E dusă vremea...(parodie după Ion Vanghele -"suntem atât...")

[Ionel Mony Constantin]

suntem atat...                                                           e dusă vremea...

suntem atât de trecători                                                                Suntem atât de muritori
atât de-acoperiţi cu Frunze                                                         tu tremurai precum o frunză
ne sărutam iubito-n zori                                                               când te pupam iubito-n zori
cu foşnete pierdute-n buze                                                          fără să facem nicio brânză

ale tale mere eu le caut                                                                  când merele-ţi timid le caut
aş vrea dulceata lor să gust                                                          vrând din dulceţa lor să gust
pe undeva cânta un flaut                                                              tu mă visezi cântând la flaut
si sânul parcă vărsa must                                                             că redevin bărbat robust

eu umbra ta imbrăţişată                                                                dar umbra ta încovoiată
o pierd sub pomii cei bătrâni                                                       îmi spune c-am îmbătrânit
pe-această  dragoste uitată                                                           eşti doar o babă cocârjată
doar noi ne mai semnăm stăpâni                                               iar eu un moş hodorogit

aleile ca-ntr-o durere                                                                      în loc să mai resimţ plăcere
ne strigă paşii obosiţi                                                                      mă scol să-mi fac un ceai de tei
nimic in veşnicii nu piere                                                              căci Ana nu mai are mere
nici cei de doruri osândiţi                                                             Şi nu mai mor de dorul ei

chiar daca pe la judecată                                                               e dusă vremea - nmiresmată
ne cheamă frunzele din pomi                                                       când ne plimbam haihui sub pomi
tu şezi in poala mea plecată                                                           azi stand în poala mea plecată
plină de îngeri ca să dormi                                                             îmi cânţi la flaut şi m-adormi

[Camelia Ardelean]

:-))) E bună ideea cu ceaiul de tei, liniștește și adoarme... dacă Ana tot nu mai are mere, măcar cu un somn bun să vă alegeți! :-) Ultima strofă e cireașa de pe tort! Domnule IMC, v-ați întrecut pe dvs. înșivă, m-am amuzat copios! Felicitări!!

[Valeria Merca]

Multumim ambilor poeti pentru momentul de ras... Geniala, parodia!

[Vasilisia Lazăr]

:)))))) M-am prăpădit de râs!

[Ion Lazăr da Coza]

hai-hui > haihui 

nici-o > nicio

„Aceste adevăruri ne doare, dar m-am râs!”

da Coza

[Ionel Mony Constantin]

Mulţumiri pentru aprecieri...

PS. Şi totuşi Ana are mere, cel puţin aşa scrie în Abecedarul nepoatei mele!

[Nădejde Angelina]

Felicitări!

[Sofia Sincă]

Umor... umor cu carul! :)))

M-am amuzat teribil, inclusiv la poezia domnului Ion Vanghele. E tare asta cu, si sanul parca varsa must . E celebră și în trend cu toamna... :))) 

Iar parodia, o revelație...

Sofy

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Mi-a plăcut tot textul, în special ultima strofă!