Mușcatele, sau crinul? Cum:sau? Poate o floare

Să fie mai mult floare decât o înflorire?

Ca la femei, presusul frumseții-i dat de mire

Și-i numai pentru una. Cântar iubirea n-are!

 

Gelos - doar pentru mine, nici sus și nici pe lângă!

Nu-Ţi schimb îmbrățișarea pe mii de constelații!

Când x-ul Tău le scapă prin triple ecuații,

Întreg, iar nu fărâmă te vrea odaia stângă.

 

Ca pe-un vânat Te caut, iubind precum stihia,

La foc răspund cu focul împărtășindu-i verbul.

Din psalmul apei line m-adăp, cum soarbe cerbul

Numai înaltul undei ce Ți-a furat tăria.

 

Chipul luminii, ochiul, l-ai dat să-nalțe lutul,

Iar buzelor să-și beie din semnul Tău sărutul.

 

Vizualizări: 76

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Noiembrie 1, 2015 la 3:39am

Mă bucur mult că v-a plăcut. Mulțumesc, doamna Sofy!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Octombrie 31, 2015 la 9:36am

Poezia are rafinament special ca şi celelalte de fapt, în tenta lor umană, îndreptată spre El și datorată Lui. Aici, sărutul - absolutul impact cu cele frumuseți naturale, candoare minunii lor. Corola de minuni a lumii, cum a numit-o L.Blaga.

Încântare,

Sofy

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Octombrie 31, 2015 la 4:52am

Încântat, ori de câte ori întâlnesc caldele dvs. comentarii. Mulțumesc, Valeria Merca!

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Octombrie 31, 2015 la 4:50am

Mulțumesc, domnule Iordăchescu, pentru vizită și apreciere!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Octombrie 30, 2015 la 4:12pm

''Întreg, iar nu fărâmă te vrea odaia stângă.''... magnific! ( STIU: ''Cântar iubirea n-are!'')

Încântare!!

 

 

 

Comentariu publicat de Iordachescu Dragos Nicolae pe Octombrie 30, 2015 la 3:55pm

Chipul luminii, ochiul, l-ai dat să-nalțe lutul,

Iar buzelor să-și beie din semnul Tău sărutul.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul acesta au donat:

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ultimul bal a lui Corneliu Neagu
cu 2 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul bal a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 2 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Reverie echinocțială a lui Corneliu Neagu
cu 5 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Reverie echinocțială a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 5 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Durerea nașterii a lui BOTICI GABRIELA
cu 17 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Durerea nașterii a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 17 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Dulceață de căpșune a lui Alina Ilie
cu 20 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dulceață de căpșune a utilizatorului Alina Ilie
cu 20 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Spre o naștere a lui Monica Pester
cu 25 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spre o naștere a utilizatorului Monica Pester
cu 25 minute în urmă
Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Haz de necaz... a utilizatorului Dacu în grupul SATIRĂ, UMOR, EPIGRAME...
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Anti exemple a lui Mihai Katin
cu 17 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Anti exemple a utilizatorului Mihai Katin
cu 17 ore în urmă
Amanda Spulber a contribuit cu răspunsuri la discuţia Haz de necaz... a utilizatorului Dacu în grupul SATIRĂ, UMOR, EPIGRAME...
cu 17 ore în urmă
Amanda Spulber a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 18 ore în urmă
Lui Amanda Spulber i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 18 ore în urmă
Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Haz de necaz... a utilizatorului Dacu în grupul SATIRĂ, UMOR, EPIGRAME...
cu 19 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Anti exemple a utilizatorului Mihai Katin
cu 20 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Doină somnambulă a lui Costel Zăgan
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor