Apocalipsa

conștiința putrezește 

aidoma bolnavilor de ciumă 

sufletul domesticit în carne renunță să se zbată

dorința de evadare se stinge ca o lampă cu fitil 

în pântecul lumii embrionul infamiei crește 

ne construim edenul în urbe 

ne hrănim din grădini artificiale ce n-au nevoie de fotosinteză 

răul își înfige adânc rădăcinile în inimi 

ne războim pentru supremație 

sclavi ai inteligenței…

starea de etilism nu-mi potolește setea de euforie 

prin vene îmi curge vin de câteva nopți 

uit să-mi număr timpul din buzunare

îmi cumpăr încă două zile de beatitudine 

să nu-mi amintesc de haosul ce a cuprins întreaga lume 

singurătatea se vinde ieftin 

devenim mizantropi

ne cuibărim în spatele unui ecran și urmărim ipocrizia aproapelui

în…

te-a hipnotizat înainte să plece 

pretutindeni îi simți prezența

până târziu o aștepți să se așeze lângă tine

ai avea multe să-i povestești 

răsăritul te surprinde iar singur

toată noaptea ai urmărit-o în întuneric

îți șoptea s-o cauți

amintirile veneau ca o avalansă

imagini 3D atât de clare

mi-am propus

să te ascund în cele mai negre coșmaruri

evadai  după câteva clipiri

am luptat cu timpul

până mi-au înflorit crini albi în păr

a urmat un anotimp de frământare

îmi reproşai  că nu te-am iubit îndeajuns

mă forțai să urc treptele durerii

te-ai îmbrăcat cu umbra mea

toate visele s-au sinucis

mă retrag în brațele mamei

în noaptea aceasta mă voi naște din nou