Tu, mamă, parcă n-ai fi fost născută,
Sculptată parcă-ai fi din suferinţi
Şi fericirea ţi-e demult pierdută
Pe lungul drum, de grele umilinţi
Tu, mamă, condamnată încă,
De nu ştiu ce destin meschin,
Îţi porţi iubirea ta de sfântă
Ca pe o cruce, stindard de senin
Şi ţie, mamă, fără de speranţă
Îţi pare azi întregul univers,
Doar fiii tăi îţi par ultima şansă,
Să dea acestei lumi vreun sens...
Vai, mamă, cum te simt pierdută
În încleştarea-ţi demnă de Sisif,
Şi cum mă tem că ziua începută
Te poartă-ncet, spre marele recif...
Adaugă un comentariu
Poezia lui Adrian în haină clasică... Mi-a plăcut!
Ode, imnuri, poeme... nu sunt suficiente pentru a ne exprima dragostea, cultul până la urmă, pentru mamă. Tu ai scris, ai reușit. Însă cu puțină atenție, nu lăsai cele câteva versuri să iasă din ritm.
Am citit cu plăcere,
Sofy
Înălțătoare gânduri!
da Coza
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE