 5:32pm

Se-nchid în tăcere supape de timp

E modul în care purcedem în noi,

Prezentul e calea prin care sosesc

Către noi, recunoasteri constante.

Avem cunoștințe, le dăm în cascadă.

Noi suntem încă stăpâni pe cuvânt.

Știm și argintul să-l scoatem din noi

Și să trăim din nou, primăveri.  am  ales  aceste  citate  ca pe niste ganduri   care cred  ca  uneori  va  soptesc in singuratate a geometrica a  spatiului   de creatie...

cu   multa  pretuire!

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Ianuarie 17, 2024 la 10:32am

Da, timpul circular nu cel liniar care e o simplă convenție! Și dacă nu uităm (ceea ce se-ntâmplă de prea multe ori) că întotdeauna cărțile sunt la noi, că întotdeauna există o cale de reconstruire interioară! Noi, cei dintotdeauna și mereu alții!

Comentariu publicat de Monica Pester pe Ianuarie 17, 2024 la 9:30am

Ma adaptez. Sunt nevoita

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Ianuarie 17, 2024 la 9:28am

Da, e greu de pe telefon. Eu nu pot lucra. Cel mult mă uit sau scriu un comentariu, dar mai mult nu fac. Asta doar dacă nu sunt acasă. Nu aș putea scrie niciodată poezie pe telefon. 

Comentariu publicat de Monica Pester pe Ianuarie 17, 2024 la 5:02am

Scriu în general de pe telefon.

E greu de lucrat . . . 

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Ianuarie 17, 2024 la 3:34am

Chiar nu înțeleg cum reușești să ștergi comentariile. Eu, în 12 ani de când e site-ul, nu cred că am șters din greșeală niciun comentariu. :)

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Ianuarie 17, 2024 la 2:46am

Ultima strofă e frumoasă și plină de miez. Am simțit și eu o stare de spirit mai bună. 

Și totuși sunt multe aritmii. Am mai spus-o, nu doar numărul silabelor dintr-un vers dau ritmul, ci și modul în care cade accentul.

Cu drag!

Comentariu publicat de Monica Pester pe Ianuarie 17, 2024 la 12:54am

Poete, iertare  ! Ți-am șters commentul din greșeală. 

Și mă bucurasem așa mult  !

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Călător în timp 2 a utilizatorului Dulmin Aurel
"Am inteles ca prima parte este o amintire, iar in a doua personajul se prabuseste si isi contempla…"
cu 1 oră în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Călător în timp 2 a lui Dulmin Aurel
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Rugă pentru lumină a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru lumină a utilizatorului Monica Pester
"Suntem frunze în vânt. „Fiecare frunză ne spune o poveste. Povestea luptei sale.…"
cu 9 ore în urmă
Lui Cornaciu Nicoleta Ramona i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Eseu a utilizatorului Popa Ștefan în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Răspunsurile mele I        1) Oamenii se războiesc între ei, Oamenii…"
cu 12 ore în urmă
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Totul se contabilizează sau Doamne Doamne are planul Lui - Interviu cu doamna Iosefina Schirger

Ion Nălbitoru: Distinsă doamnă Iosefina Schirger, sunteți la origini vâlceancă, din Drăgășani. Ce…Vezi mai mult
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Rugă pentru lumină a lui Monica Pester
cu 23 ore în urmă
Popa Ștefan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Eseu a utilizatorului Popa Ștefan în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Gânditorul creștin Petre Țuțea dă o definiție a omului: „omul este o persoană…"
ieri
Ioniţă Gabriela a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cine a inventat frățiorii? a utilizatorului Ioniţă Gabriela
"Multumesc de vizita, Chris! Da, face parte dintr.un sir de povestiri pt copii"
ieri
Postare de log efectuată de Monica Pester

Rugă pentru lumină

Suflete, umbli năuc,Prins în frunzele de nuc,Te văd, nu te pot atinge,De când mie îmi tot…Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Poezia ca armă a iubirii a lui Costel Zăgan
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poezia ca armă a iubirii a utilizatorului Costel Zăgan
"Vă mulțumesc: Sărut-mâna, Poezie!"
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numai cu tine a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Vă mulţumesc pentru apreciere şi pentru observaţiile pertinente!"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA zi de februar’ a utilizatorului Stanescu Valentin
"Nicoleta Ramona, iată gândurile din nou la taifas într-o dimineaţă de duminică. Este o…"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA zi de februar’ a utilizatorului Stanescu Valentin
"Doamnă Vasilisia comentariul Dumneavoastra aduce plusvaloarea Valentei ducând-o dincolo de…"
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog timpul doarme a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"Doamna Vasilisia, mulțumesc pentru tot ceea  ce faceți.   Răbdarea cu care ne citiți…"
ieri
Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Eseu a utilizatorului Popa Ștefan în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Stimate Domnule Popa Ștefan,        De ce Oamenii se războiesc între ei?…"
ieri
Dulmin Aurel a postat o discuţie

interferențe 3

      - Hai să ocolim. Nu avem cum să ieșim pe aici. Au venit cei de la Asistența socială, îi spun…Vezi mai mult
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog timpul doarme a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"Asa este domnule Stănescu, un corp trecător care visează! Mulțumesc."
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor