Sâmbătă morţii se îngroapă
în picioare
de-a lungul luminii
ce le sprijină sărutul
cu mâinile adunate
într-o îmbrăţişare a clipei
ce i-a găsit nepregătiţi
să înghită surâsul ultimei ore
ei sunt cei care preiau
incertitudinile lumii
să le schimbe pe lacrimile mamelor
ce au înţărcat
pruncii în focul nopţii

Mă doare mai mult seara, când nori spre-a amurgi nu-s,

Ci-albastrul pur al nopții, steaua amar de castă,

Arțarului îi țese vis greu, c-ar fi Longinus,

Ce Te-a împuns pe cruce cu sulița în coastă.

Nu ar fi fost mai sigur, de-a morții îndoială,

În inimă - străpunsul,…

Suntem alpiniști rătăciți pe un munte de fier,

Eu bob de credință, tu croitorul de ger,

Arunci săbii cochete lângă fronturi de maci,

Câte ierni le-ai fost mană și câți vulturi săraci

Le-au plimbat peste vreme cu lumina în gheare,…

 ca în mormântul unui faraon

amfore inele brăţări

şi

dinţii dușmanului învins în ultima bătălie



e nevoie de o fântână

/fiecare să-şi spele oasele

de-atâta trecut prin acele de siguranţă ale istoriei/

cu o singură ciutură prinsă de cumpănă

pentru cerb şi pentru vânător

când se-apleacă

să le cadă inima în aceeaşi picătură de apă



e nevoie de războaie suveici fire negre

pentru miresele vândute taţilor…

din țara mea cu mii de mănăstiri aș bea

lumini într-o cascadă lin

cozi de păun mi-ar defila-n delir

să scriu istorii pe cămăși de in

sau strânsă-n vesta cu brodate flori

să mai miros un trandafir când beau

de la Ohrid un roșu vin

mi-aș încălța opincile din piele în două cozi să -mi fie

părul împletit cu-o roză ascunsă -n pletele rebele

spre plaiul asprei Macedonii sa urc ca Macedon spre Pind

aș respira din mândră țara mea un Soare…

trupul în care exiști!
Târându-se prin amintiri
cu viața ca o locomotivă
condusă de zădărnicie,
mi-a transformat sufletul
în gară prin pustiul căreia trece
huruitul unor marfare pline
cu paralelism de linii moarte.

Mușcatele, sau crinul? Cum:sau? Poate o floare

Să fie mai mult floare decât o înflorire?

Ca la femei, presusul frumseții-i dat de mire

Și-i numai pentru una. Cântar iubirea n-are!

Gelos - doar pentru mine, nici sus și nici pe lângă!…

ceasurile dau înapoi mirosul zilei

timpul scade sau crește ca marea

cu un singur picior sau cu două inimi

vei ajunge să-mi dori înserarea

Sub sigla resemnării-n a nopților stihie,

Trecutu-și pleacă fruntea, căci miza-i mult prea mare,

Hipnotica-i prezență rămasă-n custodie

Își leapădă scheletul în pași de-nmormântare.

Ce surdă izbăvire, fragilă biruință,

Limanul așteptării se tulbură în lavă,

Încins e-acum și cerul în via sa căință,

Prezentul își revarsă frenetica lui slavă!

Se naște viitorul curând pe-a sa țărână,

Șuvoiul său…

acvilă
pândesc tanatofobia
din ochii celor triști
le comprim
pentru deșertul de zile 
când nimeni nu vrea 
să-mi întoarcă clepsidra

O noapte de vise cu nori în dantele

Ce poartă miresme şi neguri de stele,

Îmbracă ferestre cu flori, crizanteme,

Iar luna îşi ţese pe cer diademe!

Se ‘nalţă văpaie în mintea mea trează

Când noaptea cu vise un gând croşetează,

Privirea mi-e ploaie ce curge-n extreme,

Iar tu din culise mă pui în…

Te căutam în galopul cailor sălbatici

Năluci, pierzându-se în nopți cu lună

Printre stânci la malul mării, lunatici.

Te îmbrățișam cu adierile toamnei

Pe aripile păsărilor călătoare.

Eram o flacără vie, o scânteie

și mă furișam în visele tale

în pașii de tango ai frunzelor căzătoare

flăcări palide pe cărările

căprioarelor și te învăluiam

cu fieratică vrajă, în boncăluitul

cerbilor. Eram fluviu de flăcări

în inima ta, te…

Toamna m-a cuprins în tăcerea lunii
cu zborul măiastru al păsării de foc
din cochilia veche extrag
măruntaiele stelelor şi împresor cu ele
aripile zmeilor de hârtie
pe care desenez
inimi pline de amurg
din stradă mă strigă
lupii stăpâni peste timp

Tu, mamă, parcă n-ai fi fost născută,

Sculptată parcă-ai fi din suferinţi

Şi fericirea ţi-e demult pierdută

Pe lungul drum, de grele umilinţi

Ca sabia-i Iubirea, nu-i floricea de linte!

'Nainte de-a fi spadă, de ger nu mușcă fierul?

De-l exilezi din vatră, de foc tot ține minte!

Netotule, Iubirea nu o ascunde cerul!

Țârcovnici, cărturarii știu totul s-o descrie.

Poți…

suntem atat...                                                           e dusă vremea...

suntem atât de trecători                                                                Suntem atât de muritori

atât de-acoperiţi cu Frunze                                                         tu tremurai precum o frunză

ne sărutam iubito-n zori                                                               când te pupam iubito-n zori

cu foşnete pierdute-n…

tu lunecai prin octombrie

părul un pic răvăşit spre muzica de pian

clipea

ştii tu

tu

simţeam cum mă aşteptai mă răvăşeai

între braţele şi coapsele tale îngropate jumătate de frunzele lui octombrie

o navă şi un ceas poticnit ne ţineau lămpaş

dragă tu dragă

mugur trezit clipa picurată în iris

de o clepsidră mugindă aburită

flăcări în răsfăţ de ocean de toamnă

cu pierderi de final şi în tăcere

tu lunecai…

E vremea dezgolirii,

e vremea de păcate,

te am zidit în mine,

te am plecat departe.



E cântec de venire,

se pierd în frunze norii,

e-atâta viață-n fluturi

și prea frumoși îs pomii.



E dimineața nopții

când gleznele se-ndoaie,

când corpul, mlădierea

se pierde în văpaie...



E o plămadă a humei,

când doi formeaz-o floare

și când din șirul zilei

se nasc iubiri amare.



E tremur și colindă

în…

somnul copiilor vrea să vadă stelele

cartofi

din care îngerii le frământă

galbene azime de amidon;

dacă îmbraci întunericul cu cămașă

de curpeni prin care

inima universului se vede ca o veveriță

spărgând suferințe cu miez de nemargini;

dacă rădăcinile pământului n-ar fi

fitile pentru lămpi aprinse

de freatice dezastre...

Din memoria obișnuinței de a nu greși

de…