Nimic, nimic

[Ana-Maria Butuza]

Ce să spun –

am avut noroc.
altul ar fi zis doar:
„uite-ți camera.”

dar tu știai.
că nu-mi place
nici să gătesc,
nici să mănânc singură.
prefer să plătesc
să mi se aducă.

azi, mai mult ca oricând,
nu-s bună de nimic.
niciun gest.
niciun dichis.
mă rog…

intru.
mă așez.
rămân așa –
cu gândurile trase după mine
ca niște rufe ude.

și deodată – bam.
dulapul cu sticlării.
nici măcar cioburile
nu mă mișcă.
altădată m-aș fi făcut praf.
acum nu.

rămân
tăcută.
nemișcată.

tu intri.
întrebi:
„ce dracu e aici?”

nimic…
nimic, zic.

[Vasilisia Lazăr]

Poemul pare a fi o introspecție asupra unei zile grele, în care totul pare să fi fost consumat, iar eul liric se află într-un moment de tăcere și reflecție, în care cuvintele lipsesc, iar gesturile sunt absente, dar gândurile sunt încă agitate, ca niște rufe ude - încărcate de emoție și necurățate. Prezența persoanei invitate în situație, care întreabă „ce dracu e aici?”, accentuează sentimentul de alienare și de neînțelegere, iar răspunsul „nimic” pare a fi o barieră, o încercare de a ascunde adevărata stare de suflet. Titlul „Nimic, nimic” și repetarea cuvântului „nimic” în final sugerează sentimentul de gol, de lipsă de sens sau de lipsă de speranță, dar și o încercare de a minimaliza sau de a ascunde durerea. Cel puțin interesantă ideea din acest poem.

[Ada Nemescu]

Cred că surprinzi prin franchețe. 

Mai apoi curgerea sfoară a poemului tău îl ține pe cititor ancorat în realitatea povestită. Per ansamblu se poate spune că este o definiție (mai largă) a nimicului. aDa

[Ana-Maria Butuza]

Mulțumesc!🙏

[Maria Mitea]

Un poem cum rar citești, ca un magnet duce cititorul în starea nimic-ului.

Felicitări!